nato

nato sau NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) este o alianță militară internațională fondată în 1949, care adună 30 de state membre din Europa și America de Nord. Scopul organizației este de a asigura securitatea și apărarea membriilor săi prin cooperare politică și militară.

Articolul 5 al Tratatului prevede că orice atac asupra unui membru NATO este considerat a fi un atac asupra tuturor membrilor, și că fiecare stat membru va lua "orice acțiuni consideră necesare, inclusiv folosirea forței armate" pentru a susține apărarea celui atacat.

NATO a jucat un rol important în mentinerea păcii și securității în Europa și America de Nord, în special în timpul Războiului Rece, când a servit ca un contrapondru la amenințările militare ale Uniunii Sovietice și ale aliaților săi. În prezent, continuă să fie implicat în operațiuni de mentinere a păcii în diferite regiuni din lume, precum și în luptarea împotriva terorismului.

Operațiune ARMATĂ a NATO în România. Militari din cinci țări au fost MOBILIZAȚI

Operațiune ARMATĂ a NATO în România. Militari din cinci țări au fost MOBILIZAȚI

Operațiune de amploare a NATO la Cincu, în județul Brașov. Circa 1.800 de militari români și străini, din Comandamentul Forțelor Terestre Aliate, participă, cu 250 de mijloace tehnice, la exercițiul...

PROVOCARE EPOCALĂ a Rusiei. Cât de aproape a fost lumea de UN NOU RĂZBOI MONDIAL? Breaking news internaţional

PROVOCARE EPOCALĂ a Rusiei. Cât de aproape a fost lumea de UN NOU RĂZBOI MONDIAL? Breaking news internaţional

Un avion rusesc de patrulare maritimă strategică şi de luptă antisubmarin Tupolev-142 a survolat la o distanţă foarte mică nava USS Mount Whitney în largul Norvegiei, în timp ce NATO...

NATO și RUSIA și-au SCOS ARMATELE! O neatenție ar putea provoca AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

NATO și RUSIA și-au SCOS ARMATELE! O neatenție ar putea provoca AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL

Rusia va testa mai multe rachete în același loc unde are loc cel mai mare exercițiu al NATO de la sfârșitul Războiului Rece. Mai mult de 50.000 de trupe NATO,...

Stare de ALERTĂ în EUROPA! NATO intervine ÎMPOTRIVA RUSIEI. Ce va face SUA?

Stare de ALERTĂ în EUROPA! NATO intervine ÎMPOTRIVA RUSIEI. Ce va face SUA?

În cursul unei reuniuni la nivelul ambasadorilor, susținută la Bruxelles, NATO a cerut Rusiei să respecte pe deplin Tratatul INF și a avertizat Moscova în privința „determinării de a-și asigura...

Tensiuni între Rusia și SUA. Miza URIAȘĂ a Tratatului INF

Tensiuni între Rusia și SUA. Miza URIAȘĂ a Tratatului INF

Moscova și Washington se scuză reciproc pentru retragerea din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF). Duminică, ministrul american al Apărării, James Mattis a declarat că Statele Unite poartă discuții cu...

SONDAJ. Ce cred ROMÂNII despre SCUTUL de la DEVESELU și parteneriatul cu SUA

SONDAJ. Ce cred ROMÂNII despre SCUTUL de la DEVESELU și parteneriatul cu SUA

Mai mult de jumătate dintre români (59%) consideră că scutul anti-rachetă de la Deveselu este pentru ţara noastră un lucru bun, în timp ce 20% cred că este un lucru...

RUSIA avertizează: Deteriorare GRAVĂ a situaţiei din regiunea Mării Negre

RUSIA avertizează: Deteriorare GRAVĂ a situaţiei din regiunea Mării Negre

Riscurile în domeniul militar în regiunea Mării Negre sunt în creştere, susţine Colegiul Ministerului de Externe al Rusiei. Şedinţa Colegiului MAE de la Moscova de vineri a fost prezidată de...

PUTIN sfidează NATO. Sistem de LUPTĂ electronică INSTALAT într-o regiune SENSIBILĂ

PUTIN sfidează NATO. Sistem de LUPTĂ electronică INSTALAT într-o regiune SENSIBILĂ

Ministerul Apărării rus a amplasat cele mai noi echipamente de luptă electronică Samarkand în regiunea Kaliningrad şi în alte direcţii strategice, inclusiv în Belarus, rezultă din datele de pe portalul...

ROMÂNIA, mai vulerabilă ca ORICÂND. Conflictul poate IZBUCNI în ORICE MOMENT. PERICOLUL, din ce în ce mai aproape de GRANIȚĂ

ROMÂNIA, mai vulerabilă ca ORICÂND. Conflictul poate IZBUCNI în ORICE MOMENT. PERICOLUL, din ce în ce mai aproape de GRANIȚĂ

Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale a declarat că România a avertizat în repetate rânduri asupra „provocărilor” Federaţiei Ruse la Marea Neagră, în jurul căreia există „o centură de conflicte îngheţate...

PROBLEME pentru RUSIA. DECIZIA NATO care pune în pericol RELAȚIILE cu SUA

PROBLEME pentru RUSIA. DECIZIA NATO care pune în pericol RELAȚIILE cu SUA

Rusia a eșuat să convingă Adunarea Generală a ONU să ia în considerare o declarație prin care Washington-ul și Moscova să păstreze și să consolideze Tratatul INF privind armele nucleare...

Justiția finlandeză a condamnat trolii ce au asasinat-o virtual pe jurnalista Jessika Aro, cea care a descoperit fabrica de troli din Sankt Petersburg. Pulsul planetei

Justiția finlandeză a condamnat trolii ce au asasinat-o virtual pe jurnalista Jessika Aro, cea care a descoperit fabrica de troli din Sankt Petersburg. Pulsul planetei

Am cunoscut-o pe Jessika Aro la Varșovia, în marja summitului NATO, la o conferință de noapte despre renunțarea și abandonarea în războiul informațional. Tânăra finlandeză venea cu o poveste de...

STRATEGIA INCENDIARĂ a fostului premier ADRIAN NĂSTASE. Cum trebuie să se apere România de PUTIN

STRATEGIA INCENDIARĂ a fostului premier ADRIAN NĂSTASE. Cum trebuie să se apere România de PUTIN

Fostul lider PSD și fostul premier al României, Adrian Năstase, pe blogul său, analizează istoria relațiilor dintre Rusia și România, în contextul tensiunilor recente. Ieri, Vladimir Putin a amenințat România....

Alertă la NATO. Un aliat INSTALEAZĂ sisteme de rachete RUSEȘTI

Alertă la NATO. Un aliat INSTALEAZĂ sisteme de rachete RUSEȘTI

Hulusi Akar, ministrul turc al Apărării, a anunţat că instalarea în Turcia a sistemelor de rachete ruseşti sol-aer S-400 va începe în octombrie 2019, a relatat joi cotidianul turc Hurriyet,...

PERVERSITATEA LUI PUTIN. Agresivitatea militară la adresa României, o modalitate de a bloca dezvoltarea țării, Editorial de Dan Andronic

PERVERSITATEA LUI PUTIN. Agresivitatea militară la adresa României, o modalitate de a bloca dezvoltarea țării, Editorial de Dan Andronic

Interesul stârnit de ultimul editorial m-a determinat să dezvolt tema relațiilor tensionate dintre România, ca parte a NATO și Rusia. Datele concrete demonstrează că nu vorbim despre simple incidente, ci...

Trupe militare impresionante în Norvegia. 50.000 de soldați sunt gata de luptă

Trupe militare impresionante în Norvegia. 50.000 de soldați sunt gata de luptă

Exercițiul Trident Juncture 18, se va derula începând de asi și pănă pe data de 7 noiembrie în Norvegia. Acesta este cel mai amplu exercițiu militar de la sfârșitul Războiului...

FINAL de MISIUNE NATO pentru fregata "REGELE FERDINAND" Se întoarce la Constanța

FINAL de MISIUNE NATO pentru fregata "REGELE FERDINAND" Se întoarce la Constanța

Fregata „Regele Ferdinand” şi-a încheiat participarea la Operaţia NATO „Sea Guardian” şi se îndreaptă spre portul militar Constanţa. Misiunea a constat în asigurarea securității în Marea Mediterană şi a libertăţii...

Demostrație de foță a NATO. Cea mai AMPLĂ manevră MILITARĂ de la încheierea RĂZBOIULUI RECE

Demostrație de foță a NATO. Cea mai AMPLĂ manevră MILITARĂ de la încheierea RĂZBOIULUI RECE

Aproximativ 50.000 de soldaţi, sprijiniţi de mijloace materiale considerabile, vor lansa joi în Norvegia cele mai ample manevre militare ale NATO de la încheierea Războiului Rece, o demonstraţie de forţă...

Kosovo îşi face propria armată. Aceasta va avea 5.000 de militari activi şi 3.000 de rezervişti

Kosovo îşi face propria armată. Aceasta va avea 5.000 de militari activi şi 3.000 de rezervişti

După zece ani de când a obţinut independenţa. Kosova face abia acum primii paşi în organizarea propriei armate. Parlamentul din Kosovo a aprobat înfiinţarea armatei. În fapt, este vorba despre...

Oficialii NATO, în STARE de ȘOC! ALERTĂ la PALAT! SCHIMB de FOCURI. Un GENERAL a fost UCIS

Oficialii NATO, în STARE de ȘOC! ALERTĂ la PALAT! SCHIMB de FOCURI. Un GENERAL a fost UCIS

Mai multe persoane au murit şi altele au fost rănite în urma unui schimb de focuri, joi, în interiorul palatului guvernatorului provinciei Kandahar (sudul Afganistanului), unde avea loc o reuniune...

Rusia se TEME de ROMÂNIA? Care ASPECTUL ce ATRAGE nemulțumirea RUȘILOR

Rusia se TEME de ROMÂNIA? Care ASPECTUL ce ATRAGE nemulțumirea RUȘILOR

Ambasadorul rus Valeri Kuzmin declară că România a „devenit un furnizor de insecuritate și de destabilizare în această regiune, din cauza rachetelor de la Deveselu”. Valeri Kuzmin declară, într-un interviu...