PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Noi acuzații la adresa lui Clotilde Armand. Nereguli de 50 de milioane de lei, constatate de Curtea de Conturi: „Orice primar cu o doză minimă de respect față de cetățeni și-ar da demisia”

Noi acuzații la adresa lui Clotilde Armand. Nereguli de 50 de milioane de lei, constatate de Curtea de Conturi: „Orice primar cu o doză minimă de respect față de cetățeni și-ar da demisia”

Primăria Sector 1, condusă de Clotilde Armand, a fost amendată cu 30.000 de lei, de Curtea de Conturi, în urma unui control care a constatat mai multe nereguli. Informația a...

Fostul premier Mihai Tudose, despre neînțelegerile din coaliție: Nu ne-am luat din dragoste. Nu ne înţelegem pe câteva chestii

Fostul premier Mihai Tudose, despre neînțelegerile din coaliție: Nu ne-am luat din dragoste. Nu ne înţelegem pe câteva chestii

Mihai Tudose a recunoscut că există dispute în coaliția de guvernare, dar spune că această alianță funcționează. Fostul premier spune că este normal să existe divergențe de opinie, mai ales...

Clotilde Armand, acuzată de un consilier PNL că a abandonat serele ADP din Sectorul 1: „Tot locul e plin de buruieni”

Clotilde Armand, acuzată de un consilier PNL că a abandonat serele ADP din Sectorul 1: „Tot locul e plin de buruieni”

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, a fost acuzată vineri de consilierul local PNL Adrian Oianu că a abandonat serele ADP Sector 1, dar și că sediul administrativ al...

Pactul cu Diavolul. Câteva anexe ale acestui „contract”

Pactul cu Diavolul. Câteva anexe ale acestui „contract”

Cea mai mare nefericire a acestui popor este aceea că după 89 nimeni nu s-a opus ”pactului cu Diavolul”. Cei care au avut curaj, - puțini -, au fost striviți...

Cum se pregătește Nicușor Dan pentru un nou mandat: „Mai sunt doi ani, sunt foarte preocupat”

Cum se pregătește Nicușor Dan pentru un nou mandat: „Mai sunt doi ani, sunt foarte preocupat”

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, spune că nu se gândește la alegerile locale din 2024, precizând că este preocupat să rezolve problemele mari ale bucureștenilor. Primarul general al Capitalei,...

Rareș Bogdan: Nu există o altă variantă decât o alianță PSD-PNL pentru următorii șase ani

Rareș Bogdan: Nu există o altă variantă decât o alianță PSD-PNL pentru următorii șase ani

Rareș Bogdan susține că alianța PSD-PNL-UDMR va avea viitor și după alegerile din 2024. Europarlamentarul este convins că această coaliție va reuși să vină cu măsurile necesare pentru ca România...

Demisie la vârful ALDE. Președintele Daniel Olteanu pleacă din partid: „Nu-mi voi trăda niciodată convingerile”

Demisie la vârful ALDE. Președintele Daniel Olteanu pleacă din partid: „Nu-mi voi trăda niciodată convingerile”

Președintele ALDE, Daniel Olteanu, și-a anunțat demisia, acuzând înțelegerile pe care le fac unii lideri ai partidului în interes personal. Președintele demisionar reclamă felul în care s-au dus negocierile de...

Războiul sondajelor. Avangarde dă cu totul altă ordine a partidelor decât Sociopol. Un partid crește puternic

Războiul sondajelor. Avangarde dă cu totul altă ordine a partidelor decât Sociopol. Un partid crește puternic

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri în România majoritatea voturilor s-ar duce către aceleași formațiuni politice de la conducere, PSD și PNL. Potrivit unui sondaj Avangarde, realizat la comanda...

Fostul deputat PNL Marin Anton a povestit în fața judecătorului cum au încercat niște „lucrători SRI, judecători și procurori”, să-l „scape” de un proces penal

Fostul deputat PNL Marin Anton a povestit în fața judecătorului cum au încercat niște „lucrători SRI, judecători și procurori”, să-l „scape” de un proces penal

Despre procesul falsului procuror Păun, cela care se dădea drept procuror DIICOT detașat la Parchetul General, la cabinetul procurorului general adjunct, am mai scris în Evenimentul Zilei în data de...

Cutremur în politică! Sondajul care dă peste cap tot ce știai. Risc imens pentru un partid din Coaliție și o surpriză

Cutremur în politică! Sondajul care dă peste cap tot ce știai. Risc imens pentru un partid din Coaliție și o surpriză

Cel mai recent sondaj realizat de SOCIOPOL arată situația partidelor politice în Parlament dacă ar avea loc alegeri anticipate. Surpriza mare din sondaj este locul pe care îl ocupă AUR în...

Nicușor Dan pierde susținerea liberalilor la Primăria Generală: „Lucrurile s-au schimbat”. Surse

Nicușor Dan pierde susținerea liberalilor la Primăria Generală: „Lucrurile s-au schimbat”. Surse

Liberalii plănuiesc să-i retragă total sprijinul politic Primarului General al Municipiului București, Nicușor Dan. Informația a apărut în spațiul public pe surse, iar motivele ar fi legate de prestația actualului...

Primarul orașului Otopeni, reținut de DNA. Tatăl deputatului Daniel Gheorghe este acuzat de abuz în serviciu. UPDATE

Primarul orașului Otopeni, reținut de DNA. Tatăl deputatului Daniel Gheorghe este acuzat de abuz în serviciu. UPDATE

Silviu Constantin Gheorghe, tatăl lui Daniel Gheorghe, conduce Primăria Otopeni de 25 de ani. Procurorii DNA sunt în aceste momente la Primăria Otopeni, unde sunt percheziții într-un dosar de corupție....

Purtătorul de cuvânt al PNL salută avizul pozitiv pe raportul de țară: „Ne duce mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen”

Purtătorul de cuvânt al PNL salută avizul pozitiv pe raportul de țară: „Ne duce mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen”

PNL salută avizul pozitiv dat de Comisia de Monitorizare, din cadrul Adunării Parlamentară a Consiliului Europei, pe ultimul raport de țară al României. Purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuț Stroe,...

Ministrul Daniel Cadariu, despre măsura de impozitare a contractelor part-time. „Un compromis în ideea de a funcționa coaliția”

Ministrul Daniel Cadariu, despre măsura de impozitare a contractelor part-time. „Un compromis în ideea de a funcționa coaliția”

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a declarat că măsura privind supraimpozitarea contractelor part-time s-a luat ”pentru stabilitate, într-o coaliţie sunt şi compromisuri. Din păcate, acesta este unul din aceste...

Raluca Turcan a încălcat legea. Deputatul PNL, cu un ochi la bani, cu un ochi la semafor

Raluca Turcan a încălcat legea. Deputatul PNL, cu un ochi la bani, cu un ochi la semafor

Deputata Raluca Turcan își face timp să numere banii în trafic, dar nu să fie atentă la semafor sau la regulile de circulație. Politicianul a fost surprins în timp ce...

Marcel Ciolacu, cu gândul la alegeri anticipate: „Nu avem ce face, ne întoarcem la votul românilor”

Marcel Ciolacu, cu gândul la alegeri anticipate: „Nu avem ce face, ne întoarcem la votul românilor”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a venit luni cu prima reacție după ce tinerii liberali de la școala de vară au adus injurii social-democraţilor, menționând că este rușinos ceea ce s-a...

Marcel Ciolacu: Ar fi inumană o decizie a coaliției ca pensiile să crească cu mai puțin de 10% de la 1 ianuarie

Marcel Ciolacu: Ar fi inumană o decizie a coaliției ca pensiile să crească cu mai puțin de 10% de la 1 ianuarie

Discuțiile despre creșterea pensiilor continuă. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu este suficientă indexarea pensiilor cu rata inflației și că ar fi inumană o decizie a coaliției de...

Înjurături în coaliția de guvernare. Ce se întâmplă, de fapt, în culise

Înjurături în coaliția de guvernare. Ce se întâmplă, de fapt, în culise

Președinta Senatului, Alina Gorghiu, a declarat luni, 12 septembrie, că este păcat că presa pune etichete asupra întregului tineret din PNL din cauza unor persoane care au scandat injurii la...

Dușurile reci îi încaieră pe PNL-iști: Dumitrescule, dă drumul la apa caldă

Dușurile reci îi încaieră pe PNL-iști: Dumitrescule, dă drumul la apa caldă

Oamenii din Ploiești nu au apă caldă de la 1 august. Compania cu care Consiliul Județean are contract a decis să sisteze furnizarea pentru a efectua mai multe reparații. Primarul...

Platforma naționalistă construită în jurul AUR. Pe cine se bazează George Simion ca să răstoarne guvernul

Platforma naționalistă construită în jurul AUR. Pe cine se bazează George Simion ca să răstoarne guvernul

Polul nationalist – suveranist pe care intenționează să-l constituie partidul AUR în jurul său va fi format dintr-o multitudine de partide de buzunar, unele cu care promovează un mesaj anti-occidental,...