Simona Halep

Simona Halep s-a născut la Constanța, la data de 27 septembrie 1991 și a luat primul contact cu tenisul la vârsta de 4 ani. Atunci când a mers la antrenamentele fratelui ei, Nicolae, și a început să lovească și ea mingea cu o rachetă.
Ion Stan a fost primul om care a pregătit-o pe sportiva din Constanța. Atunci când a devenit clar că va face tenis de performanță, pentru a reuși să ajungă la un nivel cât mai ridicat, Simona a luat o decizie unică pentru o femeie. Și-a micșorat sânii în urma unei intervenții chirurgicale.

Rezultatele pe teren nu s-au lăsat așteptate și în scurt timp, Halep a reușit să capteze atenția românilor. Apoi, a devenit cunoscută la nivel international.

A câștigat Roland Garros, în anul 2018, apoi, un an mai târziu a triumfat pe iarba de la Wimbledon. De asemenea, Halep a mai jucat trei finale de Mare Șlem, pe care le-a pierdut. La Roland Garros, în 2014 și 2017 și la Australian Open, în anul 2018. La US Open a juns în semifinale în 2015.

De-a lungul carierei, a colaborat cu antrenori celebri: belgianul Wim Fissette, australianul Darren Cahill, iar acum colaborează cu francezul Patrick Mouratoglou, cel care a pregătit-o pe Serena Williams. Până acum, Halep a adunat din premii suma de 40,2 milioane de dolari.

A fost discretă în plan sentimental, dar în presă s-a vorbit despre o poveste de dragoste trăită cu antrenorul Andrei Mlendea. Relația s-a rupt pentru că Stere Halep, tatăl campioanei, nu a fost de acord și i-a cerut fiicei sale să se axeze pe tenis. De asemenea, Halep ar mai fi avut o relație și cu Radu Barbu, fost jucător de tenis.

Nu s-a mai ascuns de ochii lumi atunci când a intrat într-o relație cu Toni Iuruc, bărbatul cu care s-a căsătorit religios. Dar, căsnicia s-a destrămat repede, cei doi nu s-au mai căsătorit și religios, iar divorțul s-a consemnat în urmă cu puțin timp.

Un nou pas în spate pentru Simona Halep

Un nou pas în spate pentru Simona Halep

Debutul dezamăgitor de sezon se face simțit în clasamentul WTA pentru cea mai bună tenismenă a României.  Chiar dacă în ultimele două turnee (Indian Wells și Miami) a reușit să...

Victoria Azarenka a triumfat la Miami și îi va lua locul Simonei Halep în clasamentul WTA

Victoria Azarenka a triumfat la Miami și îi va lua locul Simonei Halep în clasamentul WTA

Tenismena bielorusă Victoria Azarenka a câștigat, aseară, turneul de la Miami, iar de mâine va urca de la locul 8 pe 5, poziție pe care o ocupa Simona Halep în...

Cahill îi pregătește lui Halep o altă strategie

Cahill îi pregătește lui Halep o altă strategie

Din cauza rezultatelor slabe înregistrate până acum, în acest sezon, Simona Halep va cădea, începând de luni, pe locul 6 în clasamentul WTA.  Totuși, pentru ca românca să reintre pe...

Johnny Depp, în România. VINE SĂ CÂNTE! Când și unde are loc evenimentul

Johnny Depp, în România. VINE SĂ CÂNTE! Când și unde are loc evenimentul

Starul seriei Pirații din Caraibe va fi însoțit de trupa sa, The Hollywood Vampires Johnny Depp va veni în România, alături de colegii săi din trupa The Hollywood Vampires, pentru...

O nouă coborâre în clasamentul mondial pentru Simona Halep

O nouă coborâre în clasamentul mondial pentru Simona Halep

Simona Halep va părăsi, începând de luni, poziția a cincea în ierarhia WTA, iar locul său va fi luat de tenismena din Belarus, Victoria Azarenka. Constănțeanca a început sezonul pe...

Revenirea lui Halep n-a ținut decât un „sfert”

Revenirea lui Halep n-a ținut decât un „sfert”

Românca a arătat un tenis de calitate la Miami, dar s-a oprit în sferturile de finală Sezonul a început neaș teptat de slab pentru cea mai bună tenismenă a României....

ULTIMA ORA | Inca o lovitura pentru Simona Halep, dupa eliminarea suferita la Miami! Ce se intampla cu romanca

ULTIMA ORA | Inca o lovitura pentru Simona Halep, dupa eliminarea suferita la Miami! Ce se intampla cu romanca

Eliminata in sferturile turneului de la Miami, Simona Halep mai pierde un loc in clasamentul mondial WTA. Citește mai multe pe sport.ro.

Care este programul Simonei Halep pentru următoarele trei luni. Românca va juca pe suprafața preferată

Care este programul Simonei Halep pentru următoarele trei luni. Românca va juca pe suprafața preferată

Simona Halep riscă acum să piardă și poziția a cincea în clasamentul WTA, după eliminarea din „sferurile” de la Miami (6-4, 3-6, 2-6 cu Timea Bacsinszky), dar poate urca în...

Pe ce dă vina Simona Halep, pentru eliminarea din „sferturile” de la Miami

Pe ce dă vina Simona Halep, pentru eliminarea din „sferturile” de la Miami

Simona Halep, locul 5 WTA, a părăsit, aseară, turneul de la Miami, după ce a pierdut, în „sferturi”, jocul disputat cu cehoaica Timea Bacsinszky (20 WTA), scor 4-6, 6-3, 2-6....

TENIS. Simona Halep a fost ELIMINATĂ în "SFERTURILE" turneului de la Miami. Românca a pierdut fără drept de apel setul decisiv

TENIS. Simona Halep a fost ELIMINATĂ în "SFERTURILE" turneului de la Miami. Românca a pierdut fără drept de apel setul decisiv

Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Miami, după ce a fost învinsă de elveţianca Timea Bacsinszky, scor 6-4, 3-6, 2-6. Simona Halep (locul 5 WTA) a...

Simona HALEP s-a calificat în sferturi la Miami

Simona HALEP s-a calificat în sferturi la Miami

Simona Halep s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, după ce a învins-o pe britanica Heather...

Simona Halep s-a redescoperit în America

Simona Halep s-a redescoperit în America

Tenismena din Constanța și-a regăsit forma în SUA și astăzi va ataca sferturile de finală ale turneului de la Miami Ajunsă pe locul al 5-lea în WTA, după un început...

Monica Niculescu o urmează pe Simona Halep în „optimile” de la Miami

Monica Niculescu o urmează pe Simona Halep în „optimile” de la Miami

Monica Niculescu (locul 33 mondial) s-a calificat, în această seară, în optimile de finală de la Miami, turneu dotat cu premii în valoare de peste 6 milioane de dolari. Astfel,...

Simona Halep a reuşit un meci FORMIDABIL la Miami. Românca s-a calificat în "optimile" competiţiei

Simona Halep a reuşit un meci FORMIDABIL la Miami. Românca s-a calificat în "optimile" competiţiei

Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în "optimile" turneului de la Miami, după succesul obţinut în faţa nemţoaicei Julia Goerges, în două seturi, scor 6-4, 6-1. Simona Halep (locul 5 WTA)...

BREAKING NEWS. Simona Halep se luptă din nou cu probleme medicale, la Miami. DECIZIA româncei

BREAKING NEWS. Simona Halep se luptă din nou cu probleme medicale, la Miami. DECIZIA româncei

Simona Halep, locul 5 mondial, a decis să renunțe la proba de dublu de la Miami, turneu dotat cu premii totale de peste 6 milioane de dolari. Constănțeanca de 24...

Simona Halep a vorbit despre meciul pe care îl va disputa în turul al treilea al turneului de la Miami: „Trec printr-un moment foarte bun”

Simona Halep a vorbit despre meciul pe care îl va disputa în turul al treilea al turneului de la Miami: „Trec printr-un moment foarte bun”

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Miami, acolo unde o va întâlni pe nemțoaica Julia Goerges. Românca are încredere în propriile forțe și spune...

Simona Halep a bătut-o pe rusoaica Kasatkina. Românca a făcut un meci bun și s-a calificat în turul al treilea la Miami Open.

Simona Halep a bătut-o pe rusoaica Kasatkina. Românca a făcut un meci bun și s-a calificat în turul al treilea la Miami Open.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari,...

Antrenorul și finul președintelui Klaus Iohannis, acuzat că a înjurat ca la ușa cortului și a lovit cu pumnul un spectator, la turneul de tenis pe care îl organizeaz la Sibiu

Antrenorul și finul președintelui Klaus Iohannis, acuzat că a înjurat ca la ușa cortului și a lovit cu pumnul un spectator, la turneul de tenis pe care îl organizeaz la Sibiu

Un domn din Galați, tatăl unei micuțe jucătoare de tenis, a relatat pe Facebook un incident halucinant petrecut în timpul turneului de la clubul sportiv PAMIRA din SIBIU, chiar în...

Simona Halep a luat o decizie importantă pentru turneul de la Miami. Românca va debuta mâine, împotriva unei adversare INCOMODE

Simona Halep a luat o decizie importantă pentru turneul de la Miami. Românca va debuta mâine, împotriva unei adversare INCOMODE

Simona Halep a hotărât să ia startul și în proba de dublu a turneului de la Miami, alături de slovaca Daniela Hantuchova. La simplu, românca o va întâlni pe rusoaica...

Fostul antrenor al Simonei cunoaște antidotul pentru Serena

Fostul antrenor al Simonei cunoaște antidotul pentru Serena

Wim Fissette a condus-o pe Azarenka spre victoria de la Indian Wells, după o finală cu liderul WTA După un început de an foarte slab, Simona Halep a dat semnale...