rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Cinci țări se alătură BRICS, blocul economic creat de China și Rusia

Cinci țări se alătură BRICS, blocul economic creat de China și Rusia

Egipt, Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Etiopia s-au alăturat oficial grupului BRICS, după ce au fost invitate anul trecut, a declarat miercuri ministrul de externe al Africii de...

Va fi ori nu va fi război?

Va fi ori nu va fi război?

Luni, secretarul de Stat american Antony Blinken, într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat: „Nu am văzut o situație atât de periculoasă ca...

Război în Ucraina, ziua 707. Au avut loc 78 de ciocniri militare. Trupele ruse suferă pierderi considerabile 

Război în Ucraina, ziua 707. Au avut loc 78 de ciocniri militare. Trupele ruse suferă pierderi considerabile 

Război în Ucraina, ziua 707. Pe tot parcursul zilei au avut loc 78 de ciocniri pe linia frontului ucrainean. Inamicul a lansat cinci lovituri cu rachete și 63 de lovituri...

Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii în România, despre amenințările rusești: Scopul este de a ne diviza

Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii în România, despre amenințările rusești: Scopul este de a ne diviza

Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii în România, a vorbit despre despre amenințările rusești şi despre dezinformare, spunând că Rusia „va profita de orice ocazie pentru a semăna discordie”. Giles Portman a...

Declarația de avere a lui Putin, publicată. Proprietățile şi banii strânși de candidatul la prezidențiale

Declarația de avere a lui Putin, publicată. Proprietățile şi banii strânși de candidatul la prezidențiale

Declarația de avere a lui Vladimir Putin a fost făcută publică de Comisia Electorală Centrală (CEC). Liderul de la Kremlin este candidat înregistrat la viitoarele alegeri prezidențiale din Rusia. Declarația...

Un general NATO avertizează: Rusia ar putea ataca cu rachete Europa

Un general NATO avertizează: Rusia ar putea ataca cu rachete Europa

Un general NATO avertizează Alianța să fie pregătită pentru potențiale atacuri cu rachete rusești în Europa. General NATO dă semnal de alarmă pentru Alianţă. Armatele NATO și-au întărit capacitatea și...

George Simion cere tragerea la răspundere a rectorului SNSPA, Remus Pricopie

George Simion cere tragerea la răspundere a rectorului SNSPA, Remus Pricopie

George Simion, liderul AUR, solicită Consiliului Național al Rectorilor să reacționeze în contextul afirmațiilor lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA, care a cerut o investigație parlamentară privind presupusele legături ale lui...

Bogdan Aurescu, primul judecător român de la Haga. Depune jurământul pe 6 februarie

Bogdan Aurescu, primul judecător român de la Haga. Depune jurământul pe 6 februarie

Bogdan Aurescu a fost revocat din funcția de consilier prezidențial. Fostul ministrul de Externe a fost ales judecător la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Diplomatul român va depune...

Proces împotriva unui europarlamentar din Letonia, după ce a fost acuzat de spionaj pentru Rusia

Proces împotriva unui europarlamentar din Letonia, după ce a fost acuzat de spionaj pentru Rusia

Luni, Parlamentul European a început o anchetă privind acuzațiile că Tatjana Zdanoka, membru al legislativului UE din Letonia, ar fi activat în calitate de spion rus pe parcursul mai multor...

Republica Moldova cere Rusiei să-și retragă trupele din stânga Nistrului

Republica Moldova cere Rusiei să-și retragă trupele din stânga Nistrului

Republica Moldova, prin vocea ministrului de Externe, Mihai Popșoi, va cere reprezentanților de la Kremlin să-și retragă trupele de lângă Nistru. Mihai Popșoi, proaspăt numit în funcția de ministru de...

Vladimir Putin, în cursa prezidențială. Candidatura sa, confirmată de Comisia Electorală Centrală

Vladimir Putin, în cursa prezidențială. Candidatura sa, confirmată de Comisia Electorală Centrală

Vladimir Putin, actualul lider al statului rus, a primit confirmarea oficială din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Rusiei pentru a-și oficializa statutul de candidat independent la alegerile prezidențiale. Numele...

Rusia se pregătește pentru o acțiunea de proporții în Republica Moldova. Marea țintă a lui Vladimir Putin

Rusia se pregătește pentru o acțiunea de proporții în Republica Moldova. Marea țintă a lui Vladimir Putin

Rusia ar putea lansa, spre Republica Moldova, un atac pe mai multe căi, care să ducă la destabilizarea țării. Marele obiectiv este împiedicarea procesului de aderare la UE. Republica Moldova,...

Conflictul din Transnistria, soluționat pe cale pașnică. Rusia, exclusă de la tratative

Conflictul din Transnistria, soluționat pe cale pașnică. Rusia, exclusă de la tratative

Vicepremierul Republicii Moldova, Oleg Serebrian, și ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei, Păun Rohovei, au vorbit despre soluționarea conflictului transnistrean. Cei doi oficiali au transmis că situația este complicată, însă...

Rusia pierde un partener strategic, care se îndreaptă spre Occident

Rusia pierde un partener strategic, care se îndreaptă spre Occident

Rusia este pe cale să își piardă un aliat strategic important. India își caută calea de ieșire din dependența de cel mai important furnizor de armament, în contextul în care...

Marele plan ruso-chinez de transport al gazelor, întârziat

Marele plan ruso-chinez de transport al gazelor, întârziat

L. Oyun-Erdene, prim-ministrul Mongoliei, a comunicat că proiectul de construcție planificat de Rusia pentru noul gazoduct Power of Siberia 2 către China, inițial programat să înceapă anul acesta, s-ar putea...

Alegerile prezidențiale din Rusia: Boris Nadejdin, speranța zadarnică a opoziției de a-l învinge pe Putin

Alegerile prezidențiale din Rusia: Boris Nadejdin, speranța zadarnică a opoziției de a-l învinge pe Putin

Politicianul a fost ales, deocamdată, de autorități pentru a juca rolul unui candidat "liberal" împotriva lui Putin în timpul alegerilor prezidențiale. Pentru unii ruși, aceasta a devenit singura modalitate de...

Război în Ucraina, ziua 705. Kievul nu mai are muniții, Rusia e în ofensivă

Război în Ucraina, ziua 705. Kievul nu mai are muniții, Rusia e în ofensivă

Ucraina a cerut sporirea presiunii comunităţii internaţionale asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancţiuni, în timp ce în războiul dintre aceste două ţări continuă bombardamentele ambelor tabere în zonele de graniţă,...

Război în Ucraina, ziua 704. Statele Unite schimbă strategia de război

Război în Ucraina, ziua 704. Statele Unite schimbă strategia de război

Statele Unite pregătesc o nouă strategie de război, în Ucraina, care ia în considerare respingerea atacurilor rusești, urmârind, totodată, consolidarea puterii militare și economice a Kievului. Statele Unite nu mai...

Republica Moldova a părăsit CSI, Comratul s-a plâns la Înalta Poartă de la Kremlin

Republica Moldova a părăsit CSI, Comratul s-a plâns la Înalta Poartă de la Kremlin

Republica Moldova s-a distanțat de Comunitatea Statelor Independente (CSI). Actuala administrație a reclamat acordurile semnate în trecut, iar în zonele sensibile a început agitația. Republica Moldova se dezice de Comunitatea...

Rusia, deschisă negocierilor pentru livrarea de gaze în UE.  Singura condiție impusă

Rusia, deschisă negocierilor pentru livrarea de gaze în UE. Singura condiție impusă

După doi ani de tensiuni legate de acest context, Moscova arată deschidere legată de negocierile privind livrarea de gaze. Pentru a se ajunge la astfel de discuții, oficialii ruși spun...