Procurorul-şef al DNA a trimis procurorului general Augustin Lazăr un referat în vederea sesizării Senatului pentru formularea unei cereri de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită presupus a fi săvârşită de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la România TV că este siderat că DNA i-a deschis un dosar pentru luare de mită şi consideră că acesta este unul fabricat cu scopul de a îl scoată din cursa pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. Între timp, preşedintele Senatului şi-a anulat vizita pe care urma să o facă la Madrid.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, ar putea fi anchetat în dosarul Microsoft. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului să aprobe urmărire penală a liderului ALDE, pentru fapte comise în calitate de premier. Tăriceanu este acuzat de luare de mită de procurorii anticorupţie.
„Cât am fost prim-ministru nu s-a făcut nicio plată către Microsoft. Sunt siderat”, a declarat Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu a mai fost cercetat de DNA pentru mărturie mincionoasă, dar a fost achitat în primă instanță.
„Până în acest moment nu exista niciun fel de solicitare oficială a DNA, care să mă vizeze. Am vazut că în massmedia, unde de obicei se scurg informaţii din DNA, au apărut diverse comentarii care se centrează pe aşa-numitul dosar Micriosoft. Nu e prima oară cand in spatiul public apar astfel de zvonuiri care ma vizau şi pe mine, au mai apărut în 2015”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.
Referitor la acuzaţiile în sine, el a răspuns: „Contractul pentru licenţele Microsoft a fost consfinţit în 2004, înainte să fiu eu prim-ministru. În timpul mandatului meu nu s-a făcut nicio plată, prima plată a fost făcută în 2009, când nu mai eram prim-ministru. Orice acuzaţie referitoare la mită e o aberatie. Eu sunt siderat.
Suntem în campanie electorală, a început campania electorală, iar la noi campania electorală aşa se duce. Nu m-am ferit să spun că nu-mi este străină ideea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, mă gândesc la ea. Am fost achitat pentru mărturie mincinoasă, acum s-a scos un alt dosar. România a fost şi este probabil condusă în continuare de forţe oculte, ilegitime”.