Călin Popescu Tăriceanu a făcut, luni, o serie de precizări cu privire la motivele pentru care ALDE a decis să iasă de la guvernare.
Președintele Senatului a oferit detalii din discuțiile avute cu premierul Dăncilă și a dezvăluit că partidul său, precum și noii parteneri din ProRomânia se vor alătura unei moțiuni de cenzură. „Pe scurt, ședința s-a încheiat. S-au luat câteva decizii importante. Vă informez, în mod oficial, că la ora 10:00 am avut o întâlnire cu doamna premier Dăncilă pentru a discuta în legătură cu salvarea situației, adică să rămânem sau să părăsim coaliția.
Am așteptat de la doamna prim ministru să îmi spună dacă are un plan articulat pentru salvarea guvernării, adică un număr de secretari de stat înjumătățit, o proiecție pentru rectificarea bugetară de anul acesta, în noiembrie va trebui făcută altă rectificare pentru că cea din august este nesusutenabilă. La toate întrebările pe care le-am avut și la care așteptam un răspuns defavorabil, pentru ca guvernarea să poată continua, din păcate nu am avut niciun fel de contra propunere. Așa că le-am prezentat colegilor situația așa cum este”, a declarat Tăriceanu.
„Nu este o decizie ușoară, eu cred că guvernarea nu poate să rămână în reperele defensive ca până acum. Nu putem să mergem mai departe cu construcții bugetare care nu se pot desfășura așa cum ne-am imaginat. Nu putem merge mai departe cu măsuri cu care nu suntem de acord.
Este mai corect să ne despărțim azi civilizat și să urăm succes PSD-ului. Totodată, luni o să îmi anunț oficial demisia din funcția de președinte al Senatului. De asemenea, am decis să susținem un candidat independent la prezidențiale. Am decis să susținem un candidat independent ca să nu își aducă la Cotroceni simpatiile”, a mai punctat liderul ALDE.
De asemenea, Tăriceanu a amenințat-o pe Ramona Mănescu că va fi exclusă din partid dacă refuză să își depună demisia din cadrul Guvernului. „Astăzi, pe cale de consecință, biroul politic a hotărât retragerea miniștrilor. Cei care nu vor face acest lucru, vor fi excluși din partid. Victor Ponta și-a declarat disponibilitatea de a mă susține. Evaluările făcute alături de colegi m-au făcut să realizez că se dorește un alt tip de candidatură. Nu subiectul candidaturii mă desparte de PSD, am vrut să se vadă acest lucru.
Încrederea mea în partenerul de coaliție a fost grav zdruncinată în ultima vreme după ce doamna premier a luat mai multe decizii fără consultarea mea, dar după ce s-a consultat cu președintele”, a mai punctat Tăriceanu.