Tăriceanu despre Gavrilescu: a rămas cu buza umflată

Tăriceanu despre Gavrilescu: a rămas cu buza umflată

Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că fostul vicepremier Grațiela Gavrilescu, care a preferat să se alăture PSD după ieșirea ALDE de la guvernare, a rămas cu „buza umflată“.

Președintele ALDE a ținut un discurs în cadrul unei întâlniri cu presa pregătită de organizația de femei a ALDE, la Păltiniș. El a arătat că prin alegerea făcută, Grațiela Gavrilescu a pierdut atât calitatea de membru al ALDE cât și funcția de ministru ce i-a fost promisă de Viorica Dăncilă și PSD.

Liderul ALDE a făcut referirile la Grațiela Gavrilescu în contextul în care a acuzat PSD că a încercat destructureze și să distrugă ALDE după retragerea din Guvern. Tăriceanu a precizat că pentru a reuși, cei din PSD au apelat inclusiv la mită.

„Deci adversarii noștri de la PSD au declanșat un cataclism la adresa ALDE, încercând să mituiască în fel și chip colegii noștri. Unii au cedat. Noi hotărâsem retragerea de la guvernare. Oameni sunt. Eu nu o spun asta cu ideea că am înțelegere pentru ei, dar comportamentul uman e același, indiferent de sex. Din păcate, și una dintre colegele mele s-a lăsat ademenită. Și îmi pare rău că au rămas cu buza umflată. E vorba despre Grațiela Gavrilescu”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Graţiela Gavrilescu a fost exclusă din ALDE după ce a acceptat propunerea Vioricăi Dăncilă de a deveni ministru, în condițiile în care partidul din care făcea parte a ieșit de la guvernare.