Tăriceanu îl INSTIGĂ pe Iohannis: „Îi voi răspunde când va avea curaj să intre în arenă”

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că nu vrea să-i răspundă purtătorului de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, după atacul venit de la Cotroceni. Tăriceanu a precizat că îi va răspunde lui Iohannis numai atunci când va avea „curaj să intre în arenă”.

„Nu am să-i răspund doamnei Dobrovolschi, am să-i răspund președintelui atunci când are curaj să intre în arenă. Aș putea și eu să-mi rog șeful de Cabinet să-i răspundă președintelui, dar are alte treburi mai importante de făcut”, a declarat președintele Senatului, pentru stiripesurse.ro.

Tăriceanu a lansat, astăzi, un atac la Iohannis. El a susținut că șeful statului se face că nu vede deficienţele din funcţionarea instituţiilor care alcătuiesc statul de drept din România şi „patronează un sistem de putere corupt”.           

Întrebat cum vede afirmaţiile preşedintelui potrivit căruia cei care au probleme cu legea să nu facă parte din Guvern, Tăriceanu a spus că Iohannis este şi el om politic, care s-a bucurat de prezumţia de nevinovăţie când a fost ales preşedintele României. „Când aud declaraţiile astea am de multe ori senzaţia că printre noi, am o revelaţie aşa, că printre noi s-a coborât Duhul Sfânt şi care ne dă nouă sfaturi, păcătoşilor. Noi, păcătoşii, suntem oamenii politici şi Duhul Sfânt ne dă sfaturi. Cred că preşedintele uită că este la fel de om politic ca şi noi toţi. Al doilea lucru pe care îl uită este că funcţionează în dreptul fiecăruia, şi în dreptul domniei sale, prezumţia de nevinovăţie, de care s-a bucurat când a fost ales preşedinte al României”, a subliniat Tăriceanu.

Replica de la Cotroceni nu a întârziat să apară, iar Dobrovolschi a declarat că „Domnule Tăriceanu, da, adevărul doare, dar acest lucru nu este un motiv să folosiți un limbaj licențios, să jigniți și să spuneți în spațiul public lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea”.

„Domnia sa pare pur și simplu rupt de realitate, chiar de realitatea economică, ceea ce este foarte straniu pentru un fost prim-ministru. De exemplu, dânsul ne spune senin că prețul carburanților a rămas neschimbat după introducerea accizei. Domnule Tăriceanu, cred că adevărul îl puteți afla foarte simplu întrebând orice român, orice cetățean, care a cumpărat combustibil în aceste zile și care a trebuit să scoată mai mulți bani din buzunar”, a mai susșinut purtătorul de cuvânt al lui Iohannis.