Tăriceanu crede că Daniel Constantin se vrea EXCLUS din ALDE

constantin Cimpeanu

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a precizat astăzi că declaraţiile politice ale lui Daniel Constantin îl pun "serios pe gânduri" şi crede că acesta forţează să fie exclus din ALDE.

"Părerea mea este că, în momentul de faţă, cred că asta încearcă (forțeză să fie exclus - n.r.) Cred că, statutar, Delegaţia Permanentă nu o poate face (să îl excludă - n.r.), dar o poate face Congresul. Eu nu ţin cu tot dinadinsul să ajungem în stadiul acesta, însă declaraţiile politice pe care le face mă pun serios pe gânduri, pentru că ceea ce observ este că nu e o problemă numai de orgoliu". 

Tăriceanu a precizat că există o "diferenţă majoră de percepţie" asupra realităţii politice între ALDE ca partid liberal şi Daniel Constantin. 

"Văd că avem o diferenţă majoră de percepţie asupra realităţii politice şi asupra modului în care noi ca partid liberal ne raportăm la chestiunile legate de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi la modul în care trebuie să funcţioneze instituţiile statului, la statul de drept, la rolul instituţiilor de forţă în stat, la rolul instituţiilor democratice. Cred că aici avem o mare diferenţă. Dacă el vrea să se poziţioneze ca om al sistemului, atunci, îmi pare rău, cu liberalismul intrăm într-o ciocnire frontală", a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu, citat de Agerpres. 

El a adăugat că acţiunea în instanţă prin care Daniel Constantin contestă validitatea Delegaţiei Permanente de duminică demonstrează că acesta din urmă urmăreşte să blocheze deciziile în partid. 

"Delegaţia de ieri (duminică - n.r.) a fost perfect validă, aşa cum am menţionat şi ieri. Am făcut convocarea Delegaţiei Permanente împreună, deci aceasta e cea mai bună dovadă că Delegaţia era validă din moment ce şi domnul Constantin a fost de acord ca să fie convocată. În plus de aceasta, tot Delegaţia Permanentă, ca for statutar, a fost cea care a aprobat, de exemplu, şi listele pentru nominalizarea colegilor noştri membri în Guvern, deci dânsul beneficiază de atributele statutare date de Delegaţia Permanentă pentru a fi membru în Guvern. Cum să o conteşti? Nu vedeţi că este un nonsens?", a mai spus Tăriceanu.