Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a anunțat că își dorește să fie audiat în Comisia de Control SRI din Parlament.
„Am avut o discuție cu el, a zis că dorește să vină la Comisie, vom stabili o zi. Domnul Dragnea va fi și el audiat, după”, a spus Claudiu Manda.
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a oferit prima reacție în legătură cu înregistrările prezentate de fostul deputat Vlad Cosma despre modul în care DNA opera.
„Eu cred că cel mai importat e că s-a autosesizat Inspecţia Judiciară. Nu e suficient. Trebuie facuta o ancheta rapid, stabilit daca probele de aseara sunt adevarate, si par adevarate. Trebuie luate masuri imediat pentru ca astfel de practici sa nu se mai intample in Romania. Daca ceea ce a aparut in spatiul public este adevarat, avem elementele clare de politie politica. Nu cred ca poate fi vorba doar de abateri disciplinare. Atat prin interviul doamnei procuror Iorga, cat si in inregistrari sunt elemente penale foarte serioase.
În ceea ce privește solicitarea de a se face repede un dosar penal împotriva unui om politic este ceva ilegal. De asemenea, mie mi s-a părut foarte grav și motivul pentru care nu trebuia să ajungă premier, mi s-a părut fără fundament pentru ca nu premierul singur, de capul lui, numește miniștri.
Nu o să rămână nelămurite aceste lucruri privind numirea doamnei Kovesi.
Nu este prima dată când aud de oameni care au fost chemați la DNA în diverse dosare și cărora li s-a cerut în mod expres să spună anumite lucruri despre anumite persoane.
Eu nu vreau plecat pe nimeni, fiecare să plece cand îi vine sorocul. Nu mai e vorba de cine este într-o anumită functie, e vorba de o practică urâtă, periculoasă, nedemocratică de poliție politică, care există în România”, a spus Dragnea.
Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat înregistrări cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, de la DNA Ploieşti, care i-ar fi cerut să fabrice şi să planteze probe în dosarul în care era anchetat Sebastian Ghiţă. DNA susţine, într-un comunicat transmis luni dimineaţă, înregistrările sunt prelucrate.