romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Adevărul în privința închisorilor CIA  din România

Adevărul în privința închisorilor CIA din România

România e prinsă într-un moment delicat de imensul scandal internațional care tocmai începe. Cu un președinte nou-nouț care are zero experiență în materie, cu o conducere interimară la SIE și...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 11 decembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de joi, 11 decembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi.   1.Dan Andronic, interviu cu Ramona Mănescu, prima femeie din România care a văzut închisoarea Guantanamo 2.INCREDIBIL! Vanghelie...

Raportul CIA zguduie America

Raportul CIA zguduie America

Statele Unite sunt presate să aducă în fața justiției oficialii care au aprobat tehnicile dure de interogare ale spionajului american. Washingtonul era ieri în defensivă, sub tirul reacțiilor virulente, pe...

BOMBA! Ce se intampla acum intre Andreea Marin si Stefan Banica

BOMBA! Ce se intampla acum intre Andreea Marin si Stefan Banica

Sarbatorile sunt facute pentru a fi petrecute langa cei dragi, iar Stefan Banica Jr. respecta cu sfintenie aceasta zicala. De Craciun, solistul va celebra alaturi de iubita sa Lavinia, in...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Statul de drept american pune CIA pe coji de nucă!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Statul de drept american pune CIA pe coji de nucă!

Marți, 9 decembrie 2014, în Statele Unite ale Americii s-a dat publicității un document de 525 de pagini, autorizat spre declasificare, pe 3 decembrie 2014, de președintele Barack Obama, purtînd...

Românii din diaspora avertizează: VOT PRIN CORESPONDENȚĂ sau DIZOLVAREA Parlamentului

Românii din diaspora avertizează: VOT PRIN CORESPONDENȚĂ sau DIZOLVAREA Parlamentului

Românii din diaspora au reacționat cu indignare la decizia de ieri a Camerei Deputaților de a respinge votul prin corespondență, avertizând că, în lipsa unei soluții, vor cere președintelui ales...

Închisoarea secretă a CIA din Bucureşti. Nu o să-ţi vină să crezi unde se află clădirea în care zeci de suspecţi de terorism sunt torturaţi sălbatic

Închisoarea secretă a CIA din Bucureşti. Nu o să-ţi vină să crezi unde se află clădirea în care zeci de suspecţi de terorism sunt torturaţi sălbatic

Potrivit unor foşti agenţi CIA, în clădirea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete (ORNISS) ar fi funcţionat închisoarea secretă a agenţiei americane. Nici până acum această informaţie nu a fost...

Radu Ciobotea readuce Revoluția din 89 în atenția publicului francez

Radu Ciobotea readuce Revoluția din 89 în atenția publicului francez

Timișoreanul Radu Ciobotea, directorul adjunct al ICR Paris, a adus Revoluția din decembrie 1989 în atenția publicului francez, printr-o carte de excepție și două evenimente de mare impact mediatic. Cartea...

Poveste spectaculoasă: Primul video VIRAL din lume are legătură cu România. E unul dintre cele mai vizualizate din toate timpurile! | VIDEO

Poveste spectaculoasă: Primul video VIRAL din lume are legătură cu România. E unul dintre cele mai vizualizate din toate timpurile! | VIDEO

O simplă înregistrare, în care un puşti american mimează piesa ”Dragostea din tei”, a trupei O-Zone! Pe 6 decembrie 2014 s-au împlinit zece ani de la apariţia celebrului videoclip "Numa...

CAMPANIA EVZ. Luca: „M-am antrenat cu schiurile ca să-l întâmpin pe Moșul”

CAMPANIA EVZ. Luca: „M-am antrenat cu schiurile ca să-l întâmpin pe Moșul”

Pentru al 12-lea an consecutiv, „Evenimentul zilei” împreună cu Moș Crăciun caută cei mai cuminți copii pentru a-i premia. Astăzi, lista copiilor ascultători a ajuns la Luca-Paul, tocmai în Noua...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de miercuri, 10 decembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de miercuri, 10 decembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Misterioasa moarte a milionarului care a vrut să mituiască un general 2.Cu cine îi înlocuiește lohannis pe oamenii...

FMI și Comisia au cedat în fața Guvernului și mediului de afaceri

FMI și Comisia au cedat în fața Guvernului și mediului de afaceri

Instituțiile internaționale au cerut României un deficit de numai 0,9% din PIB, dar ieri s-a produs o întorsătură de 180% România a obținut avizul finanțatorilor pentru un deficit chiar mai...

André Rieu va concerta în România, în vara anului viitor

André Rieu va concerta în România, în vara anului viitor

Celebrul violonist André Rieu a zburat pentru o zi în România pentru a anunța personal concertul său pe care-l va susține în Piața Constituției, alături de Johann Strauss Orchestra. Un...

CE. România - Danemarca, 29-29. Remiză DRAMATICĂ în doua partidă a grupei

CE. România - Danemarca, 29-29. Remiză DRAMATICĂ în doua partidă a grupei

Handbalistele „tricolore” au fost egalate în ultima secundă a meciului, la capătul unui joc fabulos practicat de elevele lui Gheorghe Tadici România a început ca din tun partida de la...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. O Iluzie: Reformarea PSD de către SRI prin intermediul DNA

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. O Iluzie: Reformarea PSD de către SRI prin intermediul DNA

Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost înhățat de DNA. Cristinel Bîgiu a trecut la PSD,  pe baza Ordonanței de urgență zisă și a Traseismului, de la PNL pe...

Peste 64% din români deţin o POLIŢĂ de asigurare. AFLĂ cine se află în TOP

Peste 64% din români deţin o POLIŢĂ de asigurare. AFLĂ cine se află în TOP

Conform studiului cantitativ realizat de Exact Cercetare și Consultanță în luna noiembrie 2014 pe un eșantion de 1039 de respondenți, 64% dintre români dețin în prezent o poliță de asigurare....

David CAMERON către Klaus IOHANNIS: Marea Britanie vă va susține în lupta anticorupție, în anii care vor veni

David CAMERON către Klaus IOHANNIS: Marea Britanie vă va susține în lupta anticorupție, în anii care vor veni

Premierul britanic, David Cameron, i-a transmis președintelui ales al României, Klaus Iohannis, un mesaj de felicitare, potrvit Ambasadei Marii Britanii la București. Scrisoarea începe cu „Dragă domnule Preşedinte ales” și...

ROMÂNII pe ultimul loc în UE la utilizarea serviciilor de CLOUD computing

ROMÂNII pe ultimul loc în UE la utilizarea serviciilor de CLOUD computing

Doar 5% din companiile din România au utilizat în 2014 serviciile de cloud computing, ceea ce plasează România pe ultimul loc în rândul celor 28 de state membre ale UE,...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Își va încheia Traian Băsescu mandatul fără a ne spune adevărul promis despre implicarea Serviciilor secrete în alegerile prezidențiale?

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Își va încheia Traian Băsescu mandatul fără a ne spune adevărul promis despre implicarea Serviciilor secrete în alegerile prezidențiale?

Știindu-mă un apărător al Serviciilor secrete față de campaniile agresive și nedrepte de pe vremuri, duse de deontologi și deontoloage, cineva m-a somat să-i spun ce m-a apucat de invoc...

MESAJ al ambasadorilor la BUCUREȘTI: Românii trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept

MESAJ al ambasadorilor la BUCUREȘTI: Românii trebuie să mai facă eforturi pentru a consolida statul de drept

Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, ambasadorii Olandei, Matthijs van Bonzel, şi Marii Britanii, Paul Brummell, le transmit românilor, de Ziua Internaţională a Luptei împotriva Corupţiei, că România a...