Tăriceanu îl vede pe Diaconu în turul II

Tăriceanu îl vede pe Diaconu în turul II

Bătălia finală din turul doi la alegerile prezidențiale se va da între actualul președinte Klaus Iohannis și Mircea Diaconu, independentul susținut de Pro România și ALDE, anticipează Călin Popescu Tăriceanu. El a făcut aceste predicții în cadrul unui eveniment cu presa organizat de ALDE, la Sibiu.

Tăriceanu se bazează pe un sondaj IMAS realizat în urmă cu aproximativ două săptămâni dar și pe degringolada produsă, în PSD, de adoptarea moțiunii de cenzură și de căderea Guvernului Dăncilă.

„Eu am să mă bazez pe nişte lucruri obiective. Cel mai recent reper pe care îl am în minte este sondajul făcut de IMAS cu ceva timp în urmă, cred că sunt zece zile poate, la comanda Europa FM. IMAS-ul îl dă pe locul doi pe Mircea Diaconu. Acum, cu ieşirea lui Dăncilă din funcţia de prim-ministru, părerea mea că atuul ei, aşa cum am spus, singurul, l-a pierdut şi o parte importantă a electoratului PSD s-ar putea să-l voteze pe Mircea Diaconu mai degrabă, decât pe Dan Barna. Prin urmare, şansele lui Diaconu cresc şi mai mult. Şi atunci văd turul doi într-adevăr între Iohannis şi Diaconu”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Nu la fel de sigur s-a declarat Mircea Diaconu care, tot la Sibiu, s-a declarat rezervat cu privire la șansele sale în fața Vioricăi Dăncilă, spunând că un leu rănit este mai periculos decât unul sănătos.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cifrele, procentele sunt în mişcare. Fiecare zi aduce bine, rău, contează mai departe, în mod sigur prestaţia fiecăruia, poziţionarea fiecăruia... Dar apropo de doamna Dăncilă cu PSD: ştiţi, un leu rănit e mai periculos decât un leu sănătos", a declarat Mircea Diaconu la Sibiu.

Viorica Dăncilă și-a lansat candidatura la Romexpo, sâmbătă, înconjurată de baronii PSD, care au dorit să dea impresia că partidul este unit și că rămâne o forță chiar și după pierderea guvernării.