rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Cine aruncă în aer Rusia. Diversiunea lui Putin

Cine aruncă în aer Rusia. Diversiunea lui Putin

 Există două ipoteze plauzibile referitor la atentatul terorist de vineri de la o sală de concerte de lângă Moscova, în care au fost uciși cel puțin 139 de oameni. Prima...

Război în Ucraina, ziua 766. Atacurile rusești au distrus centralele termice și hidroelectrice din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 766. Atacurile rusești au distrus centralele termice și hidroelectrice din Ucraina

Război în Ucraina. Atacurile rusești cu rachete și drone au deteriorat centralele termice și hidroelectrice din Ucraina , a anunțat operatorul de rețea electrică Ukrenergo. Au fost opriri de urgență...

Volodimir Zelenski deconspiră planul Rusiei. Vladimir Putin ar viza direct aceste țări

Volodimir Zelenski deconspiră planul Rusiei. Vladimir Putin ar viza direct aceste țări

Zelenski a enumerat ordinea țărilor pe care crede că Rusia le va viza dacă își va reuși obiectivele în Ucraina. Președintele ucrainean  declarat că Vladimir Putin se va orienta către...

ISIS, mesaj cutremurător. De ce nu au făcut teroriștii mai multe victime la Moscova

ISIS, mesaj cutremurător. De ce nu au făcut teroriștii mai multe victime la Moscova

ISIS revine și explică de ce nu au făcut mai multe victime în atentatul de Moscova. Gruparea jihadistă susține că a existat un „motiv” pentru care cei patru atacatori au...

Ambasadorul care reprezintă Republica Moldova în Rusia, chemat să dea explicații

Ambasadorul care reprezintă Republica Moldova în Rusia, chemat să dea explicații

Lilian Darii, ambasadorul trimis de Republica Moldova în Rusia, a fost convocat, vineri, la Ministerul rus de Externe. Oficialii de la Moscova au protestat față de expulzarea unui diplomat rus...

Mobilizare NATO. Avioanele din Polonia, în misiune după atacurile din vestul Ucrainei

Mobilizare NATO. Avioanele din Polonia, în misiune după atacurile din vestul Ucrainei

Avioanele din Polonia au fost mobilizate și au decolat în urma atacurilor rusești din vestul Ucrainei. Ele au fost trimise în spațiul aerian al Poloniei într-o misiune de reacție. Operațiunea...

România, ținta propagandei lui Putin. Zaharova s-a trezit vorbind despre economie

România, ținta propagandei lui Putin. Zaharova s-a trezit vorbind despre economie

România a ajuns subiect de interes pentru propaganda Rusiei. Maria Zaharova i-a criticat pe aleșii de la guvernare, precizând că nu au luat măsuri pentru a-i proteja pe fermierii români....

Grigore Caramalac, interlopul din Moldova ajuns propagandistul lui Putin (II)

Grigore Caramalac, interlopul din Moldova ajuns propagandistul lui Putin (II)

O autoritate interlopă, stabilită în Rușia cu mai bine de 20 de ani după ce a fost dată în urmărire generală de autorităţile de la Chişinău pentru comiterea mai multor...

Nicolae Negru: „Acțiunile pretinsei opoziții de la Chișinău sunt ale Moscovei, iar autoritățile trebuie să fie atente”

Nicolae Negru: „Acțiunile pretinsei opoziții de la Chișinău sunt ale Moscovei, iar autoritățile trebuie să fie atente”

Potrivit comentatorului politic Nicolae Negru, este clar că acțiunile Moscovei din ultima perioadă și deplasările întețite în Federația Rusă ale unor exponenți de la Chișinău, nu doar că sunt coordonate,...

Război în Ucraina, ziua 765. NATO studiază doborârea rachetelor rusești care se apropie de teritoriul său

Război în Ucraina, ziua 765. NATO studiază doborârea rachetelor rusești care se apropie de teritoriul său

NATO a negat întotdeauna că se află într-un conflict direct cu Rusia, deoarece aliații se limitează doar la a ajuta Ucraina pentru a se putea apăra de trupele lui Vladimir...

Flota din umbră a Rusiei pune în pericol apele daneze

Flota din umbră a Rusiei pune în pericol apele daneze

A fost doar o chestiune de timp până când flota din umbră a Rusiei, în creștere rapidă - un grup de nave ai căror proprietari fac tot posibilul pentru a-și...

Cehia dezvăluie tactica Moscovei. Cum a încercat Rusia să descurajeze ajutorul UE pentru Ucraina

Cehia dezvăluie tactica Moscovei. Cum a încercat Rusia să descurajeze ajutorul UE pentru Ucraina

Serviciile de informații din Cehia au descoperit o rețea sprijinită financiar de Moscova, care disemina propaganda rusă despre Ucraina și încerca să-și consolideze influența până în Parlamentul European, a anunțat...

Rusia monitorizează baza de la Kogălniceanu. De ce se tem oficialii de la Moscova

Rusia monitorizează baza de la Kogălniceanu. De ce se tem oficialii de la Moscova

Rusia spune că monitorizează baza militară NATO din România, Mihail Kogălniceanu. Conform Ministerului rus de Externe, „Alianța Nord-Atlantică” este suspectată(n.r. de Kremlin) că se pregătește să atace Moscova. De altfel,...

De ce acuză Putin Occidentul după atacul de la Moscova

De ce acuză Putin Occidentul după atacul de la Moscova

Oare Putin crede cu adevărat? Oare crede cu adevărat că Occidentul a stat în spatele ororii atacului de vineri seară de la Moscova? De ce acuză Putin Occidentul după atacul...

Șoșoacă, prietena rușilor, acuză alți politicieni de trădare

Șoșoacă, prietena rușilor, acuză alți politicieni de trădare

Senatoarea Diana Şoşoacă, cunoscută pentru atitudinea extrem de prietenoasă față de Rusia și regimul Putin, l-a acuzat pe primarul din Iași, Mihai Chirica, de „înaltă trădare”, pentru că acesta ar...

Război în Ucraina, ziua 764. Atacuri cu bombe de mare „calibru”. Planurile unor spioni ruși, dejucate

Război în Ucraina, ziua 764. Atacuri cu bombe de mare „calibru”. Planurile unor spioni ruși, dejucate

Rusia a atacat  oraşul ucrainean Harkov cu bombe ghidate.  Au fost avariate şcoală şi o zonă rezidenţială. Autoritățile ucrainene au anunțat că cel puţin o persoană a fost ucisă şi...

Alla Pugaciova, celebra cântăreață, considerată de oficialii ruși „agent străin”

Alla Pugaciova, celebra cântăreață, considerată de oficialii ruși „agent străin”

Alla Pugaciova, în vârstă de 74 de ani, cea mai renumită cântăreaţă pop din Rusia, a părăsit ţara la câteva săptămâni după începerea războiului din Ucraina. Șeful Proiectului federal pentru...

Putin la Ankara și criza din relațiile ruso-grecești

Putin la Ankara și criza din relațiile ruso-grecești

Pentru că relațiile diplomatice ale Greciei cu Rusia sunt în cel mai prost punct din istorie, dovadă că nu a existat nicio comunicare între ministrul grec de externe, Giorgos Gerapetritis,...

Campanie de recrutare în Rusia după atacurile din Moscova. Putin caută 100.000 de soldați

Campanie de recrutare în Rusia după atacurile din Moscova. Putin caută 100.000 de soldați

Experții în securitate europeană apreciază că Vladimir Putin va „instrumenta” la maxim atacul din Moscova pentru a atrage noi recruți în Armată. Asta în condițiile în care, Federația Rusă are...

Telegram, unealta regimului Putin pentru destabilizarea Republicii Moldova

Telegram, unealta regimului Putin pentru destabilizarea Republicii Moldova

Platforma Telegram este folosită pe larg de forţele anti-europene de la Chişinău pentru propaganda pro-rusă. În ultima perioadă, pe Telegram, platformă controlată de ruşi, au apărut zeci de canale moldoveneşti,...