Autorităţile judiciare din Ungaria au emis un mandat de arestare pe numele unei ieşence acuzate de trafic de migranţi. Beatrice Mihaela Lupu (23 de ani) a fost reţinută astăzi de procurorii Curţii de Apel Iaşi, iar judecătorii vor decide dacă va fi extrădată.
"Pe 11 septembrie 2009 un minor afgan ajuns pe aeroportul din Budapesta s-a legitimat cu un paşaport românesc fals pentru a intra pe teritoriul Ungariei. Ieşeanca este acuzată că i-a procurat minorului paşaportul, nu este precizat în mandat care era legătura între ea şi minor", a declarat procuror Diana Burlacu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Beatrice Mihaela Lupu susţine că şi-a pierdut paşaportul anul trecut, când a fost la muncă în Grecia, iar cineva s-a folosit de identitatea ei. "Actele trimise de autorităţile ungare sunt incomplete. Clienta mea neagă acuzaţiile, vom cere amânarea executării mandatului de arestare întrucât este însărcinată", a declarat avocata Gianina Poroşnicu.