OUG 114 a creat tensiuni la nivelul societății, dar și în interiorul coaliției de guvernare. Ieri au existat discuții serioase între Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu pe marginea efectelor acestei ordonanțe. Totul a pornit de la întâlnirea președintelui Senatului cu bancherii.
Liderii PSD și ALDE s-au reunit, miercuri după-amiază, într-o ședință de coaliție pe fondul discuțiilor privind modificarea OUG 114. Acesta este un subiect care a provocat discordie între partenerii de guvernare.
„Ne-am întâlnit aseară, da, vă confirm, am avut o întâlnire cu colegii din PSD, dar nu a fost deloc tensionată întâlnirea. Nu. Putem sa avem păreri deosebite? Cred ca da, este și normal. Doi oameni nu sunt la fel, dar două partide?”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, joi, la Oradea.
Liderul PSD Liviu Dragnea s-a declarat reticent în fața modificării OUG 114: „Pur și simplu? Nu. Așa, o modificare pur și simplu, nu.”, a spus Dragnea, luni, la Parlament. Acesta a spus că nu discută opinia lui Tăriceanu pe marginea acestui subiect.
Tăriceanu a declarat că unul dintre subiectele discutate în ședința coaliției a fost lista companiilor care vor intra în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.
„Aseară am discutat despre hotărârea de guvern privind înființarea FSDI. Și ne-am spus părerile. HG va aduce anumite elemente concrete vizavi de fondul pe care dorim să îl creăm și aseară am discutat despre oportunitatea includerii sau neincluderii unor societăți comerciale cu capital de stat sau în care statul are participații mai mari sau mai mci în acest fond și am avut un dialog foarte, foarte constructiv.”, a adăugat Tăriceanu.
„Dar, sigur, că. în ceea ce privește ordonanța 114, și eu și colegii mei am avut, în ultima perioadă, o serie de întâlniri cu reprezentanți ai BNR, ai băncilor și ai diferitelor societăți din domeniul energiei și am stat să îi ascultăm. Pe domeniul bancar, intenția e foarte clară, de a pune presiune pe nivelul dobânzilor pentru credite pentru că în România nivelul dobânzilor e mai ridicat decât pe celelalte piețe europene.
Discuțiile pe care le-am avut și cu BNR și cu Asociația Română a Băncilor ne-au edificat, există disponibilitate și din partea lor, înțeleg că ne confruntăm cu toții cu această problemă. Am convenit să lucrăm în continuare să vedem care sunt soluțiile cele mai bune să ne atingem obiectul fără să avem efecte colaterale.
În domeniul energiei, OUG 114 a urmărit să nu permită o creștere brutală a preturilor la gaze la consumatori pentru că distribuitorii de energie ne-au prevenit că ar fi urmat o creștere de 16-17% de la 1 ianuarie. Un plafon de preț a fost lucrul urmărit și realizat de OUG 114. Taxa de 2% pe cifra de afaceri a societăților din energie poate să creeze și anumite dezavantaje pentru unii. Acest subiect l-am discutat, o să îl analizăm, OUG 114 a intrat în dezbateri în Senat și sigur că dacă observăm și convenim cu toții că sunt anumite corecții de făcut, le vom face”, a adăugat președintele ALDE.