Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a trimis azi către Biroul Permanent, un memorandum prin care cere constituirea unei comisii de evaluare a stării de democraţie şi a statului de drept în România.
Potrivit documentului prezentat, aceasta va avea 9 membri şi va depune primul raport peste 9 luni.
"Obiectivul Comisiei este acela de a prezenta Senatului si, prin intermediul acestuia, societatii romanesti un tablour analitic si obiectiv atat al calitatii practicilor si institutiilor democratice al separatiei, echilibrului si controlului reciproc. IN calitatea sa de camera superioara a Parlamentului, Senatul se poate impune ca cea mai prestigioasa si moderat instanta de reflectie asupra unei tematici ce este considerata de toate partile implicate in dezbaterea publica ca fiind de maxima acutalitate si importanta.
Misiunea Comisiei este aceea de a prezenta Senatului un raport detaliat insotit de recomandari de lege ferenda ((expresie folosita pentru a denumi solutii de reglementare care se preconizeaza sau se recomanda a fi adoptate de legiuitor - n.r.) si, acolo unde va fi cazul, de a elabora propuneri legislative in temeiul articolului 77 alin (3) din Regulament.
Exista in prezent mai multe metode de masurare a calitatii democratiei sau de clasificare a natiunilor pe o scara democratica, toate utilizate exclusiv de entitati private. Acese modele opereaza cu un numar variabil de indicatori si se bazeaza pe culegere de opinii si pe identificarea perceptiilor sociale cu privire la caracterul democratic al unor institutii sau practici.
Pe baza acestei experiente de masurare acumulata in literatura de specialitate, Comisia isi va consititui proprii indicatori si propriul model de analiza. Cu titlu de exemplu, printre indicatori ar putea fi: participarea si reprezentarea politica, densitatea si intensitatea retelelor de asociativitate, libertatea de exprimare, respectul fata de minoritatile de orice natura, gradul de acceptabilitate a pluralismului, raportul dintre viata privata si securitatea colectiva, capacitatea de reglare a erorilor si abuzurilor institutionale, responsabilitatea politica, transparenta deciziilor guvernamentale, calitatea deliberarii instituionale si a dezbaterii publice, independenta si impartialitatea sistemului judiciar, rigoarea si rationalitatea procedurilor, controlul parlamentului asupra executivului, controlul civil asupra institutiilor de forta, consistenta drepturilor si libertatilor individuale precum si a garantiilor constitutionale, formele si eficacitatea controlului cetatenesc asupra tuturor institutiilor si puterilor statului.
Metodele de lucru ale Comisiei vor fi: documentarea, culegerea de date din surse publice, consultari cu societatea civila, mediul academic si reprezentanti ai institutiilor, oroganizarea de dezbateri publice", se arată în documentul prezentat colegilor din Biroul Permanent al Senatului.