SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Democrații din California recunosc că este neconstituțional să interzică deținerea armelor de foc

Democrații din California recunosc că este neconstituțional să interzică deținerea armelor de foc

Democrații din California recunosc că este neconstituțional să interzică deținerea armelor de foc, dar forțează noi legi. California a devenit primul stat care a solicitat o convenție constituțională pentru a...

Fără vize în Statele Unite. România ar putea fi inclusă în programul Visa Waiver

Fără vize în Statele Unite. România ar putea fi inclusă în programul Visa Waiver

Ambasadoarea Statelor Unite la București Kathleen Kavalec a declarat astăzi, 25 septembrie, că România va adera la programul Visa Waiver al SUA, cel mai probabil în 2025. Programul Visa Waiver...

Amanta româncă a gangsterului John Dillinger

Amanta româncă a gangsterului John Dillinger

Amanta româncă a gangsterului John Dillinger, Anne Sage sau Ana Cumpănaș a reușit să ajute la lichidarea celebrului gangster John Dillinger Amanta româncă a gangsterului John Dillinger, Anne Sage sau...

Turbulențe economice în UE. Impactul asupra economiei României

Turbulențe economice în UE. Impactul asupra economiei României

Creșterea economică a Uniunii Europene s-a încetinit semnificativ în ultimii 15 ani, în contrast cu aproape dublarea creșterii economice din SUA. Acest fenomen se datorează, în parte, faptului că Europa...

SUA întăresc spațiul aerian al României. Nimic nu mai zboară fără să fie detectat

SUA întăresc spațiul aerian al României. Nimic nu mai zboară fără să fie detectat

Un contingent al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE), format din aproximativ 100 de militari și patru aeronave F-16 Fighting Falcon, a sosit vineri la Baza...

SUA au determinat Armenia să piardă, susțin turcii

SUA au determinat Armenia să piardă, susțin turcii

SUA au determinat Armenia să piardă, susțin turcii, care se bucură de problemele pe care le are eternul lor dușman, Armenia. În al doilea război din Nagorno-Karabah, din anul 2020,...

Joe Biden, despre sosirea tancurilor Abrams în Ucraina. Promisiunea făcută lui Zelenski 

Joe Biden, despre sosirea tancurilor Abrams în Ucraina. Promisiunea făcută lui Zelenski 

Joe Biden l-a asigurat pe Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită la Washington, în legătură cu sprijinul constant al SUA și a precizat că nu există o alternativă pentru Congresul american...

Război în Ucraina, ziua 576. Kievul ar fi lovit o bază secretă rusă în Melitopol

Război în Ucraina, ziua 576. Kievul ar fi lovit o bază secretă rusă în Melitopol

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) și Forțele Armate ale Ucrainei au efectuat un atac asupra unei facilități secrete rusești, situată în orașul Melitopol, aflat sub ocupație, conform unui raport...

Klaus Iohannis despre resturile de  drone care cad în România: "Inadmisibil"

Klaus Iohannis despre resturile de drone care cad în România: "Inadmisibil"

Președintele României a dat detalii legate de contextul care creează panică în rândul cetățenilor. Șeful statului a explicat poziția României vizavi de problema reală resturilor de dronele regăsite pe teritoriul...

Rudy Giuliani, dat în judecată de avocații săi. Datorează o avere

Rudy Giuliani, dat în judecată de avocații săi. Datorează o avere

Rudy Giuliani datorează aproape 1,4 milioane de dolari firmei de avocatură care l-a apărat în timpul numeroaselor anchete penale, civile și ale Congresului, a declarat firma, Davidoff Butcher & Citron...

SUA și Iran au făcut schimb de prizonieri. Cum a reacționat Teheranul

SUA și Iran au făcut schimb de prizonieri. Cum a reacționat Teheranul

SUA și Iran au finalizat cu succes un schimb de prizonieri care a durat doi ani, pe care Teheranul îl consideră o victorie diplomatică. SUA și Iran au ajuns la...

A doua zi de violențe în Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul cere capitularea Armeniei

A doua zi de violențe în Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul cere capitularea Armeniei

Tensiunile escaladează în Nagorno-Karabah. Cel puţin 27 de morţi, în două zile. Autorităţile azere spun că se vor opri doar când vor vedea un „steag alb” Nagorno-Karabah, afectat de violenţe....

Vecinii din SUA, împotriva lui Meghan Markle. Speră ca soția lui Harry să dispară

Vecinii din SUA, împotriva lui Meghan Markle. Speră ca soția lui Harry să dispară

Vecinii prințului Harry și a lui Meghan Markle sunt nemulțumiți de atitudinea ducesei și speră să plece cât mai repede din zona lor. Ei au declarat că aceasta se consideră...

Armata americană a elucidat misterul dispariției avionului F-35. Unde l-au găsit

Armata americană a elucidat misterul dispariției avionului F-35. Unde l-au găsit

Armata americană a anunțat că s-au găsit resturi ale avionului de luptă F-35 care a dispărut în Carolina de Sud, după ce un „accident” l-a forțat pe pilot să catapulteze....

Contraofensiva ucraineană, criticată de SUA. Este mai lentă decât s-a prevăzut

Contraofensiva ucraineană, criticată de SUA. Este mai lentă decât s-a prevăzut

Contraofensiva ucraineană este, din nou, criticată de americani. Șeful Statului Major al SUA spune că aceasta este mult mai lentă decât s-a prevăzut. El susține că nu poate spune că...

SUA, sub amenințarea atacurilor extremiste. Pericolul e tot mai mare

SUA, sub amenințarea atacurilor extremiste. Pericolul e tot mai mare

Departamentul SUA pentru Securitate Internă a avertizat joi, 14 septembrie, că riscul de violență din partea grupărilor extremiste a rămas ridicat în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. SUA...

Fenomenul Armand Duplantis. Campionul care doboară record după record

Fenomenul Armand Duplantis. Campionul care doboară record după record

Campionul mondial și olimpic la sărituri cu prăjina, Armand Duplantis, și-a îmbunătățit recordul mondial cu un salt de 6,23 m în finala Ligii de diamant de duminică, 17 septembrie. Deşi...

O nouă alertă  în Taiwan. China a înconjurat insula cu nave de război

O nouă alertă în Taiwan. China a înconjurat insula cu nave de război

Peste o sută de avioane și nouă nave de război au fost plasate de armata chineză lângă Taiwan. Taiwan, înconjurat de avioane şi nave de război chineze. O nouă incursiune...

Doi ruși și o americancă ajung la Stația Spațială Internațională, în ciuda tensiunilor

Doi ruși și o americancă ajung la Stația Spațială Internațională, în ciuda tensiunilor

Doi ruși și o americancă ajung la Stația Spațială Internațională, în ciuda tensiunilor dintre cele două țări, generate de invazia din Ucraina decisă de Vladimir Putin. Cei trei astronauți vor...

Cum poate fi susținută Ucraina dincolo de viitoarele alegeri

Cum poate fi susținută Ucraina dincolo de viitoarele alegeri

Cum poate fi susținută Ucraina dincolo de viitoarele alegeri. E una dintre cele mai importante dezbateri din Statele Unite, țara care a oferit Kievului cele mai multe ajutoare. Susținerea Ucrainei...