procuror

MUNTE de DOSARE pe biroul unui procuror DNA. MOTIVUL HALUCINANT pentru ÎNTÂRZIEREA masivă dintr-un caz. Inspectorii au rămas MUȚI

MUNTE de DOSARE pe biroul unui procuror DNA. MOTIVUL HALUCINANT pentru ÎNTÂRZIEREA masivă dintr-un caz. Inspectorii au rămas MUȚI

Un procuror al DNA a fost nevoit să le explice reprezentanților Inspecției Judiciare, responsabili cu efectuarea unor verificări la Parchetul anticorupție, în luna aprilie, de ce nu a soluționat un...

DOI procurori PLEACĂ de la DNA. Decizia a fost luată de Secția pentru Procurori din CSM. UNCHEȘELU mai stă

DOI procurori PLEACĂ de la DNA. Decizia a fost luată de Secția pentru Procurori din CSM. UNCHEȘELU mai stă

Secția pentru Procurori a CSM a discutat azi cererile de transfer a trei procurori din cadrul DNA. Pe ultima sută de metri unul dintre ei s-a răzgândit Procurorul șef Ioan...

Fostul primar din Herculane se declară nevinovat în dosarul în care e acuzat că a prejudiciat localitatea cu peste 130.000 de euro

Fostul primar din Herculane se declară nevinovat în dosarul în care e acuzat că a prejudiciat localitatea cu peste 130.000 de euro

La Timișoara a început să se judece, zilele trecute, apelul în dosarul în care fostul primar al orașului Herculane e acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu....

Procurorii DNA părăsesc CORABIA! După Uncheșelu, alţi procurori cer să PLECE din instituţie

Procurorii DNA părăsesc CORABIA! După Uncheșelu, alţi procurori cer să PLECE din instituţie

Aşa cum se stie deja, celebrul procuror Jean Uncheşelu, cel care l-a anchetat pe fostul premier Victor Ponta, cere să plece din DNA. Solicitarea acestuia urmează să fie discutată de...

MITING PSD. ANDREEA COSMA, mesaj INEDIT pentru PROCURORUL PORTOCALĂ - VIDEO

MITING PSD. ANDREEA COSMA, mesaj INEDIT pentru PROCURORUL PORTOCALĂ - VIDEO

Andreea Cosma, deputat PSD, a participat la mitingul împotriva abuzurilor din Justiție, organizat sâmbătă seara în Piața Victoriei. Aceasta i-a transmis un mesaj inedit procurorului Mircea Negulescu, cunoscut drept „Procurorul...

Cum se răsfață procurorul ”Portocală” în timp ce PSD protestează împotriva abuzurilor I FOTO

Cum se răsfață procurorul ”Portocală” în timp ce PSD protestează împotriva abuzurilor I FOTO

În timp ce PSD se pregătește pentru marele miting împotriva abuzuriloe din Piața Victoriei, procurorul Mircea Negulescu a fost surprins astăzi în Poiana Brașov, trăind clipe de maximă relaxare. În...

Nicușor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar: “Jos statul paralel. Stop abuzurilor în Justiție!”

Nicușor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar: “Jos statul paralel. Stop abuzurilor în Justiție!”

Fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, este trimis în judecată, de DNA Constanța, într-un nou dosar pentru presupuse fapte de corupție. El este cercetat pentru abuz în serviciu acuzat...

PRIMA SENTINȚĂ în dosarul lui DRAGNEA. Ce se va întâmpla cu LIDERUL PSD

PRIMA SENTINȚĂ în dosarul lui DRAGNEA. Ce se va întâmpla cu LIDERUL PSD

Judecătorii instanței supreme vor anunța, vineri, prima decizie în dosarul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea la DGASPC...

„Decizia CCR readuce PROCURORII acolo unde le era locul, sub autoritatea ministrului Justiţiei, nu cum i-a pus Băsescu sub autoritatea preşedintelui”

„Decizia CCR readuce PROCURORII acolo unde le era locul, sub autoritatea ministrului Justiţiei, nu cum i-a pus Băsescu sub autoritatea preşedintelui”

Preşedintele Coaliţiei Românilor din Statele Unite dă câteva explicaţii pe înţelesul tuturor după publicarea Motivării Curţii Constituţionale, şi spune printre altele că „Decizia CCR stabileşte faptul că procurorii, fiind sub...

CIUTACU a fost luat ÎN VIZOR. ȘEFUL DIICOT i-a transmis un AVERTISMENT celebrului jurnalist

CIUTACU a fost luat ÎN VIZOR. ȘEFUL DIICOT i-a transmis un AVERTISMENT celebrului jurnalist

Procurorul-șef DIICOT, Daniel Horodniceanu, i-a transmis un avertisment celebrului jurnalist Victor Ciutacu. Acesta a declarat că l-ar putea audia dacă s-ar merita. Daniel Horodniceanu i-a transmis realizatorului Victor Ciutacu că...

MIHAIELA IORGA a câștigat în INSTANȚĂ

MIHAIELA IORGA a câștigat în INSTANȚĂ

Victorie a procurorului Mihaiela Iorga în instanță. Curtea de Apel București a respins suspendarea procesului în care fostul procuror îi cerea daune șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Curtea de Apel...

Kovesi, în așteptarea altei DECIZII. Șefa DNA ar fi desemnat într-o echipă de control, un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate

Kovesi, în așteptarea altei DECIZII. Șefa DNA ar fi desemnat într-o echipă de control, un magistrat aflat într-o stare vădită de incompatibilitate

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat miercuri, pentru 13 iunie, pronunţarea în cazul uneia dintre acţiunile disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară (IJ) împotriva procurorului şef al DNA, Laura Codruţa...

Fiul unui FOST SENATOR este ANCHETAT de DIICOT pentru PROXENETISM și TRAFIC DE PERSOANE

Fiul unui FOST SENATOR este ANCHETAT de DIICOT pentru PROXENETISM și TRAFIC DE PERSOANE

Fiul unui fost senator este cercetat de procurorii DIICOT pentru aderare la un grup infracţional organizat, proxenetism şi trafic de persoane, în dosarul care îi vizează pe membrii clanului „Ştoacă”....

Fratele procurorului îngenuncheat în fața lui Kovesi, pentru EVZ: „Instanța a confirmat abuzurile DNA”

Fratele procurorului îngenuncheat în fața lui Kovesi, pentru EVZ: „Instanța a confirmat abuzurile DNA”

Fostul șef al Gărzii Financiare Suceava a fost reținut la ordinul Laurei Kovesi pentru a-l șantaja pe Marius Vartic, cel care a instrumentat dosarul Toni Greblă, fostul judecător al CCR,...

Tudorel Toader, lecţie dură pentru preşedintele Iohannis

Tudorel Toader, lecţie dură pentru preşedintele Iohannis

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îi răspunde dur preşedintelui. Klaus Iohannis a spus în urmă cu puţin timp că nu este de acord cu afirmația că un procuror este în subordinea...

Procuror DIICOT, ACHITAT DEFINITIV după ce a fost acuzat de ȘANTAJ. El este MARTOR-CHEIE într-un DOSAR de RĂSUNET. Exclusiv EVZ

Procuror DIICOT, ACHITAT DEFINITIV după ce a fost acuzat de ȘANTAJ. El este MARTOR-CHEIE într-un DOSAR de RĂSUNET. Exclusiv EVZ

Una dintre sentințele așteptate luna asta este în dosarele fostei procuror șef al DIICOT, Alina Bica. După cum știm, sentința o va găsi pe fosta procuroare în Costa Rica, unde...

Donald Trump atacă procuratura: Nu a existat nicio complicitate cu Rusia. Opriţi vânătoarea de vrăjitoare!

Donald Trump atacă procuratura: Nu a existat nicio complicitate cu Rusia. Opriţi vânătoarea de vrăjitoare!

Donald Trump spune că procurorul special Robert Mueller divulgă documente presei din ancheta sa cu privire la o presupusă complicitate cu Rusia Preşedintele american Donald Trump sugerează că Robert Mueller,...

Lustratia procurorilor o prioritate nationala! Binomul toca 3000 euro/zi pe filajul unei tinte!

Lustratia procurorilor o prioritate nationala! Binomul toca 3000 euro/zi pe filajul unei tinte!

Romania se confrunta cu o realitate pe care nimeni nu o mai poate ascunde. Marile parchete au fost folosite de niste mafioti care au condus SRI, sub Traian Basescu, ca...

FLORICA ROMAN e explicat  „INDEPENDENȚA JUDECĂTORULUI”. Ce înseamnă ca PROCURORII să fie SUB CONTROL IERARHIC

FLORICA ROMAN e explicat „INDEPENDENȚA JUDECĂTORULUI”. Ce înseamnă ca PROCURORII să fie SUB CONTROL IERARHIC

Florica Roman, judecător, a vorbit despre ce înseamnă mai exact „independența judecătorească”, dar și despre „controlul ierarhic” al procurorilor. CCR a constatat pe data de 30 mai 2018 că: „1....

Tăriceanu, după decizia CCR în cazul Kovesi: Procurorii râmân, în continuare, independenţi

Tăriceanu, după decizia CCR în cazul Kovesi: Procurorii râmân, în continuare, independenţi

Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, a dat asigurări vineri seara, la un post de televiziune, în contextul deciziei luate de Curtea Constituţională în cazul Kovesi, că procurorii vor rămâne, şi...