Tânără împuşcată în ochi de prietenul ei

O femeie de 28 de ani, din Capitală, este internată la terapie intensivă, după ce a fost împuşcată în ochi. Incidentul a fost anuţat la Poliţie chiar de autor - prietenul tinerei.

O tânără în vârstă de 28 de ani a fost adusă, noaptea trecută, la Spitalul Clinic de Oftalmologie din Capitală, fiind împuşcată în ochi.

"Este vorba de o pacientă care este, din păcate, victima unui accident prin împuşcare. Este într-o stare gravă, cu ochiul drept pierdut definitiv. Stare generală este destul de gravă, fapt pentru care noi am solicitat un echipaj pentru a fi transportată într-o secţie de terapie intensivă, având în vedere că din punct de vedere oftalmologic nu mai avem cu ce s-o ajutăm în momentul de faţă", a declarat Monica Pop, director general al Spitalului de Oftalmologie, citată de Mediafax.

Monica Pop a spus că medicii au facut tot posibilul pentru a o stabiliza pe tânăra. Azi, în jurul orelor 10.00, fata a fost transportată la Spitalul Floreasca, la secţia de terapie intensivă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei capitalei, Christian Ciocan, a declarat că, noaptea trecută, la ora 0.10, Stoica Constantin, în vârstă de 32 de ani, a sesizat la 112 acest incident.

Bărbatul a spus că se juca cu prietena lui şi că, în glumă, i-a pus acesteia o pernă pe faţă şi a tras cu o armă cu bile de cauciuc pe care o deţine legal. Tânăra a fost împuşcată în ochi. Incidentul a avut loc pe raza Secţiei 13, poliţiştii făcând cercetări în acest caz.