Fostul președinte Traian Băsescu, numărul unu pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, este unul dintre puținii politicieni care a pus pe agenda campaniei teme care au legătură cu UE. Campania principalelor trei formațiuni, PSD, PNL, USR+PLUS, este axată pe justiție și corupție și asta deoarece subiectele sunt ademenitoare pentru electorat. După Summitul Consiliului European de la Sibiu, fostul președinte a spus că evenimentul a fost unul de consolare a cetățenilor Uniunii Europene. Declarația de la Sibiu, anunțată ca document decisiv pentru viitorul blocului comunitar, pare mai degrabă un angajament în zece puncte pe modelul „să fi e bine ca să nu fi e rău”.
Ca fost șef de stat timp de zece ani, Traian Băsescu poate fi considerat as în problemele și, mai ales, ițele țesute de liderii europeni. A participat la 19 summituri și cu actorii europeni actuali, dar și cu alții. El confirmă ceea ce marii lideri europeni au încercat să ascundă sub preș: că există multe neînțelegeri în UE. Poate că Băsescu ar fi vorbit și despre asta în campanie, însă recunoaște neputința formațiunii. „PMP nu poate organiza mitinguri. E foarte scump să cari oamenii cu autobuze din județe. Bătălia mitingurilor e o realitate a campaniei. Mă surprinde că mesajele mitingurilor nu au intrat în mesajele europene. E o înșelătorie pentru români. E cea mai dificilă situație de la crearea Uniunii Europene”, a declarat, duminică seara, la România Tv.
Bătaie pe șefia Comisiei Europene
Dacă PMP va intra în Parlamentul European va face parte din familia popularilor europeni. În plan intern, bătălia în familie este devastatoare. Liberalii fac tot ce pot pentru ca vizibilitatea PMP să fie cât mai mică, iar acest lucru le iese destul de bine având în vedere că, în țară, teritoriile de dreapta sunt dominate de foștii subalterni din PD ai lui Băsescu. De altfel, nici la reuniunea mitingului din 16 martie din București, la care au participat liderii popularilor europeni, nu a fost invitat nimeni de la PMP. Traian Băsescu nu l-a menajat deloc pe candidatul PPE la președinția Comisiei Europene, Manfred Weber, deși crede în șansele lui. „Ferească Dumnezeu de Timmermans și de Weber. În mod cert, va fi Weber președinte. Dacă vă uitați în CV-ul lui, a avut numai funcții în care n-a avut responsabilitatea funcției. Va veni să fie șeful executivului unei Uniuni Europene aflate în criză. Noi suntem întrun stadiu extrem de dificil și de neprevăzut”, a afirmat Băsescu.
După Summit, presa interna țională a scris că evenimentul din Sibiu a scos la iveală disputa dintre liderii naționali în această chestiune. Franța, prin Emmanuel Macron, Luxemburgul, prin Xavier Bettel, nu agreează ideea cu Weber președinte și aici s-a produs o fractură între ei și Merkel. „Macron nu a venit numai cu această trăsnaie, a venit și cu faptul că nu recunoaște modul de desemnare a șefilor din UE, numai că aici se lovește de Tratatul de la Lisabona și nu poate să spună că nu îi place lui. Tratatul de la Lisabona spune exact cum se desemnează”, a explicat Traian Băsescu.
Dușmanul României
Fostul președinte spune că vor mai fi țări care părăsesc UE. „Marea Britanie este una dintre puterile lumii și a plecat pur și simplu din UE. Vor mai pleca puteri”, crede Băsescu.
În ceea ce privește subiectul intrării României în Schenghen, senatorul consideră că, deși Olanda, prin premierul Mark Rutte, se opune, cancelarul Angela Merkel va sprijini România să intre în spațiul Schengen, mai ales pentru aeroporturi. „Mark Rutte a fost dușman al României, Merkel este suficient de înțeleaptă să intrăm în Schengen măcar cu aeroporturile. Poziția Guvernului olandez este fără explicație, mai ales de când a venit Mark Rutte. Trebuia să intrăm în Schengen, dar s-au întors. Dacă există asigurări de la Germania, intrăm, s-a săturat de jocul Olandei”, a afirmat Traian Băsescu. Acesta a adăugat că: „Schengen s-a dovedit ine ficient, spațiul a fost invadat de hoarde care n-aveau niciun pistol, Schengen și-a demonstrat incapacitatea de a proteja frontierele și trebuie reformat”.