PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Ciprian Ciucu și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL București

Ciprian Ciucu și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL București

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 din Capitală, a anunțat, marți seară, că își dă demisia din funcția de președinte al PNL București. Potrivit lui Ciprian Ciucu, singurul motiv din spatele...

Alina Gorghiu, despre coaliția de guvernare: „PNL a avut de suferit în urma formării alianței cu PSD, a fost un rău necesar”

Alina Gorghiu, despre coaliția de guvernare: „PNL a avut de suferit în urma formării alianței cu PSD, a fost un rău necesar”

Alina Gorghiu a declarat că imaginea Partidului Național Liberal a avut de suferit în urma formării coaliției cu PSD, însă a fost un rău necesar, „într-un context cu război la...

Când va avea loc rotația premierilor. Nicolae Ciucă: „Nu cred că aceste sărbători trebuie umbrite de un eveniment politic“

Când va avea loc rotația premierilor. Nicolae Ciucă: „Nu cred că aceste sărbători trebuie umbrite de un eveniment politic“

Premierul Nicolae Ciucă a ținut să lămurească situația cu privire la rotativa guvernamentală, după ce în spațiul public au apărut tot felul de zvonuri și scenarii. El a spus că,...

Scandal la o primărie din România. Viceprimarul, supărat pe un localnic, a sărit la bătaie. De la ce a plecat altercația. Video

Scandal la o primărie din România. Viceprimarul, supărat pe un localnic, a sărit la bătaie. De la ce a plecat altercația. Video

Scandalul a avut loc într-o încăpere a primăriei vrâncene Obrejița, în timpul ședinței de Consiliul Local, unde un cetățean, prezent în sală, a reproșat modul în care administrația locală cheltuiește...

Victor Ponta, atac la adresa PNL. „Mă aștept să văd Biroul Politic al PNL mergând cu lopeți și bărci să ajute la săpat la Canalul Bâstroe”

Victor Ponta, atac la adresa PNL. „Mă aștept să văd Biroul Politic al PNL mergând cu lopeți și bărci să ajute la săpat la Canalul Bâstroe”

Victor Ponta îi atacă pe liberali în privința Canalului Bâstroe, menționând că aceștia nu luptă deloc pentru statul român, devenind astfel mai slugarnic președintelui Klaus Iohannis. Fostul premier a spus...

Dan Podaru, plângere penală împotriva lui Vlad Voiculescu. Consilierul îl acuză pe liderul USR București că aplică „politica pumnului în gură”

Dan Podaru, plângere penală împotriva lui Vlad Voiculescu. Consilierul îl acuză pe liderul USR București că aplică „politica pumnului în gură”

Dan Podaru, consilierul local PNL la Sectorul 1, continuă seria plângerilor împotriva persoanelor care îi aduc acuzații privind activitatea sa din Primăria condusă de Clotilde Armand. Liberalul a transmis că...

Ionuț Stroe, despre scandalul legat de canalul Bâstroe: „Politizarea și propaganda trebuie să înceteze”

Ionuț Stroe, despre scandalul legat de canalul Bâstroe: „Politizarea și propaganda trebuie să înceteze”

Ionuș Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a transmis și el un punct de vedere în legătură cu canalul Bâstroe. Liberalul consideră că politizarea și propaganda privind dragarea canalului trebuie...

Consilier PNL de la Sectorul 1, plângere penală pe numele lui Clotilde Armand: „Să-ți fie rușine! Îți este frică de adevăr!”

Consilier PNL de la Sectorul 1, plângere penală pe numele lui Clotilde Armand: „Să-ți fie rușine! Îți este frică de adevăr!”

Consilierul local al PNL din Sectorul 1, Dan Podaru, a acuzat-o pe Clotilde Armand a încălcat Codul penal în ceea ce privește acuzațiile pe care i le aduce. Edilul a...

Exclusiv. Dă Șoșoacă lovitura la prezidențialele din 2024? Sondajul care dă frisoane favoriților în cursa pentru scaunul lui Iohannis. Video

Exclusiv. Dă Șoșoacă lovitura la prezidențialele din 2024? Sondajul care dă frisoane favoriților în cursa pentru scaunul lui Iohannis. Video

Anul 2024 agită prima scenă politică a țării, fiind vprba de un an politic cheie cu 4 rânduri de alegeri. Se poartă negocieri de culise, se stabilesc liste de candidați,...

Rareş Bogdan: „Nu suntem nici la piață, nici la iarmaroc”. Ce spune despre viitorul premier PSD

Rareş Bogdan: „Nu suntem nici la piață, nici la iarmaroc”. Ce spune despre viitorul premier PSD

Europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit despre rotativa care va avea loc în luna mai şi despre posibilitatea ca protocolul cu PSD să fie renegociat pentru ca anumiți miniștri ai social-democraților...

Mai mulți bani la salariu, pentru români. Ce se întâmplă cu impozitul care înghite o mare felie din venituri

Mai mulți bani la salariu, pentru români. Ce se întâmplă cu impozitul care înghite o mare felie din venituri

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că este de acord ca impozitarea muncii să scadă dar nu oricum, trebuie găsită sursa de finanțare înainte de a lua această...

Nicolae Ciucă cere mandat pentru negocierea ministerelor cu PSD. Mesajul pe care îl transmite PNL

Nicolae Ciucă cere mandat pentru negocierea ministerelor cu PSD. Mesajul pe care îl transmite PNL

Nicolae Ciucă le cere colegilor din PNL să concentreze cu precădere asupra obiectivelor guvernării şi mai puţin pe strategiile politice ale altor partide. Surse politice susțin că Ciucă ar fi...

Deputatului PNL Mircea Roşca a fost achitat de Instanța Supremă: „Cine va răspunde pentru cei opt ani, pentru tot ce am avut de îndurat?”

Deputatului PNL Mircea Roşca a fost achitat de Instanța Supremă: „Cine va răspunde pentru cei opt ani, pentru tot ce am avut de îndurat?”

Vineri, 17 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis încetarea procesului penal împotriva deputatului Mircea Roşca. Acesta era acuzat de trafic de influență, însă, faptele comise în urmă...

PNL cere ajutor Comisiei Europene pentru fermierii români. Cele trei soluții prezentate de liberali

PNL cere ajutor Comisiei Europene pentru fermierii români. Cele trei soluții prezentate de liberali

PNL a transmis că fermierii români au nevoie de ajutorul Comisiei Europene pentru a face față provocărilor economice din ultima perioadă. Tot mai mulți agricultori s-au plâns de costurile de...

Discuții secrete între principalii lideri ai coaliției la Vila Lac. Surse: „Se trag sforile pentru alte aranjamente”

Discuții secrete între principalii lideri ai coaliției la Vila Lac. Surse: „Se trag sforile pentru alte aranjamente”

Potrivit surselor, au avut loc mai multe discuții secrete la Vila Lac, unde au participat principalii lideri ai coaliției de guvernare. Printre subiectele discutate ar fi cu privire la rotativa...

PNL propune reducerea taxării muncii: „Aceste lucruri se vor regăsi în viitorul program de guvernare”

PNL propune reducerea taxării muncii: „Aceste lucruri se vor regăsi în viitorul program de guvernare”

Coalția de guvernare lucrează pentru un pachet de măsuri între care se află și reducerea nivelului de taxare pentru muncă. Noile reglementări vor fi introduse în programul de guvernare și...

Reacția lui Ciolacu după anunțul INS despre scăderea inflației: „Vom impune mecanisme pentru a opri specula”

Reacția lui Ciolacu după anunțul INS despre scăderea inflației: „Vom impune mecanisme pentru a opri specula”

Marcel Ciolacu, pune scăderea inflației, anunțată de Institutul Național de Statistică, pe seama plafonării prețurilor la energie, măsură promovată de social-democrați şi cu greu acceptată de partenerii de coaliție. Marcel...

PSD Sibiu îi acuză pe liberali că se laudă cu măsurile propuse de social-democrați. „Îşi asumă aceste măsuri pentru simplul motiv că premier este Nicolae Ciucă”

PSD Sibiu îi acuză pe liberali că se laudă cu măsurile propuse de social-democrați. „Îşi asumă aceste măsuri pentru simplul motiv că premier este Nicolae Ciucă”

Organizaţia Judeţeană PSD Sibiu îi acuză pe liberalii sibieni de faptul că își asumă în mod nedrept măsurile propuse de fapt de social-democrați și se laudă cu acestea în rândul...

Niculae Bădălău primește încă o lovitură din partea magistraților. Fostul senator rămâne după gratii încă 30 de zile

Niculae Bădălău primește încă o lovitură din partea magistraților. Fostul senator rămâne după gratii încă 30 de zile

Niculae Bădălău rămâne după gratii, au stabilit magistrații Curții de Apel București care au judecat contestația acestuia la această măsură. Practic acesta rămâne în arest preventiv, mai exact la Penitenciarul...

PNL propune eliminarea supraimpozitării muncii part-time: „Oamenii care muncesc pe bani puţini sunt cei mai afectaţi”. Video

PNL propune eliminarea supraimpozitării muncii part-time: „Oamenii care muncesc pe bani puţini sunt cei mai afectaţi”. Video

Parlamentarii PNL doresc renunțarea la suprataxarea contractelor de muncă part-time. În acest sens, a fost depus un proiect de lege care să elimine această taxă introdusă în luna august a...