Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Simona Halep, mesaj special, la două zile după căsătorie. Cine sunt cei cărora li s-a adresat

Simona Halep, mesaj special, la două zile după căsătorie. Cine sunt cei cărora li s-a adresat

La două zile după cununia cu Toni Iuruc, Simona Halep a transmis un mesaj pentru cei care s-au ocupat ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții. Simona...

Motivul pentru care Toni Iuruc nu a avut noroc în dragoste până să o cunoască pe Simona Halep. Două mariaje care au eșuat

Motivul pentru care Toni Iuruc nu a avut noroc în dragoste până să o cunoască pe Simona Halep. Două mariaje care au eșuat

Toni Iuruc a avut o viață sentimentală agitată și a divorțat de două ori. Ulterior, după aceste dezamăgiri, el avea să-și găsească liniștea alături de Simona Halep. Toni Iuruc (42...

Un mare absent la nunta Simonei Halep. Și era considerat un apropiat al tenismenei

Un mare absent la nunta Simonei Halep. Și era considerat un apropiat al tenismenei

Unul dintre marii absenți de la nunta Simonei Halep a fost îndrăgitul cântăreț Smiley. Deși era considerat un apropiat al jucătoarei de tenis, ba mai mult s-a zvonit, cu 5...

Cât a costat rochia purtată de Simona Halep la cununia civilă

Cât a costat rochia purtată de Simona Halep la cununia civilă

Simona Halep a purtat la cununia civiă o rochie scumpă, care a atras toate privirile. Multă lume s-a întrebat cât a costat rochia Simonei. Pe 15 septembrie, Simona Halep și...

De ce a fost tristă Simona Halep în ziua nunții. Nu i s-a îndeplinit dorința

De ce a fost tristă Simona Halep în ziua nunții. Nu i s-a îndeplinit dorința

Simona Halep și Toni Iuruc și-au unit destinele în urmă cu o zi . Campioana a postat o mulțime de poze pe conturile de socializare din cel mai fericit moment...

O nouă nuntă în lumea tenisului. Cine este sportiva care îi calcă pe urme Simonei Halep?

O nouă nuntă în lumea tenisului. Cine este sportiva care îi calcă pe urme Simonei Halep?

Lumea tenisului petrece 3 zile și 3 nopți. O nouă senzație a tenisului și-a pus pirostriile anul acesta. Alexandra Cadanțu a dat o mare petrecere în vară după nunta cu...

Imagini de colecție de la nunta Simonei Halep. Sportiva a fost în formă maximă la petrecere, meniul a depășit orice așteptare. Galerie Foto

Imagini de colecție de la nunta Simonei Halep. Sportiva a fost în formă maximă la petrecere, meniul a depășit orice așteptare. Galerie Foto

Simona Halep (30 de ani la data de 27 septembrie) s-a căsătorit civil, ieri, cu Toni Iuruc (42 de ani). A fost nunta anului în România, iar fosta lideră WTA...

Imagini noi de la nunta Simonei Halep. Și-a schimbat rochia. Pe ce melodie a dansat Dansul Mirilor. VIDEO

Imagini noi de la nunta Simonei Halep. Și-a schimbat rochia. Pe ce melodie a dansat Dansul Mirilor. VIDEO

Nunta anului în România! Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit, miercuri, 15 septembrie, în cadrul unei ceremonii restrânse, urmată de o petrecere în clubul „Fratelli Beach & Club” de...

Cel mai emoționant moment al nunții. Simona Halep a fost extrem de fericită, toți invitații au izbucnit în aplauze. VIDEO

Cel mai emoționant moment al nunții. Simona Halep a fost extrem de fericită, toți invitații au izbucnit în aplauze. VIDEO

Sportiva Simona Halep și afaceristul Toni Iuruc au spus „Da!” în fața ofițerului de stare civilă, miercuri, 15 septembrie. După momentul semnării actelor, cei doi soți au celebrat alături de...

Cătălin Botezatu i-a studiat pe Simona Halep și Toni Iuruc. Ce verdict le-a dat designerul. Toate cuplurile trebuie să învețe de la ei

Cătălin Botezatu i-a studiat pe Simona Halep și Toni Iuruc. Ce verdict le-a dat designerul. Toate cuplurile trebuie să învețe de la ei

Designerul Cătălin Botezatu, fost jurat al emisiunii „Bravo! Ai stil”, a analizat ținutele purtate de cuplul anului, Simona Halep și Toni Iuruc, în cea mai mare zi a vieții lor....

Ilie Năstase nu-și dezminte renumele. Cum a încălcat dorința Simonei Halep și a lui Toni Iuruc

Ilie Năstase nu-și dezminte renumele. Cum a încălcat dorința Simonei Halep și a lui Toni Iuruc

Fostul mare tenismen Ilie Năstase a dezvăluit cum va merge la cununia civilă a Simonei Halep și ce cadou îi va duce. Ilie Năstase a anunțat că nu va merge...

Simona Halep a spus „Da!”. Primele imagini de la cununia sportivei cu Toni Iuruc. Invitați de top la nunta anului

Simona Halep a spus „Da!”. Primele imagini de la cununia sportivei cu Toni Iuruc. Invitați de top la nunta anului

Sportiva Simona Halep și afaceristul Toni Iuruc au spus „Da!” în fața ofițerului de stare civilă, miercuri, 15 septembrie. Alături de cei doi soți se află membri ai familiei, vedete...

Omul care l-a consiliat pe Toni Iuruc atunci când Simona Halep a fost cerută de soție. Cum s-a încheiat momentul emoționant

Omul care l-a consiliat pe Toni Iuruc atunci când Simona Halep a fost cerută de soție. Cum s-a încheiat momentul emoționant

Simona Halep și Toni Iuruc au ales ca nași un cuplu de apropiați. Toni Mihale este prieten din copilărie cu soțul sportivei și a ajutat în momentul cererii în căsătorie....

Simona Halep, mesaj în ziua cununiei. Tenismena se căsătorește astăzi cu Toni Iuruc

Simona Halep, mesaj în ziua cununiei. Tenismena se căsătorește astăzi cu Toni Iuruc

Campioana Românei la tenis, Simona Halep, și logodnicul acesteia, Toni Iuruc, vor apărea în fața ofițerului de stare civilă. Ceremonia căsătoriei civile a fost programată pentru astăzi, miercuri, 15 septembrie,...

Iohannis vine la cununie, dar nu oricum! Simona Halep i-a impus două condiții

Iohannis vine la cununie, dar nu oricum! Simona Halep i-a impus două condiții

Miercuri, 15 septembrie, va fi organizată cununia civilă dintre Simona Halep și Toni Iuruc, eveniment la care vor participa 300 de invitați, dar și președintele Klaus Iohannis, care, la fel...

Culisele evenimentului anului. Simona Halep schimbă regulile jocului la nunta cu Toni Iuruc. Ce le-a INTERZIS invitaților

Culisele evenimentului anului. Simona Halep schimbă regulile jocului la nunta cu Toni Iuruc. Ce le-a INTERZIS invitaților

În toiul emoțiilor, cu pregătirile intrate pe ultima sută de metri, Simona Halep a stabilit regulile la nunta cu Toni Iuruc. Viitoarea mireasă a luat o decizie importantă, ce face...

S-a aflat cine domină în cuplul Simona Halep-Toni Iuruc. E o bârfă grea printre machedoni

S-a aflat cine domină în cuplul Simona Halep-Toni Iuruc. E o bârfă grea printre machedoni

Cu doar două zile înainte de cununie, presa tabloidă din România a aflat că Simona Halep nu renunță la numele ei pentru a-l prelua pe cel al viitorului soț, Toni...

A fost ultimul trofeu pentru ea. Retragere confirmată pentru Simona Halep. Alertă în tenis!

A fost ultimul trofeu pentru ea. Retragere confirmată pentru Simona Halep. Alertă în tenis!

Fostul primar al orașului Bușteni, Emanoil Savin, un prieten apropiat al familiei Halep, a dezvălui ce se va întâmpla, în fapt, la nunta Simonei cu Toni Iuruc.  El spune că...

VIDEO. Simona Halep și Toni Iuruc, pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă! Ea la coafor, el la probe de costume cu nașul, Dani Caramihai

VIDEO. Simona Halep și Toni Iuruc, pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă! Ea la coafor, el la probe de costume cu nașul, Dani Caramihai

După doi ani de relație, Simona Halep a primit inelul de logodnă de la omul de afaceri, Toni Iuruc. Momentul a fost marcat printr-o petrecere cu mare ștaif astfel încât...

Dezvăluirea Simonei Halep după ce a fost eliminată de la US Open. Se întâmplă săptămâna viitoare

Dezvăluirea Simonei Halep după ce a fost eliminată de la US Open. Se întâmplă săptămâna viitoare

După ce a fost eliminată de la US Open, jucătoarea de tenis Simona Halep a făcut anunțul așteptat de toți fanii. Aceasta a recunoscut că Ilie Năstase a dat-o de...