traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

PMP, în război cu PNL. Băsescu a dat ordinul de luptă. „Băieţi...”

PMP, în război cu PNL. Băsescu a dat ordinul de luptă. „Băieţi...”

Adulat sau contestat, Traian Băsescu are în ADN-ul politic reflexele unui luptător de guerillă. Fostul președinte al României a postat un mesaj dur la adresa liberalilor după ce aceștia, conform...

Băsescu, declarație de război pentru vecinii României! Cum vor reacționa Iohannis și Putin?

Băsescu, declarație de război pentru vecinii României! Cum vor reacționa Iohannis și Putin?

Fostul președinte Traian Băsescu a postat un mesaj virulent pe Facebook, adresat lui Igor Dodon, ex-lider al Republicii Moldova. Traian Băsescu, fost președinte al României în perioada 2004-2010, a postat...

Nucleara din justiție! Elena Udrea dezvăluie cum a fost „săpată” de „Binomul DNA-SRI”

Nucleara din justiție! Elena Udrea dezvăluie cum a fost „săpată” de „Binomul DNA-SRI”

Elena Udrea a depus documentele secrete prin care dezvăluie modul în care a fost săpată de “Binomul DNA-SRI”. Actele se află deja la Comisia de control a activității SRI, unde...

Băsescu, adevărul despre pensii și salarii, după alegeri. „E o prostie!”

Băsescu, adevărul despre pensii și salarii, după alegeri. „E o prostie!”

Fostul președinte, europarlamentarul Traian Băsescu susține că mărirea salariilor și a pensiilor ar fi o prostie, generând inflație. El spune că a venit timpul ca investiția să se facă în...

Băsescu a plâns în direct la TV. Ce „l-a uns pe suflet” pe fostul președinte?

Băsescu a plâns în direct la TV. Ce „l-a uns pe suflet” pe fostul președinte?

Traian Băsescu a trecut printr-un episod emoționant chiar în direct la TV. Fostul președinte a vărsat câteva lacrimi de bucurie. Traian Băsescu a plâns, marţi seară, la România Tv în...

Băsescu dezgroapă minciunile din România: „Situația este extrem de gravă”

Băsescu dezgroapă minciunile din România: „Situația este extrem de gravă”

Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că situaţia epidemiologică din România este mult mai gravă decât ne spun autorităţile. Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că marea problemă pe care...

Băsescu îl face praf pe Iohannis: „Urât moment de trufie”

Băsescu îl face praf pe Iohannis: „Urât moment de trufie”

Fostul președinte Traian Băsescu lansează un atac dur la adresa lui Klaus Iohannis chiar de Ziua Națională a României, ca urmare a gestul făcut de șeful statului. Fostul şef al...

Vestea primită de Băsescu, chiar de Ziua Națională. Procesul a fost finalizat

Vestea primită de Băsescu, chiar de Ziua Națională. Procesul a fost finalizat

Fostul președinte Traian Băsescu a primit o veste bună, chiar de Ziua Națională a România. Vestea a fost dată de președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu. Maia Sandu a...

Traian Băsescu: Neomarxiștii din USR vor atenta la valorile de bază ale României

Traian Băsescu: Neomarxiștii din USR vor atenta la valorile de bază ale României

Fostul șef de stat, Traian Băsescu, susține că cel mai mare pericol pentru democrația românească este noua alianță politică, care va intra în Parlament cu un scor semnificativ, și anume...

Dosarul EADS și numirea lui Kovesi la Parchetul European. Băsescu arată legătura

Dosarul EADS și numirea lui Kovesi la Parchetul European. Băsescu arată legătura

Fostul președinte Traian Băsescu atrage atenția asupra coincidenței dintre clasarea celebrului dosar EADS și retragerea reprezentanților Franței și Germaniei din cursa pentru șefia Parchetului European, în favoarea Laurei Codruța Kovesi....

Băsescu, dezlănțuit: „Sper să nu intre în Parlament aceste putregaiuri!”

Băsescu, dezlănțuit: „Sper să nu intre în Parlament aceste putregaiuri!”

Fostul președinte Traian Băsescu a avut o ieșire extrem de dură la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Victor Ponta, exprimându-și speranța că aceștia nu vor reuși să...

Scenariul lui Băsescu pentru viitoarea guvernare: „Sunt din aceeași familie”

Scenariul lui Băsescu pentru viitoarea guvernare: „Sunt din aceeași familie”

USR nu ar trebui să facă parte dintr-un viitor guvern de dreapta, constituit în jurul PNL, după alegerile parlamentare care vor avea loc pe 6 decembrie. Europarlamentarul Traian Băsescu susține...

Băsescu detonează bomba: „Alianță PSD - USR. Cheia este la PNL”

Băsescu detonează bomba: „Alianță PSD - USR. Cheia este la PNL”

Traian Băsescu, unul dintre cei mai apreciați oameni politici din istoria României, a făcut o afirmație care, dacă o să se concretizeze, o să cutremure scena politică. USR și PSD...

Băsescu dă de pământ cu parlamentarii demisionari: „Lichelism nerușinat”

Băsescu dă de pământ cu parlamentarii demisionari: „Lichelism nerușinat”

Fostul președinte Traian Băsescu a catalogat drept „lichelism politic” demisiile unor politicieni PSD și USR din Parlament sub pretext că astfel nu vor mai beneficia de pensiile speciale. Fostul președinte...

Breaking News. Traian Băsescu cere Stare de Urgenţă   

Breaking News. Traian Băsescu cere Stare de Urgenţă   

Traian Băsescu consideră că Raed Arafat „nu este capabil să ajungă la punctul în care se transformă într-o maşinărie umană lucidă, care acţionează cu exactitate şi eficienţă”. Traian Băsescu a...

Reacțiile liderilor politici. Traian Băsescu: ”Orban, acum! Nu plimba medicul, du-l direct în străinătate!”

Reacțiile liderilor politici. Traian Băsescu: ”Orban, acum! Nu plimba medicul, du-l direct în străinătate!”

Câțiva politicieni au reacționat deja la știrea despre tragedia de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Cel mai scurt mesaj, care conține și o soluție, este cel al fostului președinte Traian...

Partidul lui Băsescu, curtat de Dragnea și Ciolacu! Acum s-au aflat manevrele PSD

Partidul lui Băsescu, curtat de Dragnea și Ciolacu! Acum s-au aflat manevrele PSD

Președintele PMP spune că formațiunea politică pe care o conduce e singura care nu a avut înțelegeri politice cu PSD. Președintele PMP, Eugen Tomac, susține, într-o postare pe Facebook, că partidul...

Băsescu, dezvăluiri despre jurnaliștii răpiți în Irak. Misiunea dubioasă a lui Florian Coldea

Băsescu, dezvăluiri despre jurnaliștii răpiți în Irak. Misiunea dubioasă a lui Florian Coldea

Generalul SRI Florian Coldea a participat la misiunea de salvare a ziariștilor răpiți în Irak, în 2005, din ordinul fostului președinte Traian Băsescu, în condițiile în care serviciul nu avea...

Băsescu îl face KO pe Arafat. Reacție furibundă. „Era necesar un cap limpede”

Băsescu îl face KO pe Arafat. Reacție furibundă. „Era necesar un cap limpede”

Raed Rafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență nu poate reacţiona eficient în momente de criză, este de părere fotul președinte Traian Băsescu. Miercuri seară, eurodeputatul Traian Băsescu a lansat...

Kovesi și Coldea, cele mai mari regrete ale lui Băsescu. Momentul zero care a schimbat tot

Kovesi și Coldea, cele mai mari regrete ale lui Băsescu. Momentul zero care a schimbat tot

Fostul președintele al României, Traian Băsescu, a vorbit despre operațiunea serviciilor speciale prin care cei trei jurnaliști români, răpiți în Irak acum 15 ani, au fost eliberați. Pentru prima dată,...