romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Semnal de alarmă legat de obezitatea infantilă

Semnal de alarmă legat de obezitatea infantilă

Asociația Sportivă SanaSport organizează primul maraton din Europa ce se desfășoară pe nisip și atrage atenția asupra necesității activității fizice. Asociația Sportivă SanaSport, organizatorul primului maraton din Europa care se...

Orașul Reciclării 2015

Orașul Reciclării 2015

Un număr de 46 de municipii şi oraşe din România se luptă, în acest an, pentru titlul de "Oraşul Reciclării 2015", la ediţia a III-a fiind înscrise cu 60% mai...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Consultările de la Cotroceni - un moment de publicitate prezidențială

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Consultările de la Cotroceni - un moment de publicitate prezidențială

Îmi aminteam undeva că pe vremurile Cultului personalității, uimitoare mi se părea mai ales atmosfera paradisiacă schițată pentru realitatea ceaușistă de textele dedicate Conducătorului . — Era atîta armonie că,...

INTERVIU-EVENIMENT (II) cu generalul Ion Mihai Pacepa.. „Traian Băsescu a reromânizat şi democratizat serviciile de informaţii şi contrainformaţii ale României. Ion Ilici Iliescu nu a putut concepe o Românie fără poliţie politică de tip sovietic”

Defectarea lui Ion Mihai Pacepa în 1978, așa cum reiese din arhivele Securității, a pus un întreg aparat într-o stare de alertă vecină cu paranoia.  Primul care a anunțat Departamentul...

Deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi: Statele europene nu trebuie să dea senzatia că profită de atentatul de la Paris pentru a împiedica aderarea României și Bulgariei la Schengen

Deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi: Statele europene nu trebuie să dea senzatia că profită de atentatul de la Paris pentru a împiedica aderarea României și Bulgariei la Schengen

Deputatul PNL de Diaspora Ovidiu Raețchi a afirmat, în contextul declarației ministrului de interne spaniol care susține modificarea tratatului Schengen, că unii oficiali europeni nu trebuie să folosească atentatul de...

HANDBAL. Naționala de tineret s-a calificat la Campionatul Mondial după o pauză de 10 ani

HANDBAL. Naționala de tineret s-a calificat la Campionatul Mondial după o pauză de 10 ani

Naționala masculină de hanbal tineret a învins, ieri, reprezentativa Sloveniei, scor 27-26, și a obținut biletele pentru turneul final ce se va desfășura în acest an în Brazilia. Naționala de...

Cea mai mare rețea de CONTRABANDĂ între Emiratele Arabe - România și Anglia, pusă pe butuci. Cum au vrut să-și dea țeapă interlopii între ei

Cea mai mare rețea de CONTRABANDĂ între Emiratele Arabe - România și Anglia, pusă pe butuci. Cum au vrut să-și dea țeapă interlopii între ei

Rețea de contrabandă de țigări care acționa pe ruta România – Emiratele Arabe Unite – Anglia, destructurată de DIICOT. Personaje grele din lumea interlopă sunt implicate în dosarul cu prejudiciu...

DEZVĂLUIRI. CIA a declasificat recent o notă privind agenții SOVIETICI din România

DEZVĂLUIRI. CIA a declasificat recent o notă privind agenții SOVIETICI din România

Printre notele și rapoartele declasificate recent de către CIA, se numără și un document, datând din 5 noiembrie 1971, în care se vorbește despre un general de rang înalt din...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 12 decembrie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de luni, 12 decembrie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Dan Andronic, interviu-eveniment cu generalul Ion Mihai Pacepa. Generalul Pacepa: „Am crezut în comunism, dar m-am lepădat de...

Tadici: „Nu am avut liniște la echipa națională”

Tadici: „Nu am avut liniște la echipa națională”

Selecționerul echipei feminine de handbal a României a explicat, pentru EVZ, motivul pentru care a ales să părăsească banca tehnică a reprezentativei „tricolore” Gheorghe Tadici și-a anunțat, sâmbătă, deciza de...

Dacă lumea nu ar fi fost aruncată în Al Doilea Război Mondial, astăzi România ar fi fost o importantă putere economică

Dacă lumea nu ar fi fost aruncată în Al Doilea Război Mondial, astăzi România ar fi fost o importantă putere economică

Într-un interviu acordat AGERPRES, Adrian Vasilescu a amintit de perioada în care România a obținut performanțe notabile în toate domeniile, respectiv a doua jumătatea secolului XIX și prima jumătate a...

ATAC CIBERNETIC?  Vezi ce ÎNJURĂTURĂ a apărut pe pagina oficială a Monitorului Oficial

ATAC CIBERNETIC? Vezi ce ÎNJURĂTURĂ a apărut pe pagina oficială a Monitorului Oficial

Ediția electronică Monitorului Oficial al României, publicația oficială a statului român aflată sub tutela Camerei Deputaților a găzduit o ...înjurătură. Pentru o perioadă de timp, duminică seara, în josul paginii...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea François Hollande să urce în sondaje pe cadavrele lăsate în urmă de o tragedie

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea François Hollande să urce în sondaje pe cadavrele lăsate în urmă de o tragedie

Sîmbătă seara, France 24, a transmis în direct Declaraţia de presă a ministrului de Interne al Franței despre măsurile excepţionale luate în vederea Marșului Republican al solidarității, programat pentru duminică,...

PRIN CE METODĂ va trage ROMÂNIA TURIŞTI în 2015

PRIN CE METODĂ va trage ROMÂNIA TURIŞTI în 2015

Dezvoltarea pieţei all-inclusive, abordarea de noi pieţe turistice internaţionale, o strategie de dezvoltare a traficului aerian pe aeroportul Constanţa sunt doar câteva dintre atuurile creşterii numărului de turişti pe litoralul...

Cum a arătat consumul de GAZE NATURALE al ROMÂNIEI în 2014

Cum a arătat consumul de GAZE NATURALE al ROMÂNIEI în 2014

Producţia internă de gaze naturale ce intră la consum a reprezentat, în septembrie, 98,34% din totalul surselor, primii doi producători (Romgaz şi OMV Petrom) acoperind 95,73% din această sursă. Importul...

ȘOC în HANDBAL. Gheorghe Tadici a demisionat de la echipa națională

ȘOC în HANDBAL. Gheorghe Tadici a demisionat de la echipa națională

Selecționerul Gheorghe Tadici a anunțat, astăzi, că renunță la conducerea primei reprezentative de handbal și a acuzat că oficialii FRH lucrează fără nicio strategie. Gheorghe Tadici a anunțat că pleacă...

Care sunt cele mai cumpărate flori de interior

Care sunt cele mai cumpărate flori de interior

Românii preferă în casele lor plantele verzi cu dimensiuni între 100-120 cm. Printre cele mai îndrăgite sunt Cupressus Wilma, Hedera Helix, Nephrolepis Green Ladz, Zamioculcas, Calathea Mix, Dieffenbachia Compacta, Dracaena...

Cum amenajează românii camerele copiilor

Cum amenajează românii camerele copiilor

Când vine vorba de amenajarea camerei copiilor, părinţii pun foarte mult accent pe decorarea pereţilor încăperii. În acest sens, specialiştii Hornbach recomandă atât vopsirea, cât şi aplicarea tapetului, menţionând că...

Un nou CUTREMUR în România: Magnitudine 3,5, regiunea Vrancea

Un nou CUTREMUR în România: Magnitudine 3,5, regiunea Vrancea

Un nou cutremur subcrustal cu magnitudinea de 3,5 grade s-a produs în regiunea Vrancea în noaptea de vineri 9 ianuarie spre sâmbătă 10 ianuarie. Cutremurul a avut loc la ora...

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de sâmbătă, 9 ianuarie

Ce puteţi citi în Evenimentul zilei de sâmbătă, 9 ianuarie

EVZ.RO îți prezintă cele mai importante articole din ediția tipărită de astăzi. 1.Bilanț negru în Franța: trei atacuri teroriste în două zile, trei polițiști și 14 civili morți 2.Fața necunoscută...