PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Întoarcerea carcalacului. Hai Live cu Turcescu la 12

Întoarcerea carcalacului. Hai Live cu Turcescu la 12

Întoarcerea carcalacului. Bogdan Comaroni, Tavi Hoandră și Robert Turcescu discută despre tot și toate. Bântuie un zvon pe rețelele de socializare despre cum aduce toamna o nouă variantă a carcalacului...

Blocul Democratic, un burlan electoral pentru AUR. Alianța PNL-PSD și viciile ascunse

Blocul Democratic, un burlan electoral pentru AUR. Alianța PNL-PSD și viciile ascunse

Am citit o știre potrivit căreia se pune la cale o alianță între liberali și social-democrați. Se clocește de ceva vreme, dar nu sunt încă coapte condițiile. Însă apropierea alegerilor...

EvZ Special. Reînvie USL. PSD și PNL negociază refacerea alianței. Ciolacu confirmă

EvZ Special. Reînvie USL. PSD și PNL negociază refacerea alianței. Ciolacu confirmă

USL revine sub o altă pălărie, susțin surse politice apropiate PSD și PNL. Cele două partide ar negocia, în mare secret, pentru a nu provoca un cutremur la nivelul electoratului....

Reforma administrativă, obiectiv prea îndepărtat. Ministrul Dezvoltării ridică din umeri

Reforma administrativă, obiectiv prea îndepărtat. Ministrul Dezvoltării ridică din umeri

Reforma administrativă este un obiectiv mult prea îndepărtat și prea complicat pentru politicienii aflați la conducerea României. Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea. recunoaște că un astfel de subiect ar putea intra...

Iohannis susține femeile în politică. Mesaj destinat politicienelor PNL

Iohannis susține femeile în politică. Mesaj destinat politicienelor PNL

Iohannis susține femeile care vor să se implice în politică și în administrație. Șeful statului a transmis un mesaj destinat participantelor la lucrările Școlii de vară a femeilor liberale, Potrivit...

Încă un scandal. Diana Şoşoacă, vorbe grele pentru George Simion

Încă un scandal. Diana Şoşoacă, vorbe grele pentru George Simion

George Simion s-a întâlnit cu ambasadorul Israelului, Reuven Azar și Yossi Dagan, membru al partidului de guvernământ Likud, șeful regiunii Shomron din Israel. În acest context, Diana Şoşoacă a ieșit...

Ionuț Stroe, despre suprataxarea mediului bancar. Nu este ilegală

Ionuț Stroe, despre suprataxarea mediului bancar. Nu este ilegală

Ionuț Stroe a vorbit despre suprataxarea mediului bancar. Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că în toată Europa există taxare pe veniturile provenite din anumite distorsiuni, anumite anomalii ale...

Cota unică nu va fi modificată. PNL și-a impus punctul de vedere în coaliție

Cota unică nu va fi modificată. PNL și-a impus punctul de vedere în coaliție

Cota unică de impozitare reprezintă una dintre „liniile roșii” peste care PNL nu este dispus să treacă, la guvernare. Iar acest lucru a fost acceptat și de colegii din PSD,...

Partidul Popularilor Europeni se reunește la București. PNL găzduiește congresul din 2024

Partidul Popularilor Europeni se reunește la București. PNL găzduiește congresul din 2024

Partidul Popularilor Europeni, cea mai mare formațiune care activează la nivelul Uniunii Europene, se reunește la București. PNL va fi gazda următorului congres al popularilor, programat pentru anul viitor. Alegerea...

Rivaliteatea dintre PSD și PNL. România se confruntă cu o bătălie și mai grea

Rivaliteatea dintre PSD și PNL. România se confruntă cu o bătălie și mai grea

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, le-a transmis celor de la PNL că cea mai importantă bătălie pentru România este la Bruxelles și că acolo sunt negocierile cele mai grele,...

Nicolae Ciucă, detalii de culise. Adevărul despre relaţia cu Eduard Hellvig

Nicolae Ciucă, detalii de culise. Adevărul despre relaţia cu Eduard Hellvig

Nicolae Ciucă, detalii de culise. Ce spune despre relaţia cu Eduard Hellvig. Președintele PNL a vorbit despre relația pe care o are cu fostul șef al SRI, Eduard Hellvig. Nicolae...

Doliu în politică. A murit o figură importantă din PNL

Doliu în politică. A murit o figură importantă din PNL

Doliu în politică. A murit un deputat PNL. El a deschis primele discuții cu UE. A murit un cunoscut politician din PNL care a deschis primele discuții cu UE, la începutul...

Nicolae Ciucă, răspuns punctual despre intențiile PNL-PSD care vor aduce bunăstarea românilor

Nicolae Ciucă, răspuns punctual despre intențiile PNL-PSD care vor aduce bunăstarea românilor

Nicolae Ciucă a vorbit despre măsuri fiscale, salarii, pensii, schimbări în sistemele sanitar și educație, TVA. Coordonarea cu Comisia Europeană și cooperarea cu investitorii străini sunt temele pe care le...

Condițiile PNL pentru asumarea răspunderii Guvernului Ciolacu

Condițiile PNL pentru asumarea răspunderii Guvernului Ciolacu

Condițiile PNL pentru asumarea răspunderii Guvernului Ciolacu au fost precizate de președintele formațiunii, fostul premier al României Nicolae Ciucă. Condițiile PNL pentru asumarea răspunderii Guvernului Ciolacu. Liberalii pare deciși să...

PNL și ALDE, gata de fuziune. Cine stă la masa negocierilor

PNL și ALDE, gata de fuziune. Cine stă la masa negocierilor

PNL și ALDE, gata de fuziune. Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a anunțat în timpul ședinței de luni a conducerii partidului faptul că în perioada imediat următoare încep negocierile...

PNL nu ia în calcul o alianță cu PSD pentru viitoarele alegeri

PNL nu ia în calcul o alianță cu PSD pentru viitoarele alegeri

Nicolae Ciucă, liderul PNL, afirmă că formațiunea sa se pregătește pentru alegerile din 2024 fără a lua în considerare o posibilă alianță cu PSD, partenerul actual în guvernare. Nicolae Ciucă...

AUR pregătește moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu

AUR pregătește moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu

George Simion, liderul AUR, a declarat luni că are în plan depunerea unei moțiuni de cenzură la începutul sesiunii parlamentare curente. George Simion a subliniat că, în contextul în care...

Asumarea răspunderii. PNL, de acord cu creșterea taxelor dorită de Ciolacu

Asumarea răspunderii. PNL, de acord cu creșterea taxelor dorită de Ciolacu

Asumarea răspunderii. PNL, de acord cu creșterea taxelor dorită de Ciolacu. Liderii coaliției de guvernare vor face o nouă ședință, luni. Asumarea răspunderii Guvernului. Biroul Politic Național (BPN) al PNL...

Nicolae Ciucă: Seniorii României trebuie văzuți ca o valoare de patrimoniu

Nicolae Ciucă: Seniorii României trebuie văzuți ca o valoare de patrimoniu

Nicolae Ciucă, la Școala de vară a PNL. Fostul premier şi preşedintele PNL a fost prezent la Şcoala de Vară a liberalilor, ocazie cu care a transmis un mesaj pentru...

Pădurea Trivale nu va fi arie protejată. Opinia cetățenilor n-a contat

Pădurea Trivale nu va fi arie protejată. Opinia cetățenilor n-a contat

Pădurea Trivale nu va fi arie protejată, chiar dacă asta a fost dorința cetățenilor. Primarul PSD, Cristian Gentea a solicitat transformarea ei în pădure parc, o decizie de care ar...