Tăriceanu cheamă Senatul să condamne declarațiile americane

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și fostul șef al statului, Traian Băsescu, l-au atacat dur pe ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, spunând că tezele acestuia sunt „staliniste”.

 „Ambasadorul SUA de la Chişinău, James Pettit, emite teorii similare cu cele din vremea lui Stalin şi dragi propagandei lui Putin, făcând servicii nepreţuite Moscovei, dând o grea lovitură chiar realităţilor istorice şi susţinând mistificarea istoriei României”, a scris Băsescu, pe Facebook. Două zile mai târziu, Tăriceanu a avut același tip de reproș.

„Domnul ambasador reia şi actualizează tezele lui Stalin, pe baza cărora a fost semnat în 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov, care a dus la amputarea teritorială a unor ţări din regiune, printre care şi România. Am încă rezerve să cred, până la proba contrarie, că aceasta ar fi poziţia oficială a Departamentului de Stat”, a afirmat președintele Senatului. El a anunțat că se va consulta cu membrii Biroului Permanent şi cu liderii grupurilor parlamentare, în legătură cu oportunitatea unei declaraţii comune referitoare la afirmaţiile ambasadorului american.

Rareș Bogdan, indignat

Și PRM s-a alăturat acestor reproșuri, apreciind că președintele Iohannis și premierul Dacian Cioloș ar trebui să ceară explicații părții americane. Și jurnalistul Rareș Bogdan, considerat un apropiat al PNL și prieten bun cu șeful SRI Eduard Hellvig, a reacționat dur.

„Declarația ambasadorului american la Chișinău este fără precedent și necesită o reacție de urgență a autorităților din România, pentru că în ceea ce privește statutul Moldovei, România trebuie consultată”, a solicitat Rareș Bogdan.