Continuam publicarea fragmentelor din cartea de memorii a lui Günter Grass, "Decojind ceapa", care, la un an de la publicarea in Germania, va aparea in septembrie la Editura Polirom, in traducerea lui Victor Scoradet.
In acest volum, scriitorul german povesteste ca a fost soldat in trupele naziste Waffen-SS la 17 ani, lucru pe care-l ascunsese pana acum, iar in fragmentul pe care il publicam astazi, Grass incearca sa-si aminteasca ce gandea atunci cand, adolescent fiind, s-a oferit voluntar in armata nazista.
Oare ajutorul de la Luftwaffe, imbracat in uniforma sau in civil, posibil in pantaloni scurti si ciorapi pana sub genunchi, a luat pozitie de drepti la o distanta cuviincioasa - „Permiteti-mi sa ma prezint voluntar la arma submarine!” - cu gesturi ferme, asa cum exersase? Oare a fost indemnat sa ia loc?
Oare se simtea curajos si, inca de pe acum, ca unul care avea sa devina erou? Raspunsul e doar o imagine stearsa, din care nu se poate citi niciun gand.
In orice caz, trebuie ca eu am ramas hotarat, chiar si atunci cand mi s-a spus ca, pe moment, nu mai este nevoie de recruti pe submarine: recrutarea a fost sistata.
Pe urma s-a spus ca, dupa cum se stie, razboiul nu se purta numai sub apa, de aceea voiau sa-mi retina cererea si s-o transmita mai departe, la alte arme. Pentru noile divizii de tancuri care au sa fie infiintate, conform planificarilor, existau cu siguranta posibilitati, de indata ce avea sa vina la rand leatul douazeci si sapte.
„Nu fi nerabdator, baietas, o sa va vina randul destul de devreme...” Oare voluntarul de atunci s-a aratat indata flexibil: „Daca nu pe submarin, atunci din partea mea la tancuri...”. Oare a pus intrebari legate de cele mai noi vehicule cu senile? „In cazul acesta, as ajunge pe Tiger?”.
Si de data aceasta, jurnalul saptamanal va fi fost acela care s-a ocupat de scolirea premilitara a consumatorului de filme: tancurile lui Rommel in desert.
E posibil sa fi facut pe grozavul cu cunostintele mele de elev adunate din „Weyer” si „Calendarul flotei”, editat de Köhler.