Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că nu a fost luată încă o decizie în ceea ce priveşte “fuziunea” dintre partidul pe care îl conduce şi PSD atunci când vine vorba despre alegerile europarlamentare. ‘Ăl mai mare peste ALDE consideră că acest lucru ar crea o anumită confuzie, atât în rândul electoratului, cât şi al partenerilor europeni.
“Pentru Parlamentul European trebuie să avem în vedere următorul lucru. Ştiţi foarte bine în Parlamentul European există grupuri politice: grupul ALDE, care este grupul liberal, grupul Partidului European Socialist, grupul popularilor, grupul ecologiştilor samd. Deci, ei se repartizează odată ajunşi în Parlamentul European pe grupuri politice şi de aceea cred că a merge pe o listă comună creează o anumită confuzie şi pentru electoratul de la noi şi pentru partenerii noştri europeni. Nu am luat o decizie, dar există o bună probabilitate să mergem pe liste separate”, a declarat Tăriceanu, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, potrivit News.ro.
Tăriceanu a vorbit şi despre modul în care sunt stabilite criteriile orientative pentru candidaturile la alegerile pentru Parlamentul European.
“Am stabilit criteriile orientative pentru candidaturile la lista pentru Parlamentul European. Criteriile vizează nişte elemente absolut necesare pentru o reprezentare bună a ALDE în Parlamentul European şi a României pentru că cei care sunt în Parlamentul European au o dublă misiune, în primul rând să ne reprezinte ideologic şi în al doilea rând să ne reprezinte ca ţară”, a precizat liderul ALDE.
Tăriceanu a punctate că experienţa politică şi profesională, cunoaşterea unei limbi străine şi notorietatea vor fi luate în considerare, lista urmând să fie completată cu acei candidaţi din toate regiunile ţării care întrunesc criteriile cu pricina.
Tăriceanu a fost prezent, miercuri, la şcoala de vară a femeilor din ALDE şi apoi la şcoala de vară a tinerilor din ALDE, ambele evenimente având loc la Mamaia.