Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, astăzi, la Braşov, în cadrul întâlnirii membrilor PNL din judeţ, că trebuie găsit un preşedinte care să îi unească pe români în loc să-i dezbine, şi s-a declarat dispus să îşi asume această misiune.
"Trebuie să găsim un preşedinte care să-i unească pe români în loc să-i dezbine. Sunt gata să îmi asum această misiune", a declarat preşedintele PNL.
Băsescu, "o prezenţă păguboasă pentru ţară"
Tăriceanu speră ca, odată cu alegerile prezidenţiale de la toamnă, Traian Băsescu să fie înlăturat, pentru că acesta reprezintă "o prezenţă păguboasă pentru ţară".
"În loc să-şi asume rolul de moderator între instituţiile statului, el a adus în permanenţă conflict între ele. Am avut în permanenţă o problemă cu Băsescu, care a avut un singur ţel: de a distruge PNL, de a discredita PNL, la lumina zilei sau subteran. M-am luptat în fiecare zi cu el şi PNL a ieşit întărit", a declarat liderul liberal.
Sursa: Mediafax
Citiţi şi: