Tăriceanu a făcut PRAF raportul MCV. Argumentele SOLIDE care l-au convins și pe Timmermans

Călin Popescu Tăriceanu a dat de pământ cu raportul MCV și a explicat de ce România și românii trebuie să privească detașat obiecțiile făcute în mult discutatul raport.

Președintele Senatului afirmă că erorile există și la acest nivel, iar o contribuție majoră la deformarea raportului o au diplomații și procurorii români care au acces la nivel înalt și dezinformează situația.

„Când raportul MCV de 11 ani ne indică că România face progrese permanente, dar nu ajunge niciodată la linia de sosire și atâta vreme cât raportul MCV a ținut o tăcere nejustificată, care nu e în regulă, în legătură cu existența protocoalelor, cu gravele încălcări și derapaje din justiție, cu ce s-a întâmplat la DNA...aștept cu nerăbdare raportul, care nu cred că poate să vorbească doar de o parte din probleme și să nu le ignore pe celălalte. Și Timmermans, la dezbaterea din Parlamentul European, a spus: știm, avem o problemă cu protocoalele. Eh, mă bucur.

Cu raportul MCV s-a întâmplat altceva, nu s-a pus problema să nu fie respectat. Au mai adăugat ceva, au mai adăugat ceva, nu s-a pus problema să nu îl respectăm sau să avem derapaje.

În Bulgaria nu s-a întâmplat nimic de 11 ani. Nu se vorbește de așa ceva, la ei e un subiect tabu, dar stă mai bine decât România.  România a făcut o serie de eforturi, dar nu suntem premiați pentru acest lucru. Ce mă bucură e că Timmermans, cu care am avut discuții în fiecare an, a început să conștientizeze aceste probleme. Dialogul este necesar, există dezinformare. Sunt greșeli și dezinformarări permanent. De curând am avut o discuție cu ministrul justiției care mi-a spus că un procuror de rang înalt a dezinformat misiunea comiei europene care a venit la București pentru MCV. Trebuie să înțelegem că MCV nu este Dumnezeul nostru pe pământ, acolo lucrează niște oameni care au simpatii și antipatii. Și ei sunt supuși acelorași riscuri și capcane în care putem să cădem cu toții. Nu este lacrimă, nu este literă de lege. Am văzut numeroase greșeli”, a declarat Tăriceanu la Digi24.