Talibanii au atacat un mare oraș afgan în timp ce poartă negocieri de pace cu Trump. 17 persoane și-au pierdut viața

Talibanii au atacat un mare oraș afgan în timp ce poartă negocieri de pace cu Trump. 17 persoane și-au pierdut viața

Cel puțin doi membri ai forțelor de securitate afgane și 15 militanți talibani și-au pierdut viața, în timp ce forțele de securitate afgane au respins un atac taliban asupra orașului Kunduz din nordul Afganistanului, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al guvernului de la Kabul.

"Luptele au început sâmbătă, aproximativ în jurul orei 1, după ce militanții înarmați cu arme de asalt, mitraliere și rachete au atacat orașul din trei direcții, dar forțele de securitate au respins atacatorii", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Esmatullah Muradi.

Străzile erau pustii și majoritatea magazinelor au fost închise sâmbătă dimineață în timp ce se duceau lupte la marginea orașului aflat la 250 km nord de capitala afgană Kabul.

Aproximativ 20 de persoane, inclusiv comandantul local al poliției, au fost rănite în confruntări, potrivit oficialilor locali.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Militanții au încercat să cucerească orașul, dar nu au reușit. Aceștia folosesc casele oamenilor ca poziții de luptă și de asemenea se folosesc de civili ca scuturi umane", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Avioane de luptă ale coaliției conduse de NATO au survolat orașul la primele ore ale dimineții și mai multe rachete trase de talibani au lovit orașul, conform localnicilor.

Militanții talibani au ocupat pentru o scurtă perioadă orașul în anul 2014, atunci când forțele de securitate afgane au preluat responsabilitatea de a asigura securitatea în zonă de la forțele coaliției NATO. Acest nou atac survine pe fondalul negocierilor dintre reprezentanții talibanilor și o delegație a SUA în Qatar.

Forțele naționale de apărare și securitate afgane dețin controlul asupra majorității zonelor dens populate din Afganistan și asupra tuturor celor 34 de capitale provinciale, însă insurgenții talibani controlează mari porțiuni din zonele rurale, organizând atacuri la scară largă împotriva orașelor și districtelor afgane de la începutul lunii aprilie, atunci când gruparea islamistă a început ofensiva împotriva forțelor guvernamentale.