Statele din Europa Centrală şi de Est din ajung din urmă Germania
Statele din Europa Centrală şi de Est din ajung din urmă Germania din punct de vedere economic, la 20 de ani de la intrarea în Uniunea Europeană, scrie 24chasa. Germania,...
Uniunea Europeană (UE) este o organizație internațională formată din 27 de state membre situate în Europa. Scopul UE este de a promova pacea, securitatea și bunăstarea în Europa prin cooperare economică și politică, precum și prin crearea unei părți comune a pieței și a unei monede unice, euro. UE are, de asemenea, un rol în protejarea drepturilor cetățenilor săi și în promovarea valorilor democratice și a statului de drept. UE are o serie de instituții, inclusiv Consiliul European, Comisia Europeană, Parlamentul European și Curtea Europeană de Justiție, care lucrează împreună pentru a lua decizii și a implementa politica și legislația UE.
Uniunea Europeană a apărut prin Tratatul de la Maastricht din 1993. Acest tratat a înființat Uniunea Europeană și a stabilit un set de obiective pentru cooperarea politică și economică între statele membre. Acest tratat a adus împreună Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Otelului (1951), Comunitatea Economică Europeană (1957) și Uniunea Europeană a Monedei (1969) într-o singură organizație.
Cu toate acestea, ideea unei uniuni europene a început mult mai devreme decât acest tratat, încă din anii 1940, când liderii europeni au început să vadă nevoia unei cooperări mai strânse între statele lor pentru a preveni conflictele care au dus la cele două războaie mondiale. Prima etapă importantă a acestei cooperări a fost crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Otelului în 1951.
Statele din Europa Centrală şi de Est din ajung din urmă Germania din punct de vedere economic, la 20 de ani de la intrarea în Uniunea Europeană, scrie 24chasa. Germania,...
Un consilier al instanţei supreme europene a atras atenția asupra unor reguli FIFA care încălca reglementările UE. Potrivit acestuia, regulile privind transferurile de jucători interferează cu relaţiile contractuale dintre jucători...
O mișcare foarte importantă, venită să securizeze Republica Moldova din punct de vedere energetic. În Basarabia urmează construiască încă o linie electrică de înaltă tensiune. Este vorba de linia de 400kV...
Numele lui Draghi este vehiculat ca înlocuitor al Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, vizată de o lovitură de palat Sălile comunității sunt un...
Republica Moldova a obținut, în premieră, dreptul de a exporta carne de pasăre proaspătă în Uniunea Europeană. Eforturile Guvernului Republicii Moldova din ultimii ani și în rezultatul unei conlucrări prodigioase...
Maia Sandu la Bruxelles: „Așa cum Europa de Vest a primit un colac de salvare economic după cel de-al Doilea Război Mondial prin Planul Marshall american, Moldova și Ucraina au...
Premieră politică pentru Republica Moldova. Valeriu Chilețchi, fost deputat PLDM, vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău, s-a înscris în acest an în cursa pentru postul de Președinte al Comisiei Europene....
Președintele Republicii Moldova ,Maia Sandu, care se află luni în vizită oficială la Bruxelles, a rostit un discurs în deschiderea Conferinţei anuale privind bugetul Uniunii Europene, în care a pledat...
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde are programate întrevederi cu mai mulți oficiali europeni. Discuțiile vor viza accelerarea procesului de aderare a...
După ce Republica Moldova va începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, progresele sale vor fi examinate separate de cele ale Ucrainei, chiar dacă ambele ţări au primit în acelaşi...
Astăzi, 28 aprilie 2024, s-au împlinit zece ani de la liberalizarea regimului de vize dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În această perioadă peste 2,5 milioane de cetățeni moldoveni, titluri...
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a transmis astăzi, 28 aprilie 2024, un mesaj dedicat celei de-a zecea aniversări a regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. „Acum zece ani...
Republica Moldova marchează, pe 28 aprilie, 10 ani de când a fost liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană, fiind prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care a obținut regimul...
„Blocul celor 27 de țări trebuie să-și regândească urgent modelele de apărare și cele economice pentru a nu rămâne în urma rivalilor”, a spus liderul francez Emmanuel Macron în timpul...
Parlamentul European a votat un „plafon" de 10.000 de euro pentru plățile în numerar. Decizia este legată de lupta împotriva evaziunii fiscale. Parlamentul European a votat şi alte măsuri împotriva...
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar" funcția noii aplicații TikTok Lite. Această funcție recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranelor, fiind acuzată în UE că...
Pe 28 aprilie Republica Moldova marchează zece ani de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Pe parcursul acestor zece ani, au călătorit fără viză, folosind pașaportul biometric, în...
Ministerul Justiției din România va furniza experți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făvut de Alina Gorghiu, ministrul Justiției, în timpul întrvederii cu omologul său din...
Federația Rusă va încerca prin toate metodele să deturneze acest proces. Sunt folosite tehnici moderne sofisticate care folosesc inteligența artificială și în special canale de informare pentru a duce în...
Romania este printre tarile din Uniunea Europeană cu cel mai mare deficit guvernamental si cea mai semnificativă creștere a datoriei în 2023. Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor...