Numele șefului statului a fost tăiat de pe lista invitaților la aniversarea a 150 de ani de la înfi ințarea Camerei superioare a Parlamentului.
Președintele Traian Băsescu a fost tăiat de pe lista invitaților la aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului, așa că nu va fi prezent. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat că decizia ca șeful statului să nu fie poftit a fost luată, prin consens, în cadrul ședinței conducerii acestui for legislativ. Motivul? Traian Băsescu a militat pentru Parlament unicameral.
„Nu vreau să creăm un moment penibil, ţinând cont că președintele României a militat constant pentru un Parlament unicameral, deci desfiinţarea Senatului, iar la festivitatea din ziua de 17 iunie se va vorbi cu precădere nu numai despre tradiţia Senatului, ci şi despre rolul Senatului în perspectiva următorilor ani”, a motivat Tăriceanu eliminarea din lista de invitați a lui Traian Băsescu.
Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a protestat în plen față de neinvitarea președintelui și a cerut ca decizia să fie supusă votului plenului. La rândul său, liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hașotti, a susținut că, atâta vreme cât alți foști președinți ai României au fost invitați la aniversarea Senatului, s-ar cuveni ca şi preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, să primească o astfel de invitaţie.
O „reglare de conturi” a PSD
„Insist, ca lider de grup al PDL, să supuneţi la vot. Regulamentul Senatului spune foarte clar că peste Biroul Permanent, peste președintele Senatului se află plenul Senatului”, a declarat Dumitru Oprea.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a luat cuvântul pentru a reaminti că şi șeful statului a avut o atitudine asemănătoare faţă de un preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, care nu a fost invitat la Cotroceni la validarea ministrului Transporturilor.
În calitate de președinte de ședință, social-democratul Cristian Dumitrescu a spus că nu se poate da un vot, pentru că invitațiile la acest eveniment sunt trimise „sub semnătura președintelui Senatului”.
În cele din urmă, ședința de plen a fost suspendată din lipsă de cvorum. Meciul a fost mutat în ședința conducerii Senatului, care a fost și ea suspendată tot din lipsă de cvorum, printre absenți numărându-se chiar Tăriceanu. Discuțiile vor fi reluate luni.
„Este o reglare de conturi a PSD-ului cu Traian Băsescu, iar Tăriceanu nu a fost decât executant. Aici nu e vorba de oameni, ci de instituții și nu e normal ca Președinția să nu fie invitată”, a declarat chestorul Senatului, democratliberalul Traian Igaș, pentru EVZ.
Băsescu nu a cerut desființarea Senatului
Președintele Senatului a uitat însă un lucru esențial, și anume că, la referendumul din 2009, peste 70% dintre români s-au pronunțat în favoarea parlamentului unicameral.
În plus, întrebarea nu se referea la desființarea Senatului, ci la trecerea de la sistemul bicameral la cel unicameral, fără a se specifica renunțarea la o Cameră anume a Parlamentului.