Îndrăgita interpretă Sofia Vicoveanca a declarat pentru EVZ că în momentul de față „se naște o altă generație de artiști ai muzicii populare, care nu prea mai au ce cânta. Este bine că muzica populară încă mai trăiește, dar este trist cum o trăiesc unii. M-a durut teribil când cineva mi-a spus că unii tineri din noul val își citesc textele de pe tabletă sau telefon. În fața lumii. Când am auzit, m-a furnicat pe spinare. Mi-a venit rău. Nu se poate așa ceva, ferească Sfântu”. Pe de altă parte, mai există și excepții de la această regulă nescrisă.

„Muzica folclorică poate să transmită o multitudine de sentimente”

Paula Lezeu este una dintre tinerele speranțe ale folclorului românesc, care la vârsta de 23 de ani cântă cu mândrie muzică populară de fiecare dată când are ocazia, din dorința de a duce mai departe tradițiile și obiceiurile moștenite din străbuni.

Născută în Beiuș, a petrecut mare parte din copilărie la bunici, la țară, într-un sat apropiat orașului natal, Remetea. Paula se descrie ca fiind o tânără artistă care reprezintă cu mândrie folclorul tradițional bihorenesc oriunde în lume.

„Am început să cânt la vârsta de 7 ani. Mi-a plăcut muzica de mică. Inițial am făcut doi ani de muzică ușoară, însă dragostea pentru folclor m-a făcut să-mi îndrept atenția spre acest gen muzical. Faptul că am copilărit în mediul rural m-a ajutat să îmi dau seama cât de frumoase sunt tradițiile, iar ulterior să le valorific. Am intrat încă de mic copil în contact cu toate formele artei tradiționale, în condițiile în care am luat parte la multe nunți sătești. Toate astea mi-au arătat felul în care muzica folclorică poate să transmită o multitudine de sentimente și m-au ghidat spre a transmite mai departe tradiția cântului tradițional”, ne-a povestit Paula.

Are viitor și nu va dispărea niciodată

În ziua de azi putem observa o ușoară devalorizare a muzicii autentice românești, care nu mai e de mult apreciată la adevărata ei valoare. Paula Lezeu, dar și ceilalți tineri care încă se încumetă să abordeze muzica folclorică, nu vor să lase acest gen să moară și fac tot posibilul pentru a-l promova de fiecare dată când au ocazia.

„Lumea aceasta a folclorului este deosebit de frumoasă și variată. Însă, din păcate, pe cât este de frumoasă, pe atât este de dificilă și de neînțeles câteodată. În ziua de azi este foarte greu ca un tânăr să se promoveze pe piața muzicală cu muzică populară autentică, pentru că, după cum putem vedea, astăzi se vrea și se promovează cu totul și cu totul alte lucruri.

Dar, cu toate astea, eu cred că are viitor și nu va dispărea niciodată. Oricât ne ascundem, nu cred că există român care să nu îndrăgească, undeva în adâncul sufletului lui, muzica autentică românească, chiar dacă se ferește să recunoască. Eu am ales folclorul și nu alt gen muzical, pentru că iubesc muzica tradițională. Din punctul meu de vedere, folclorul este rădăcina din care ne tragem noi, românii, oricât am încerca să ne ascundem și să negăm asta. Pentru mine, muzica și portul tradițional românesc este moștenirea pe care ne-a lăsat-o strămoșii noștri. Tinerii din ziua de azi îndrăgesc muzica populară, dar o ascultă doar atunci când consideră că e momentul. Ca artist, particip la foarte multe evenimente și văd că până și tinerii știu foarte bine să se distreze pe muzică populară. Doar că încearcă să se ascundă după anumite principii, eronate din punctul meu de vedere, acelea potrivit cărora nu mai este la modă să îți placă folclorul. Ăsta este și adevăratul motiv pentru care mulți încearcă să dea impresia că le displace”, este de părere Paula Lezeu.

„Cel mai important este să rămâi om, indiferent dacă viața te duce la un moment dat sus de tot”

Fiecare zonă a țării are specificul ei, atât în port, cât și în cântec. Paula Lezeu consideră că „atunci când un artist urcă pe o scenă, prezența lui depinde întro mare măsură de costumul popular pe care îl îmbracă. El trebuie să fie cât mai autentic, nu trebuie purtat la voia întâmplării. Dar cel mai important, el trebuie purtat cu mândrie, mândria de a ne fi născut români”, spune tânăra artistă.

Paula nu a ales această meserie din dorința de a se îmbogăți peste noapte. Ea consideră că nu există o rețetă anume pentru a supraviețui în acest mediu. „Cel mai important este să rămâi om indiferent dacă viața te duce la un moment dat sus de tot. Repertoriul fiecărui muzician trebuie să fie alcătuit frumos, să fie atent ales. Pentru a fi un folclorist autentic, repertoriul propriu trebuie să reflecte viața ta, a artistului. Dar este necesar să mai asculți și ce patimi, doruri și gânduri au oamenii. Pe mine mă inspiră cel mai mult starea pe care o am în momentul în care compun și sunt de părere că fiecare artist ar trebui să scrie ce simte. Nimeni nu poate creea ceva ce îl reprezintă, mai bine ca el însuși”, a încheiat tânăra.

Te-ar putea interesa și: