traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

EXCLUSIV EVZ TV: Traian Băsescu: „Șansele ca eu să candidez la Primăria Capitalei sunt mai mari de 50%”

EXCLUSIV EVZ TV: Traian Băsescu: „Șansele ca eu să candidez la Primăria Capitalei sunt mai mari de 50%”

În emisiunea „Întrebări esențiale”, care va apărea pe EVZ TV săptămâna viitoare, invitatul jurnalistului Dan Marinescu, Traian Băsescu, a făcut o serie de declarații în premieră, în ceea ce privește...

Fake Newsweek. Alianţa PNL-USR-PMP, o ştire falsă de la un cap la altul. Gogomănie

Fake Newsweek. Alianţa PNL-USR-PMP, o ştire falsă de la un cap la altul. Gogomănie

Presupusa alianţă dintre PNL, USR şi PMP a aprins imaginaţia jurnaliştilor revistei Newsweek care, în dorinţa lor de a atrage publicul, n-au făcut altceva decât să-l dezinformeze la modul grosolan....

Sorin Roșca Stănescu: Se teme Gabriela Firea de Traian Băsescu?

Sorin Roșca Stănescu: Se teme Gabriela Firea de Traian Băsescu?

Poate că da. Poate că Traian Băsescu, dacă-și materializează intenția de a candida la Primăria Generală a Capitalei, are șanse reale să o scoată din joc pe Gabriela Firea. Și...

Băsescu rămâne maestru! Strategia câştigătoare în 5 sectoare din Capitală

Băsescu rămâne maestru! Strategia câştigătoare în 5 sectoare din Capitală

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat recent că formaţiunea pe care o conduce este dispusă să creeze o alianță în jurul candidaturii lui Nicușor Dan. Liderul PMP a subliniat că...

Alegeri locale 2020. Orban și Barna își fac planul fără Băsescu? Pe cine mizează Dreapta

Alegeri locale 2020. Orban și Barna își fac planul fără Băsescu? Pe cine mizează Dreapta

Alegerile locale de la București reprezintă, poate, cea mai mare miză politică din ultimul deceniu. Până în momentul de față, anumite partide își schimbă candidații pentru alegerile locale, fapt ce...

Băsescu îl trage de mânecă pe Iohannis. Ce i-a scăpat actualului președinte

Băsescu îl trage de mânecă pe Iohannis. Ce i-a scăpat actualului președinte

Fostul președinte Traian Băsescu, în prezent europarlamentar, îl contrazice pe succesorul său la Cotroceni, Klaus Iohannis, spunând că nu era nevoie de o lege a carantinei în condițiile în care...

Traian Băsescu candidează în Capitală! „Garantez partidului un scor acceptabil"

Traian Băsescu candidează în Capitală! „Garantez partidului un scor acceptabil"

Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat, marți, că va candida la fotoliul de primar general al Capitalei. Potrivit lui Traian Băsescu, acest lucru se va întâmpla în condițiile în care...

Băsescu, singura salvare pentru milioane de români? A apărut acum şi e bombă!

Băsescu, singura salvare pentru milioane de români? A apărut acum şi e bombă!

Fostul preşedinte Traian Băsescu este în centrul unui subiect politic care ar fi bomba anului dacă va fi confirmat în cele din urmă. Denise Rifai este cea care s-a referit...

Traian Băsescu a făcut lista cu cei care trebuie să-și dea demisia: „Românii au fost umiliți”

Traian Băsescu a făcut lista cu cei care trebuie să-și dea demisia: „Românii au fost umiliți”

Numărul cazurilor de infecție cu noul coronavirus crește de la o zi la alta, iar multe state au început să pună restricții pentru români. În acest context, fostul președinte al...

A început lupta pentru Primăria Capitalei. Traian Băsescu din nou primar general?

A început lupta pentru Primăria Capitalei. Traian Băsescu din nou primar general?

După ce a fost anunțat programul alegerilor locale, ce vor avea loc pe data de 27 septembrie 2020, partidele politice au început negocierile. Tensiunile puternice între PNL și USR, au...

Alegerile locale și Învățământul, desființate de Traian Băsescu. „Doamna de la Educație plutește”

Alegerile locale și Învățământul, desființate de Traian Băsescu. „Doamna de la Educație plutește”

Fostul președinte Traian Băsescu propune două exerciții de imaginație legate de organizarea alegerilor locale și învățământul la distanță. „Este greu să faci alegeri. Imaginați-vă că mergem unul după altul și...

Traian Băsescu o acuză pe Firea că dezinformează: E josnic doamnă!

Traian Băsescu o acuză pe Firea că dezinformează: E josnic doamnă!

Traian Băsescu o acuză pe Gabriela Firea că ,,valorifică'' boala în scop electoral. Traian Băsescu o acuză pe Gabriela Firea că dezinformează în mod intenționat populația, inclusiv pe bucureșteni, în...

BREAKING NEWS. Gestul extrem al lui Traian Băsescu! Anunțul zilei în politică

BREAKING NEWS. Gestul extrem al lui Traian Băsescu! Anunțul zilei în politică

O mutare surprinzătoare ar putea avea loc la alegerile locale. Fostul președinte nu exclude un scenariu care a mai fost luat în discuție în ultima perioadă. Întrebat dacă ar fi...

Traian Băsescu vede un avantaj în criza actuală față de cea din 2009. „Nu aveam asta”

Traian Băsescu vede un avantaj în criza actuală față de cea din 2009. „Nu aveam asta”

O remarcă foarte importantă vizează un aspect esențial care există în criza de astăzi. Criza economică venită pe fondul pandemiei coronavirusului are și avantaje. Asta privind retrospectiv, spre problemele economice...

Pandemia a scăpat de sub control! Băsescu aruncă bomba: „Cetățenii trebuie convinși”

Pandemia a scăpat de sub control! Băsescu aruncă bomba: „Cetățenii trebuie convinși”

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că situația deja a devenit critică și că cetățenii trebuie convinși să se conformeze realității. Trăian Băsescu, în timpul unei intervenții la RomâniaTV, a declarat...

Băsescu: „Să dea lege să facă obligatoriu portul măștii”

Băsescu: „Să dea lege să facă obligatoriu portul măștii”

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că situaţia din România poate deveni sumbră din cauza modului în care evoluează epidemia de coronavirus. Autorităţile au greşit atunci când au început să „emită...

Traian Băsescu: Decizia CCR privind carantinarea, interpretată forțat

Traian Băsescu: Decizia CCR privind carantinarea, interpretată forțat

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, pentru B1 TV, că situația în România poate deveni sumbră din cauza evoluției epidemiei de coronavirus. În opinia sa, autoritățile au greșit fundamental atunci când...

Băsescu: „Relaxarea s-a făcut mult prea devreme! Categoric ne putem trezi izolați...”

Băsescu: „Relaxarea s-a făcut mult prea devreme! Categoric ne putem trezi izolați...”

Cetățenii trebuie să ia măsuri de protecție împotriva noului coronavirus pentru a-și apăra propria sănătate, iar nu de dragul Guvernului. Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, într-o intervenție televizată, actuala...

Băsescu, despre protestele din Piața Victoriei: „Edificarea propagandei moscovite. Morții nu sunt morți și virusul e o invenție politică”

Băsescu, despre protestele din Piața Victoriei: „Edificarea propagandei moscovite. Morții nu sunt morți și virusul e o invenție politică”

Fostul preşedinte, europarlamentarul Traian Băsescu, a vorbit, marți, despre măsurile ce trebuie luate în continuare pentru a stopa răspândirea coronavirusului, despre o eventuală prelungire a stării de alertă şi despre...

Traian Băsescu, atac nimicitor la Senat: „Singurul judecător al bolilor noastre este...” 

Traian Băsescu, atac nimicitor la Senat: „Singurul judecător al bolilor noastre este...” 

Traian Băsescu a comentat în termeni foarte duri pe marginea disputei dacă internarea o stabilește un judecător sau un medic. În opinia fostului preşedinte Traian Băsescu nimeni nu are dreptul...