traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Băsescu demască planul împotriva lui Orban. „Aici discutăm de o mare ticăloșie”

Băsescu demască planul împotriva lui Orban. „Aici discutăm de o mare ticăloșie”

Un nou atac la adresa liderilor ALDE, Pro România şi UDMR a venit din partea fostului președinte, actual europarlamentar PMP, Traian Băsescu. Acesta îi acuză că nu sprijină formarea Guvernului...

Dialog dur, la distanță, între Băsescu și Tăriceanu. Ce a provocat uriașul scandal

Dialog dur, la distanță, între Băsescu și Tăriceanu. Ce a provocat uriașul scandal

Traian Băsescu, fostul președinte și actual europarlamentar, a ripostat dur la afirmațiile făcute de Călin Popescu-Tăriceanu și Kelemen Hunor referitoare la faptul că ALDE și UDMR nu vor susține un...

Explozie întârziată! Iohannis și Orban se împiedică de dușmănia Tăriceanu - Băsescu

Explozie întârziată! Iohannis și Orban se împiedică de dușmănia Tăriceanu - Băsescu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, luni seară, la Digi24, că este gata să susțină un guvern monocolor, PNL, cu anumite condiții. Afirmaţia a venit după ce s-a dus la...

Băsescu și-a ales tabăra pentru alegeri și îndeamnă: „Votați cu el, fraților!”

Băsescu și-a ales tabăra pentru alegeri și îndeamnă: „Votați cu el, fraților!”

La sfârșitul acestei săptămâni în Republica Moldova se vor organiza alegeri legislative. Interesul uriaș din jurul acestor alegeri l-a convins și pe Traian Băsescu să se implice. Fostul președinte al...

Băsescu l-a denunțat pe Dincă. Adevărul din spatele crimelor din Caracal

Băsescu l-a denunțat pe Dincă. Adevărul din spatele crimelor din Caracal

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară la RTV, că Dincă face parte dintr-o reţea de carne vie „Vă aduc aminte că în data de 10 august 2019 am...

Greșeala fatală ce poate duce la sfârșitul PSD. Obține 8-9% dacă Dăncilă...

Greșeala fatală ce poate duce la sfârșitul PSD. Obține 8-9% dacă Dăncilă...

Dacă Viorica Dăncilă dă semnalul că a fost înfrântă după moțiunea de cenzură, atunci PSD-ul va ajungea la sun 10% în sondaje, susține fostul președinte Traian Băsescu. Fostul lider de...

Traian Băsescu şi Tonel Pop au scos săbiile în direct. „N-aveţi ce face la ora asta”

Traian Băsescu şi Tonel Pop au scos săbiile în direct. „N-aveţi ce face la ora asta”

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi avocatul Tonel Pop au avut un schimb dur de replici, duminică seară, la RTV. Disputa dintre cei doi invitaţi la emisiune a început după ce...

Dezvăluiri incredibile ale fostului preşedinte Traian Băsescu. Cum lucrează reţelele de proxeneţi în România

Dezvăluiri incredibile ale fostului preşedinte Traian Băsescu. Cum lucrează reţelele de proxeneţi în România

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară la RTV, că amploarea mare pe care au luat-o reţelele de trafic de carne vie în România ar fi legată de faptul...

Băsescu spune tot ce ştie despre DIICOT în cazul Caracal. „Personal nu suspectez procurorii”

Băsescu spune tot ce ştie despre DIICOT în cazul Caracal. „Personal nu suspectez procurorii”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat , duminică seară, la RTV, că DIICOT are un plan sigur de desfăşurare a anchetei în cazul tragediei de la Caracal. „Convingerea mea este...

Ce urmează să se întâmple cu PSD și Dăncilă. Argumentele unui moment istoric

Ce urmează să se întâmple cu PSD și Dăncilă. Argumentele unui moment istoric

Fostul preşedinte Traian Băcescu a afirmat. la RTV, că se așteaptă ca PSD să blocheze formarea unui nou guvern. De asemenea, despre şansele premierului Dăncilă la alegerile prezidenţiale, Băsescu a...

Moțiunea de cenzură a dat naștere primul scandal în opoziție. Anunțul făcut de Băsescu

Moțiunea de cenzură a dat naștere primul scandal în opoziție. Anunțul făcut de Băsescu

Eurodeputatul Traian Băsescu susține că PMP dorește să intre la guvernare doar cu un premier propus de ei, dar că poate susţine guvernul pe chestiuni „punctuale”. PMP-ul nu participă la...

Băsescu devoalează jocul murdar București-Bruxelles. „Un individ ahtiat după funcții”

Băsescu devoalează jocul murdar București-Bruxelles. „Un individ ahtiat după funcții”

Eurodeputatul Traian Băsescu a făcut precizări despre situația incomodă în care România se află la Bruxelles: numirea comisarului european. Fostul președinte a punctat că ar fi indicat să facem un...

Ironii marca Băsescu la adresa premierului Dăncilă. „Este un om politic experimentat, dar nu suficient de inteligent”

Ironii marca Băsescu la adresa premierului Dăncilă. „Este un om politic experimentat, dar nu suficient de inteligent”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, vineri seară, că Guvernul Dăncilă a picat deoarece „a fost trântit de PSD”. De asemenea, despre premierul Dăncilă, fostul şef de stat a spus...

Barna, criticat de Traian Băsescu. Acțiunile liderului USR l-au înfuriat

Barna, criticat de Traian Băsescu. Acțiunile liderului USR l-au înfuriat

Fostul președinte a vorbit vineri la digi24 despre moțiunea de cenzură și căderea guvernului „Eu nu-l înțeleg pe Barna. Dacă eram în locul președintelui, îi spuneam așa: Barna, și voi...

Băsescu anunță mutarea câștigătoare pentru PSD. Alianța provoacă cel mai mare cutremur

Băsescu anunță mutarea câștigătoare pentru PSD. Alianța provoacă cel mai mare cutremur

Fostul președinte al României, actualul europarlamentar, Traian Băsescu, a declarat într-o emisiune televizată că dacă PSD și-a da mâna cu Victor Ponta ar fi foarte greu de format un guvern...

Bugetul României, în colaps! Anunțul devastator venit în toiul nopții. Suma este colosală

Bugetul României, în colaps! Anunțul devastator venit în toiul nopții. Suma este colosală

Traian Băsescu a făcut o radiografie a situației la zi din România. Surprinzător, fostul președinte a afirmat că metoda implementată de PSD pentru creșterea salariilor și a pensiilor nu este...

Băsescu pune condiții pentru intrarea la guvernare. „Acum este momentul adevărului”

Băsescu pune condiții pentru intrarea la guvernare. „Acum este momentul adevărului”

Traian Băsescu, fost președinte al României și actual europarlamentar, a afirmat vineri, într-o emisiune televizată că Partidul Mișcarea Populară va intra la guvernare doar în anumite condiții.  Băsescu a fost întrebat...

O jumătate de milion de români, în pericol! Avertismentul lui Traian Băsescu

O jumătate de milion de români, în pericol! Avertismentul lui Traian Băsescu

Traian Băsescu trage un semnal de alarmă în privința drepturilor pe care le au românii care trăiesc în Ucraina Fostul președinte al României,Traian Băsescu, a avut o intervenție în Parlamentul...

Marele câștigător după moțiune! Băsescu devoalează manevra lui Ponta

Marele câștigător după moțiune! Băsescu devoalează manevra lui Ponta

Fostul președinte Traian Băsescu este convins că președintele Klaus Iohannis are, deja, soluția la actuala criză politică. Traian Băsescu a declarat joi, la România TV, după moţiunea de cenzură, că este...

Bomba despre moțiune vine de la Bruxelles. Ce va urma pentru români e de necrezut!

Bomba despre moțiune vine de la Bruxelles. Ce va urma pentru români e de necrezut!

Traian Băsescu a lansat o ipoteză cu privire la soarta moțiunii de cenzură și la ce se va întâmpla după ce aceasta va fi votată în Parlament. Concret, Băsescu spune...