Tăriceanu, noi atacuri la adresa unor membri ai CSM

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că în ultimele zile unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au avut declaraţii politice "total nepotrivite şi care ies în afara cadrului legal".

"În ultimele două zile asistăm la declaraţii politice ale unor membri ai CSM, care sunt total nepotrivite şi care ies în afara cadrului legal. Cred că CSM trebuie să îşi asume rolul şi responsabilităţile pe deplin. Cred că are foarte mult de lucru pentru a face din Justiţie o instituţie cât mai credibilă, având în vedere gravele abuzuri şi excese care s-au petrecut în ultima vreme. Cred că este rolul Parlamentului să legifereze şi Justiţia să aplice legile. Nu suntem în situaţia în care Justiţia dă indicaţii Parlamentului ce legi trebuie să adopte, cum să voteze în cazurile în care Parlamentul este solicitat", a declarat Tăriceanu, miercuri, la Senat, citat de Agerpres.

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a susţinut că trebuie discutat în plenul Consiliului pe marginea afirmaţiilor privind o posibilă lovitură de stat şi ceea ce s-a întâmplat marţi în Parlament, când deputaţii au respins începerea urmăririi penale în cazul premierului Victor Ponta.

''Sper să discutăm în plen, eu sper să ridice (n.r. - această problemă) colegii procurori. În orice caz, legătura între lovitură de stat şi ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament, cererea procurorului general, trebuie discutat. (...) Dacă într-adevăr este o lovitură de stat, justiţia are o problemă. Dacă nu este o lovitură de stat, cei care fac astfel de afirmaţii au o problemă'', a spus miercuri Dumbravă, la sosirea la CSM.