traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Traian Băsescu vrea o DEZBATERE A PREMIERILOR: „Eu, Cioloş şi omul pe care-l va desemna PSD. Sunt cel mai bun dintre toți!”

Traian Băsescu vrea o DEZBATERE A PREMIERILOR: „Eu, Cioloş şi omul pe care-l va desemna PSD. Sunt cel mai bun dintre toți!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a propus duminică seara, la România TV, să se organizeze o dezbatere între propunerile de premieri, apreciind că el ar fi cel mai bine pregătit. „Sistemul...

Traian Băsescu, despre alegerile din Republica Moldova: „Dacă va câştiga Igor Dodon, România VA AVEA GRANIŢĂ COMUNĂ cu Federaţia Rusă! Dodon are gândire STALINISTĂ!”

Traian Băsescu, despre alegerile din Republica Moldova: „Dacă va câştiga Igor Dodon, România VA AVEA GRANIŢĂ COMUNĂ cu Federaţia Rusă! Dodon are gândire STALINISTĂ!”

Dacă socialistul Igor Dodon o învinge pe Maia Sandu şi devine preşedintele Republicii Moldova, România va avea graniţă directă cu Federaţia Rusă iar populaţia Basarabiei va avea de suferit consecinţe...

Victor PONTA: "Suntem o ŢARĂ FANARIOTĂ condusă de o elită de boieri, pe care NU ÎI INTERESEAZĂ poporul. Primul fanariot este chiar domnul preşedinte IOHANNIS"

Victor PONTA: "Suntem o ŢARĂ FANARIOTĂ condusă de o elită de boieri, pe care NU ÎI INTERESEAZĂ poporul. Primul fanariot este chiar domnul preşedinte IOHANNIS"

Fostul premier, Victor Ponta, invitat duminică seară în studio la Romania TV, a vorbit despre alegerile parlamentare ce se apropie, atacând principiile invocate de preşedintele Klaus Iohannis, pentru care el...

Traian Băsescu a votat Maia Sandu preşedinte în Moldova: " Ne duce pe drumul către Uniunea Europeană"

Traian Băsescu a votat Maia Sandu preşedinte în Moldova: " Ne duce pe drumul către Uniunea Europeană"

Traian Băsescu a votat, duminică, imediat după ora 09:00, preşedintele Republicii Moldova. Fostul şef al statului român a dat asigurări că Maia Sandu este alegerea potrivită pentru moldovenii de peste...

Alegeri în Republica Moldova: S-au deschis secțiile de vot pentru al doilea tur al scrutinului prezidențial

Alegeri în Republica Moldova: S-au deschis secțiile de vot pentru al doilea tur al scrutinului prezidențial

Secțiile de vot pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis duminică dimineață în Republica Moldova. Alegeri in Republica Moldova. În total au fost deschise 2081 de secții...

MOBILIZARE FĂRĂ PRECEDENT a moldovenilor din diaspora pentru ALEGERILE DE MÂINE. Fac MII de kilometri CA SĂ VOTEZE

MOBILIZARE FĂRĂ PRECEDENT a moldovenilor din diaspora pentru ALEGERILE DE MÂINE. Fac MII de kilometri CA SĂ VOTEZE

Moldovenii din diaspora, aflaţi în toate colţurile lumii, se mobilizează, într-o mişcare fără precedent, ca să îşi voteze candidatul preferat pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Mulţi dintre ei...

Băsescu L-A CRITICAT DUR pe Cioloş şi I-A TRANSMIS UN MESAJ CLAR preşedintelui Klaus Iohannis

Băsescu L-A CRITICAT DUR pe Cioloş şi I-A TRANSMIS UN MESAJ CLAR preşedintelui Klaus Iohannis

Băsescu l-a criticat dur pe Cioloş şi i-a transmis un mesaj clar preşedintelui Klaus Iohannis. Liderul PMP şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, s-a referit la implicarea premierului Dacian...

Victor Ponta îi ridică OSANALE retrasului Crin Antonescu: „Un om onest, carismatic şi bine intenţionat! Ar fi fost EXTRAORDINAR dacă Klaus Iohannis s-ar fi lăsat inspirat de Crin Antonescu, şi nu de Traian Băsescu!”

Fostul premier pesedist Victor Ponta a apreciat sâmbătă, pe Facebook, că preşedinte Klaus Iohannis s-a inspirat din modul lui Traian Băsescu de a face politică, deşi ar fi fost cu...

Traian Băsescu, APEL către cei 100.000 de cetăţeni basarabeni din România: „VOTAŢI Maia Sandu! Ea merge către Vest, UE şi România. Dodon merge spre OLIGARHII lui PUTIN!”

Traian Băsescu, APEL către cei 100.000 de cetăţeni basarabeni din România: „VOTAŢI Maia Sandu! Ea merge către Vest, UE şi România. Dodon merge spre OLIGARHII lui PUTIN!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat un apel (sâmbătă, la Arad) adresat celor 100.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova care trăiesc pe teritoriul României, pe care i-a îndemnat să participe...

Klaus Iohannis a promulgat legea ceremoniilor oficiale

Klaus Iohannis a promulgat legea ceremoniilor oficiale

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind ceremoniile oficiale. Facem precizarea că, până în prezent, protocolul de stat din România nu conținea și un regulament privitor...

Traian Băsescu şi-a cerut scuze pe Facebook. Vezi ce a făcut fostul preşedinte!

Traian Băsescu şi-a cerut scuze pe Facebook. Vezi ce a făcut fostul preşedinte!

În urma apariţiei în emisiunea de aseară, de la Realitatea Tv, Traian Băsescu şi-a cerut scuze, pe pagina sa de Facebook, pentru confuzia pe care a făcut-o. Fostul preşedinte, Traian...

Traian Băsescu dezvăluie SECRETUL din spatele alegerii lui DONALD TRUMP: ”În SUA a fost un VOT ANTISISTEM!”

Traian Băsescu dezvăluie SECRETUL din spatele alegerii lui DONALD TRUMP: ”În SUA a fost un VOT ANTISISTEM!”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat situația actuală din Statele Unite ale Americii, în contextul alegerilor prezidențiale câștigate de Donald Trump. Băsescu spune că nu a prevăzut ”să...

Ce planuri și-a făcut PMP de campanie

Ce planuri și-a făcut PMP de campanie

PMP va promova în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie unirea României cu Republica Moldova, ca obiectiv de ţară, asumarea referendumului din 2009 - Parlament cu 300 de...

Traian Băsescu DEMOLEAZĂ executivul Cioloș: ”ESTE UN GUVERN INEFICIENT! NICI O ȚIGLĂ PE CASĂ NU AM PUTUT SĂ-MI SCHIMB DIN CAUZA LOR!”

Traian Băsescu DEMOLEAZĂ executivul Cioloș: ”ESTE UN GUVERN INEFICIENT! NICI O ȚIGLĂ PE CASĂ NU AM PUTUT SĂ-MI SCHIMB DIN CAUZA LOR!”

Traian Băsescu cataloghează guvernul Cioloș drept unul ”ineficient”, ce nu a reușit mai nimic într-un an de zile, și spune că există probleme foarte mari în România cu educația, infrastructura...

Traian Băsescu va fi invitatul lui Rareş Bogdan, în această seară!

Traian Băsescu va fi invitatul lui Rareş Bogdan, în această seară!

În această seară, de la ora 21, Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, va fi invitatul lui Rareş Bogdan, la Realitatea TV. Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, va fi...

Traian Băsescu DEZVĂLUIE ce are de gând DONALD TRUMP cu România

Traian Băsescu DEZVĂLUIE ce are de gând DONALD TRUMP cu România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat despre președintele ales al SUA că pare un om care știe valoarea banului și a subliniat că România trebuie să aloce cei...

REZULTATE ALEGERI SUA. Traian Băsescu: "După Brexit e SUAexit. Trebuie revenit la guvernarea pentru oameni"

REZULTATE ALEGERI SUA. Traian Băsescu: "După Brexit e SUAexit. Trebuie revenit la guvernarea pentru oameni"

Rezultatul alegerilor din SUA reflectă o decizie a poporului american care, într-un fel sau altul, spune "nu" elitei politicii din ţară, consideră fostul preşedinte Traian Băsescu, adăugând că Brexit şi...

A CÂȘTIGAT DONALD TRUMP, UN TRAIAN BĂSESCU AL AMERICII! Cum mi-au prezis doi primari din Giurgiu că va pierde Hillary Clinton. CRONICĂ ELECTORALĂ DE DAN ANDRONIC

A CÂȘTIGAT DONALD TRUMP, UN TRAIAN BĂSESCU AL AMERICII! Cum mi-au prezis doi primari din Giurgiu că va pierde Hillary Clinton. CRONICĂ ELECTORALĂ DE DAN ANDRONIC

S-a terminat noaptea alegerilor în SUA. A câștigat Donald Trump, candidatul celor antisistem, deși reprezintă Sistemul. Ultimul mesaj al său, înaintea începerii votului, a fost “America must decide between failed...

Cum și-au dat PNL și Cioloș cu stângu-n dreptul

Cum și-au dat PNL și Cioloș cu stângu-n dreptul

Scandalul iscat de PNL după adoptarea de către Parlament a ordonanței care mărește salariile din educație și sănătate ar putea avea efect de bumerang asupra liberalilor și a lui Dacian...

Cei 44 de independenţi care vor să intre în Parlament

Cei 44 de independenţi care vor să intre în Parlament

Au sloganuri de Caragiale care smulg zâmbete. Unii nu promit nimic, alții ne asigură că sunt „oameni normali”. Printre ei sunt și condamnaţi dar și o „sosie” feminină a premierului...