Judecătorii Tribunalului Constanţa au dispus, astăzi, arestarea pe 30 de zile a unui tânăr de 28 de ani care, sub influenţa drogurilor, şi-a înjunghiat un prieten şi apoi s-a aruncat de la etajul unu al blocului în care chefuiseră. Ieri, la externarea din spital, inculpatul a fost săltat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.
George Morăraşu este cercetat pentru tentativă la infracţiunea de omor dar un ştie cum şi-a atacat prietenul, fiind drogat. Procurorii Tribunalului Constanţa au reconstituit firul infracţiunii. “În seara de 22 ianuarie, în locuinţa sa deţinută cu chirie din Constanţa, pe fondul consumului de stupefiante, ketamină şi marijuana, inculpatul George Morăraşu a vrut să se sinucidă prin aruncare de la fereastra apartamentului de la etajul al treilea”.
Când amicul său, de 23 de ani, şi un vecin au încercat să-l împiedice să ducă la capăt gestul suicidal, tânărul drogat a reacţionat violent. Cu cioburile rezultate din spargerea ferestrei şi-a înjunghiat prietenul, de mai multe ori, în zona pieptului şi a gâtului. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă fiind internată, în stare gravă, cu hemoragie externă masivă, prin secţionarea venei jugulare stângi şi a traheii.
Imediat după comiterea faptei, inculpatul a fugit din apartament şi s-a aruncat de la etajul unu al casei scării blocului, fiind surprins şi potolit , cu mare greutate, de o patrulă a Poliţiei Locale. Cu răni la nivelul capului, în zona cervicală şi la mâna dreaptă, agresorul a fost internat în acelaşi spital ca şi victima sa. Ieri, la externarea din spital a fost săltat de poliţişti şi i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia.
George Moroşanu a fost reţinut pentru 24 de ore. El ar fi declarat anchetatorilor că, într-adevăr, a încercat să se sinucidă, dar că, din cauza consumului de stupefiante, un amestec de ketamină şi marijuana, nu îşi aduce aminte să-şi fi atacat amicul. Judecătorii Tribunalului Constanţa l-au arestat, astăzi, pentru 30 de zile. Pe timpul cercetărilor va fi supus şi unei expertize medico-legale psihiatrice.