PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

O nouă controversă între PSD și PNL. „Nimic mai fals! Dar cine să le explice aceste lucruri?”

O nouă controversă între PSD și PNL. „Nimic mai fals! Dar cine să le explice aceste lucruri?”

Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a declarat că partidul din care face parte nu dorește să dubleze preţul facturilor la energie și că PNL a mințit pentru...

Se cere limitarea vitezei pentru trotinetele electrice. Deputat PNL: „Să spunem stop agresivității” 

Se cere limitarea vitezei pentru trotinetele electrice. Deputat PNL: „Să spunem stop agresivității” 

Deputatul PNL Gabriel Andronache dorește ca viteza cu care trotinetele electrice pot circula pe drumurile publice să fie limitată la 15 km/h, faţă de 25km/h cât este permis în prezent. ...

Raluca Turcan, îngrozită după ce politicienii PNL și PSD din Făgăraș s-au luat la bătaie. „Condamn orice act de violență”

Raluca Turcan, îngrozită după ce politicienii PNL și PSD din Făgăraș s-au luat la bătaie. „Condamn orice act de violență”

Ralu Turcan a rămas îngrozită după ce a aflat că politicienii din Consiliul Local din Făgăraș s-au luat la bătaie, în urma căreia patru consilieri au ajuns la spital. Fostul...

Cristoiu le trage palme. Evz Play cu Robert Turcescu

Cristoiu le trage palme. Evz Play cu Robert Turcescu

Ciolacu aruncă toată vina pe liberali şi pe Iohannis, peneliştii dau din colţ în colţ pentru că nu au cale de scăpare. Între timp, marea victorie a PNL e că...

Consilierii locali ai PNL Sector 1 o opresc pe Clotide Armand din cheltuirea banilor publici pentru „panseluțe”

Consilierii locali ai PNL Sector 1 o opresc pe Clotide Armand din cheltuirea banilor publici pentru „panseluțe”

Consilierii locali ai PNL Sector 1 au depus, luni, o serie de amendamente pe rectificarea bugetară, pentru a redirecționa banii pe care primarul Sectorului 1, Clotide Armand, dorea să-i cheltuiască...

Cât ar trebui să crească pensiile, de fapt. Soluția propusă de experți pentru a compensa inflația

Cât ar trebui să crească pensiile, de fapt. Soluția propusă de experți pentru a compensa inflația

Procentul de majorare a pensiilor rămâne o necunoscută, deși mai sunt aproxmativ două luni până la finalul anului. Reprezentanții coaliției de guvernare, PSD – PNL – UDMR nu reușesc să...

Exclusiv. Rebeliunea PSD condusă de Dîncu?! Ion Cristoiu: E pregătirea ruperii Coaliției -Video

Exclusiv. Rebeliunea PSD condusă de Dîncu?! Ion Cristoiu: E pregătirea ruperii Coaliției -Video

La doar o săptămână după ce și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării, acuzând că nu poate colabora cu șeful statului, Vasile Dîncu iese în fața pesediștilor cu...

Reacția Alinei Gorghiu după ce Marcel Ciolacu a amenințat că se va rupe coaliția de guvernare. „Zâmbesc pentru că nimeni nu ar trebui să fie supărat”

Reacția Alinei Gorghiu după ce Marcel Ciolacu a amenințat că se va rupe coaliția de guvernare. „Zâmbesc pentru că nimeni nu ar trebui să fie supărat”

Președinta interimară a Senatului Alina Gorghiu, a reacționat la declarațiile lui Marcel Ciolacu. Liderul PSD consideră că este probabilă o rupere a coaliției dacă membrii PNL continuă atacurile la adresa...

Șefa femeilor liberale din Bihor, apariție identică cu a Melaniei Trump la Casa Albă

Șefa femeilor liberale din Bihor, apariție identică cu a Melaniei Trump la Casa Albă

Noul senator al PNL Bihor, ex-viceprimarul Oradiei, Arina Moș, a avut o apariție de senzație la Conferința Județeană a Organizației Femeilor Liberale din Bihor care a avut loc la Filarmonica...

Scandal în Coaliție. PSD, încă un atac la PNL. Ținta, din nou ministrul Energiei, Virgil Popescu

Scandal în Coaliție. PSD, încă un atac la PNL. Ținta, din nou ministrul Energiei, Virgil Popescu

E din nou scandal în Coaliție. PSD a lansat un nou atac la ministrul Energiei, Virgil Popescu. Secretarul general al PSD, Paul Stănescu a transmis, luni, într-un comunicat de presă,...

PNL nu-l mai vrea pe Nicușor Dan primar general: „Mi se pare destul de comic”. Opțiunile liberalilor pentru alegerile din 2024

PNL nu-l mai vrea pe Nicușor Dan primar general: „Mi se pare destul de comic”. Opțiunile liberalilor pentru alegerile din 2024

PNL nu-l va mai susține pe Nicușor Dan pentru un al doilea mandate la conducerea Primăriei Municipiului București. Ba, mai mult, liberalilor li se pare comic faptul că acesta dorește...

Război total între PNL şi PSD. Gabriel Zetea, replică pentru Rareș Bogdan: „Meniurile din restaurantele de fiţe nu sunt cărţi”

Război total între PNL şi PSD. Gabriel Zetea, replică pentru Rareș Bogdan: „Meniurile din restaurantele de fiţe nu sunt cărţi”

După ce prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că are „câteva mii de cărţi în plus citite faţă de Marcel Ciolacu”, replica PSD-ului nu a întârziat să apară. Vicepreședintele PSD...

Alina Gorghiu: Sistemul de impozitare nu se schimbă. Nici cota unică nu devine progresivă!

Alina Gorghiu: Sistemul de impozitare nu se schimbă. Nici cota unică nu devine progresivă!

Vicepreşedinta PNL Alina Gorghiu a reacționat, duminică, la conferinţa Ligii Aleşilor Locali Argeş de la Piteşti, la afirmația liderului PSD Marcel Ciolacu, din ziua anterioară, care a declarat că soluția...

Marius Budăi, acuzat că minte pensionarii în fiecare seară: „Să vină odată cu legea, să o pună pe masă şi să găsească soluţia”

Marius Budăi, acuzat că minte pensionarii în fiecare seară: „Să vină odată cu legea, să o pună pe masă şi să găsească soluţia”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan le-a cerut celor doi miniștri ai PSD să găsească o soluție pentru creșterea pensiilor, fără a dezechilibra în niciun fel bugetul României. Totodată, l-a criticat și...

Continuă disputa în coaliție pe tema pensiilor: Budăi a devenit plângăciosul naţional. Până la finele anului trebuia să vină cu o nouă lege a pensiilor

Continuă disputa în coaliție pe tema pensiilor: Budăi a devenit plângăciosul naţional. Până la finele anului trebuia să vină cu o nouă lege a pensiilor

Deputatul PNL Gabriel Avrămescu consideră că Marius Budăi nu a făcut nimic și că nu a venit cu o nouă lege a pensillor, dar că se poate victima la televizior....

Razboiul toamnei în politică. Ciolacu, umilit de Rareș Bogdan: „Cine îi pune vorbele în gură?”

Razboiul toamnei în politică. Ciolacu, umilit de Rareș Bogdan: „Cine îi pune vorbele în gură?”

Rareş Bogdan a lansat un atac necruțător la adresa lui Marcel Ciolacu. Europarlamentarul PNL a declarat că față de liderul PSD are „câteva mii de cărţi în plus”. Şi, continuă...

Paradoxul românesc: mărirea și decăderea lui Klaus Iohannis. Sau invers

Paradoxul românesc: mărirea și decăderea lui Klaus Iohannis. Sau invers

Văzând ironiile la care este supus în ultima vreme de toată lumea, în frunte cu foștii aplaudaci din diverse UM-uri de presă, urmați la mică distanță de actualii parteneri de...

Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu, intervine în schimbul de replici din coaliție: „Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion”

Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu, intervine în schimbul de replici din coaliție: „Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion”

După disputa dintre Marcel Ciolacu și Rareș Bogdan, președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, l-a criticat aspru pe liderul PSD. Acesta a precizat că politicianul își dă doar cu părerea și...

PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. Marcel Ciolacu s-a dezlănțuit împotriva partenerilor din PNL: „Să nu mă enerveze”. Video

PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. Marcel Ciolacu s-a dezlănțuit împotriva partenerilor din PNL: „Să nu mă enerveze”. Video

PSD amenință cu ieșirea de la guvernare dacă i se va cere să înlocuiască miniștri fără un motiv întemeiat, „pe nedrept”. Marcel Ciolacu a transmis acest mesaj partenerilor PNL din...

​Prăjituri pentru generali

​Prăjituri pentru generali

Mă întreb cum vor arăta și cum se vor numi prăjiturile pe care sofisticații cofetari de azi le vor dedica pleiadei de generali care ne aduc zilnic, pe ecranele televiziunilor,...