traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Înalta Curte a hotărât că Dan Andronic rămâne cu achitare în dosarul cu Elena Udrea și Ioana Băsescu. Pentru ele a intevenit prescripția

Înalta Curte a hotărât că Dan Andronic rămâne cu achitare în dosarul cu Elena Udrea și Ioana Băsescu. Pentru ele a intevenit prescripția

Procesul penal față de Ioana Băsescu și Elena Udrea, în dosarul finanțării campaniei electorale a fostului președinte Traian Băsescu a fost închis de instanță. Judecătorii au pronunțat sentința definitivă, în...

Exclusiv. Unde a dispărut Băsescu în ultima perioadă. Imaginile care spun totul

Exclusiv. Unde a dispărut Băsescu în ultima perioadă. Imaginile care spun totul

Fostul președinte Traian Băsescu a fost absent, în ultima perioadă, din viața publică însă, potrivit informațiilor noastre, nu a fost plecat în vacanță. Ultima apariție publică a fostului președinte a...

Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova revine în politică. Fuzionează cu un partid unde e afiliat și Traian Băsescu

Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova revine în politică. Fuzionează cu un partid unde e afiliat și Traian Băsescu

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, condamnat pentru infracţiuni de corupţie şi învinuit într-un dosar de spălare de bani, a fost reales în funcţia de preşedinte al Partidului Liberal...

Traian Băsescu a explodat! Scandal în direct la TV, după moartea dubioasă a lui Dumitru Puzdrea

Traian Băsescu a explodat! Scandal în direct la TV, după moartea dubioasă a lui Dumitru Puzdrea

Traian Băsescu este din nou într-un conflict deschis cu presa, de data aceasta cu moderatorul Laurențiu Botin de la Realitatea Plus. Deranjat de întrebările puse de jurnalist, fostul președinte a...

Mircea Geoană, despre candidatura la alegerile prezidențiale din 2024: Vedem când se termină contractul

Mircea Geoană, despre candidatura la alegerile prezidențiale din 2024: Vedem când se termină contractul

Mircea Geoană ocupă în prezent funcția de secretar general adjunct al NATO, dar a avut în trecut și o carieră politică în România. În ultima perioadă, au apărut zvonuri cum...

Berlusconi, ultimul act. Amintiri despre Il Cavaliere

Berlusconi, ultimul act. Amintiri despre Il Cavaliere

Octombrie 1993. De doi ani eram membru al Asociației presei străine din Roma ca atașat de presă al Ambasadei României în Italia. Atunci, aceasta era în via della Mercede, aproape...

Pasagerul Traian Băsescu. Fostul președinte nu mai stârnește interes nici pe aeroport

Pasagerul Traian Băsescu. Fostul președinte nu mai stârnește interes nici pe aeroport

Traian Băsescu a fost președintele României timp de aproximativ 10 ani. Justiția a decis că fostul președinte a colaborat cu Securitatea și i-au fost retrase privilegii de fost șef de...

Elena Băsescu nu se uită la bani! Cheltuie sume colosale, lunar, pentru educația copiilor săi

Elena Băsescu nu se uită la bani! Cheltuie sume colosale, lunar, pentru educația copiilor săi

Mezina președintelui, Elena Băsescu, este implicată zilele acestea în etapa de absolvire a școlii a celor trei copii ai săi, care urmează aceeași instituție privată. Pentru a le asigura o...

Coșmarul Băsescu. A intrat în politică din cauza fostului președinte, iar acum a ajuns ministru în Guvernul Ciolacu

Coșmarul Băsescu. A intrat în politică din cauza fostului președinte, iar acum a ajuns ministru în Guvernul Ciolacu

Unul dintre miniștrii Guvernului Ciolacu, Bogdan Ivan Gruia a intrat în politică pentru a-i demonstra președintelui României, de la acel moment, Traian Băsescu, că se înșeală. La 32 de ani,...

Traian Băsescu se descurcă singur, după ce a fost lăsat fără vila de protocol și pază. Pe cine a angajat fostul președinte

Traian Băsescu se descurcă singur, după ce a fost lăsat fără vila de protocol și pază. Pe cine a angajat fostul președinte

Traian Băsescu și-a pierdut toate privilegiile, după ce a fost declarat colaborator al Securității. Fostul lider de la Cotroceni nu mai beneficiază de pază, de vila de protocol și nici...

Mâncărurile preferate de președinții României. Ce-i gătește Prima doamnă lui Klaus Iohannis, când o vizitează la Sibiu

Mâncărurile preferate de președinții României. Ce-i gătește Prima doamnă lui Klaus Iohannis, când o vizitează la Sibiu

Președintele României are o mâncare preferată, care nu este deloc pretențioasă. Este vorba despre ciorba de perișoare, un preparat delicios, despre care se spune că este gătit perfect la Sibiu...

Elena Băsescu, răvășită de durere. Fiica președintelui Traian Băsescu a pierdut o bună prietenă din PDL

Elena Băsescu, răvășită de durere. Fiica președintelui Traian Băsescu a pierdut o bună prietenă din PDL

Familia fostului președinte Traian Băsescu trece prin momente dificile. Fiica cea mică a fostului șef de stat, Elena Băsescu, a pierdut o cunoștință apropiată, fostă colegă din PDL. Elena Băsescu...

Exclusiv. Asalt progresist asupra ortodoxiei! Unim Paștele, dar ce facem cu lumina sfântă? Video

Exclusiv. Asalt progresist asupra ortodoxiei! Unim Paștele, dar ce facem cu lumina sfântă? Video

Podcastul HAI Live a fost dedicat de jurnaliștii Robert Turcescu şi Mirel Curea, alături de sociologul Mirel Palada, unui subiect sensibil, care a stârnit o vie controversă în spațiul public....

Elena Udrea, avertisment indirect pentru Klaus Iohannis. Președintele riscă să trăiască povestea lui Traian Băsescu

Elena Udrea, avertisment indirect pentru Klaus Iohannis. Președintele riscă să trăiască povestea lui Traian Băsescu

Elena Udrea a vorbit în cadrul unui interviu despre zonele de putere invizibile, care trag sforile în România. Fostul ministru, aflat după gratii, l-a avertizat pe Klaus Iohannis și a...

Exclusiv. Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI, despre cât de importante sunt serviciile în cariera unui politician. Video

Exclusiv. Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI, despre cât de importante sunt serviciile în cariera unui politician. Video

Pe 26 martie, Serviciul Român de Informații (SRI) a aniversat 33 de ani de la înființare. Fostul purtător de cuvânt al instituției, Nicolae Ulieru, a pus pe masă, în studioul...

Războiul din Ucraina a fost prezis de Traian Băsescu încă din 2015: „Orice drum înseamnă intervenție militară”

Războiul din Ucraina a fost prezis de Traian Băsescu încă din 2015: „Orice drum înseamnă intervenție militară”

Politicianul care a cunoscut cel mai bine situația din Ucraina și Republica Moldova este fostul președinte al României, Traian Băsescu. În 2015, europarlamentarul Traian Băsescu, fost președinte al României, pentru...

Limba română a devenit oficială în Republica Moldova. Maia Sandu a semnat decretul

Limba română a devenit oficială în Republica Moldova. Maia Sandu a semnat decretul

După ce Parlamentul de la Chișinău a votat ca limba română  să fie limba de stat în Republica Moldova, președintele Maia Sandu a promulgat legea. Votată în Parlamentul Republicii Moldova,...

„Nemuritorul” din politica românească. S-a retras în condiții dramatice, dar revine mereu în prim-plan. Video

„Nemuritorul” din politica românească. S-a retras în condiții dramatice, dar revine mereu în prim-plan. Video

A intrat în viața politică la începutul anilor ’90, când mare parte dintre românii cu drept de vot erau prea mici ca să-l înțeleagă. S-a retras o perioadă, ca să...

Țeapa cu pensiile și salariile. Traian Băsescu spune cum au fost mințiți românii de Ministerul Muncii

Țeapa cu pensiile și salariile. Traian Băsescu spune cum au fost mințiți românii de Ministerul Muncii

În vârstă de 71 de ani, Traian Băsescu a ocupat, între 2004 și 2014, cea mai importantă funcție în stat, cea de președinte. Acum, fostul șef de stat spune că,...

Gestul făcut de Traian Băsescu în memoria marelui campion de box Rudel Obreja

Gestul făcut de Traian Băsescu în memoria marelui campion de box Rudel Obreja

Rudel Obreja a murit în urmă cu patru zile, 12 martie, la vârsta de 57 de ani. Mulți dintre prietenii fostului sportiv, dar și personalități importante din lumea politică, l-au...