Tăriceanu, despre criteriile de integritate pentru premier: Constituţia e clară, iar între Constituţie şi Dumnezeu nu e nici preşedintele

Co-președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, referitor la legea care i-ar interzice liderului PSD Liviu Dragnea să fie premier, pentru că are o condamnare penală, că ”între Constituţie şi Dumnezeu nu este nici preşedintele”.

"Constituţia e foarte clară şi mai presus de Constituţie nu există nimic. Între Constituţie şi Dumnezeu nu este nici preşedintele. Eu v-am spus atâta, că trebuie să înţelegeţi bine că nu există nimic altceva în plus faţă de Constituţie. Nu putem să luăm nimic altceva, decât poate voinţa lui Dumnezeu", a afirmat Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului, întrebat fiind dacă este necesară menţinerea criteriilor de integritate.

Liderul ALDE a precizat că urmează să aibă discuţii cu Liviu Dragnea pe tema formării Guvernului după ce BEC anunţă repartizarea mandatelor, iar în acest moment nu ştie numele viitorului premier.

"Situaţia (PSD-ALDE - n.r.) e foarte bună. O să avem discuţii cu cei de la PSD în care să armonizăm cele două programe, programul nostru de guvernare, programul lor de guvernare. Fiecare avem anumite chestiuni specifice, o anumită amprentă proprie şi sigur că varianta finală va trebui să fie rezultatul unor discuţii, al unor negocieri şi, probabil, şi al unor compromisuri", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.

Liderii PNL, USR și PMP au anunțat, după consultările pe care le-au avut ieri la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, că sunt de acord cu gestul șefului statului de a refuza să nominalizeze un premier care are o condamnare penală definitivă, cum este cazul lui Liviu Dragnea.