Declaraţiile şefului DNA, Laura Codruţa Kovesi, care a catalogat respingerea de către Parlament a cererilor de reţinere şi arestare a unor deputaţi şi senatori drept un fel de presiune asupra procurorilor, reprezintă "un atac la Constituţie", consideră copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.
"Declaraţiile procurorului şef de la DNA, care a spus că 'respingerea de către Parlament a cererilor de reţinere şi arestare a unor deputaţi şi senatori reprezintă un fel de presiune asupra procurorilor', nu sunt neapărat un atac la adresa Parlamentului, ci un atac la Constituţie, pentru că dreptul de a aproba sau a respinge cererile de reţinere şi arestare este consfinţit prin Constituţie.
Kovesi şi Constituţia
Parlamentul nu face nimic altceva decât ceea ce îi dă dreptul Constituţia. Dacă doamna Kovesi are probleme cu Constituţia, atunci este dreptul ei (n.r. - să comenteze) ca persoană privată, dar nu în calitate de şef al DNA", a susţinut Tăriceanu, potrivit Agerpres. El a adăugat că este rolul parlamentarilor, corpului legislativ să decidă dacă "schimbă" aceste prevederi. "Eu cred că aceste prevederi trebuie să rămână în continuare, pentru că spiritul în care a fost creată imunitatea parlamentară este tocmai acela de a proteja cetăţenii şi nu parlamentarii de lipsa unei reprezentări prin abuzurile de putere şi excesele de putere pe care pot să le facă anumite instituţii la adresa unora dintre parlamentari", a afirmat liderul ALDE.
Justiţie şi libertate de exprimare
Tăriceanu a mai precizat că parlamentarii nu au comentat niciodată o decizie a Justiţiei. "Doamna Kovesi se mai plângea încă de un lucru: că a văzut situaţii în care, după ce au ieşit din DNA s-au dus la tv şi au comentat dosarul. Şi ce dacă au comentat dosarul, care e problema? Noi, ca parlamentari, nu am comentat niciodată nicio decizie a Justiţiei. Şi aici mă refer la instanţe. Este dreptul lor şi e dreptul oricărui om în baza libertăţii la exprimare să spună ceea ce consideră. Ce ar vrea doamna Kovesi? Odată ce dosarul este făcut de DNA, DNA-ul are dreptul să scurgă informaţiile pe care le doreşte către anumite suporturi media, care creează bineînţeles asupra persoanei respective o anumită imagine, o imagine de vinovat, şi nimeni să nu mai spună nimic. Vreau să-i transmit foarte direct că acest lucru nu se poate într-o ţară liberă şi democratică", a arătat Tăriceanu.