Susţinătorii co-preşedintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu se pregătesc pentru excluderea din partid a celuilalt co-preşedinte, vicepremierul Daniel Constantin, a aflat EVZ.
Surse de la vârful ALDE au susținut că Daniel Constantin ar putea să fie exclus din formaţiune după Congresul din 21-22 aprilie. Susţinătorii lui Tăriceanu spun că Statutul ALDE va fi modificat astfel încât Constantin să poată fi exclus pentru declaraţii împotriva partidului. Până la Congres, ALDE nu-i va retrage sprijinul lui Constantin. Constantin şi Tăriceanu s-au acuzat reciproc de şantaj politic şi de încălcarea unor promisiuni în preajma organizării Congresului care va alege o nouă conducere a partidului. Potrivit surselor citate, foștii conservatori conduși de Daniel Constantin ar fi dorit o paritate la împărţirea funcţiilor din viitoarea conducere centrală a ALDE care va fi aleasă la Congres: jumătate din viitorii vicepreşedinţi să vină din fostul PLR al lui Călin Popescu Tăriceanu, iar cealalaltă jumătate să vină din fostul PC, urmând ca Tăriceanu să fie preşedinte unic, iar Constantin preşedinte executiv. Tăriceanu consideră că fostul PC era un partid de 1% înainte de fuziunea cu PLR astfel încât nu este corect ca funcţiile să se împartă egal între cele două foste partide.