„PNL a prezentat lista guvernului Cîţu. Concluzia: un guvern făcut să fie respins! Cum spuneam de miercuri seară, acest guvern a fost desemnat să pice. Nu poţi veni cu o listă de miniştri care a fost respinsă, într-o mare proporţie, de Parlament în comisiile de specialitate”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Potrivit acestuia, „PNL şi preşedintele Iohannis sunt mai degrabă interesaţi de jocuri politice în acest moment, în loc să fie preocupaţi de ieşirea din criză şi asigurarea unei guvernări stabile”.

„Racolări de la alte partide, transferuri de candidaţi pentru locale… toate acestea contează mai mult pentru PNL decât un guvern stabil care să ia măsurile necesare pentru limitarea şi prevenirea extinderii coronavirus”, a adăugat Tăriceanu.

„Vom depune astăzi în Parlament lista Cabinetului şi programul de guvernare”, a spus Cîţu, precizând că singura modificare în Cabinet este propunerea ca Lucian Heiuş să ocupe portofoliul de la Finanţe.

Te-ar putea interesa și: