Tânăr gelos, în vizorul DIICOT. Ce a putut să facă

Tânăr gelos, în vizorul DIICOT. Ce a putut să facă

Un bărbat gelos, care a vrut să o umilească pe o tânără ce a refuzat să îi devină iubită, a ajuns în fața procurorilor DIICOT. Tânărul a contrafăcut un cont de Facebook al fetei, cu fotografii furate de pe contul real, le-a trucat în mod compromițător și a pus la cale un adevărat plan prin care urma să îi facă acesteia probleme. Tot ce a vrut a fost să se răzbune.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Timişoara au efectuat, miercuri, percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni informatice.

”Din cercetări au rezultat indicii că, din vara anului 2017 până în prezent, un bărbat, de 36 de ani, ar fi utilizat datele de stare civilă și fotografiile trucate ale unei femei, de 28 de ani, pentru a crea un cont fals de socializare, cu scopul de a denigra integritatea morală a victimei și de a-i aduce prejudicii de imagine cu repercusiuni asupra locului de muncă. Prin intermediul contului fals creat, bărbatul ar fi postat mai multe fotografii copiate de pe contul real de socializare al femeii, pe care le-ar fi modificat într-un mod compromițător, intrând ulterior în discuții cu mai multe persoane care au fost adăugate în lista de prieteni a contului fals. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 2 laptop-uri, 5 HDD-uri, 2 stick-uri de memorie, 6 CD/DVD-uri, un smartphone, acestea fiind supuse percheziţiei informatice”, informeză polițiștii. Bărbatul de 36 de ani a fost pus sub control judiciar. În timpul audieriulor acesta ar fi spus că regretă faptele, dar că era teribil de îndrăgostit când le-a comis. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de modificare de date informatice și fals informatic.

 

Ne puteți urmări și pe Google News