Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că rezultatul obţinut de Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale este cel mai mare înregistrat în ultimii 30 de ani de către un candidat independent.
„Sunt foarte bucuros pentru rezultatul pe care l-a obţinut Mircea Diaconu. Sute de mii de români i-au acordat încrederea. Este o situaţie cu totul şi cu totul aparte în ultimii 30 de ani - este cel mai mare rezultat pe care l-a obţinut un candidat independent la alegerile prezidenţiale. Acest lucru s-a datorat mesajului lui Mircea Diaconu, care a încercat să explice românilor cum se citeşte Constituţia în cheia unui adevărat preşedinte, care doreşte să respecte normele constituţionale, care doreşte să respecte instituţiile fundamentale ale statului, care nu acţionează peste Guvern, nu acţionează împotriva Parlamentului sau a altor instituţii”, a declarat Tăriceanu, duminică seară, la sediul ALDE, după prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne.
Candidatul independent Mircea Diaconu a fost susţinut de Alianţa "Un om", încheiată între ALDE şi Pro România.
Rezultatele exit-poll îl situează pe Mircea Diaconu pe locul 4, după Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi Dan Barna.