Tăriceanu: Mă rog în fiecare seară să rămână Blaga şi Gorghiu la şefia PNL

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că vrea să depăşească PNL până în 2020.

"Ce vrem să facem în continuare? Am reuşit să confirmăm. Suntem în momentul de faţă consideraţi unul dintre jucătorii politici de pe scenă. Nu consideraţi că partida e câştigată pentru alegerile parlamentare. Va fi o luptă dură. Luaţi lucrurile foarte în serios. Obiectivul, în mod clar, este intrarea în Parlament. Nu vreau să intrăm în Parlament, numai ca să fim în Parlament. E un lucru important că electoratul liberal din România să aibă reprezentare în Parlament. Dar vreau mai mult decât asta: prin oamenii pe care îi avem, la toate nivelele de organizare, să arătăm ce putem să facem. Am ambiţia ca în 2020 să fim al doilea partid al României. Nu îmi fac iluzii că într-un interval atât de scurt de timp putem să devenim primul partid, dar, în orice caz, în 2020 ambiţia mea e să depăşim PNL. Şi avem toate şansele. Eu mă rog în fiecare seară să rămână la conducerea PNL-ului cei doi lideri. Dacă vom reuşi să performăm la guvernare şi la nivel local şi la nivel guvernamental, putem să ne consolidăm în aşa fel încât să ne atingem acest obiectiv”, a spus Tăriceanu la întâlnirea cu reprezentanţii Tineretului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE) şi Organizaţiei Femeilor Liberal Democrate (OFLDE), din cadrul şcolilor de vară ale celor două organizaţii ALDE, de la Neptun.