Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a invitat pe directorul Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, l-a invitat, marţi, pe directorul Institutului Cultural Român (ICR), Lilian Zamfiroiu, pentru a discuta despre "gafă de proporţie" făcută prin trimiterea unor invitaţii la recepţia care urma să se organizeze cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în Franţa.
"Am hotărât ca urmare a acestei situaţii să îl convoc pe directorul Institutului Cultural Român la mine. Va veni chiar astăzi să avem o discuţie foarte serioasă, în care eu îi voi cere ca, într-o manieră clară şi lipsită de echivoc, să adopte măsurile care se impun în astfel de cazuri, adică rechemarea de urgenţă, la Bucureşti, definitiv, a persoanei responsabile din cadrul ICR", a anunţat Tăriceanu, citat de Agerpres.
Acesta a ţinut să precizeze că, în opinia sa, ICR nu este "singurul vinovat", întrucât "originea răului este la Ambasada României", astfel că a primit asigurări din partea ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, că persoanele responsabile vor fi sancţionate cu "măsurile cele mai drastice". Preşedintele Senatului a precizat că sancţiunea care ar trebui aplicată celor responsabili din Ambasada României ar fi, în opinia sa, "rechemarea de la post".
"Nu trebuie lăsaţi (reprezentanţii ambasadelor - n.r.) să îşi permită astfel de atitudini, decât cu riscul de a fi sancţionaţi cu cele mai severe sancţiuni şi nu aşa cum a apărut în presă, cu avertisment. În cadrul regulilor MAE, într-adevăr, prima sancţiune este avertismentul, dar ministrul mi-a promis că vor fi chemaţi la Bucureşti cei responsabili şi vor aduşi în faţa Comisiei de Etică. Nu am nicio îndoială că vor fi penalizaţi prin rechemarea de la post, aşa cum se impune în astfel de cazuri. Acestea deja nu mai sunt gafe. Sunt grave greşeli de comportament", a explicat preşedintele Senatului.
Comisia pentru politică externă din Senat a propus chemarea de la post a ambasadorului României în Franţa, Bogdan Mazuru, precum şi a directorului ICR Paris, Yvette Fulicea, şi a unei funcţionare, ca urmare a incidentului cu invitaţiile pentru recepţia ocazionată de vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Paris.
Secretarul de stat în MAE Radu Podgorean a fost audiat marţi în Comisia de politică externă. Corpul de Control şi Evaluare Diplomatică a analizat şi implicarea directorului ICR Paris, ca urmare a transmiterii respectivului fişier, Yvette Fulicea fiind, de asemenea, sancţionată cu avertisment.