laura codruta kovesi

Laura Codruța Kövesi este un procuror anticorupție din România care a servit ca Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013 până în 2018. Ea este cunoscută pentru eforturile sale de a combate corupția în România, incluzând urmărirea penală a oficialilor guvernamentali și a politicienilor de nivel înalt.

În timpul mandatului său ca procuror șef, Kövesi a supravegheat o mare cantitate de investigații și condamnări ale oficialilor publici pentru infracțiuni legate de corupție. Munca sa i-a adus atât laude pentru eforturile sale de a lupta împotriva corupției în România, cât și critici din partea unor politicieni și alți personalități publice care au considerat că eforturile DNA erau motivate politic. În 2018, Kövesi a fost înlăturată din funcția sa de procuror șef de către guvernul român. Ea a fost ulterior nominalizată pentru a deveni prima procuror-șef al Oficiului Procurorului European (EPPO), care va fi responsabil pentru investigarea, acuzarea și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

A fost acuzată de plagiat, dar s-a constat că a furat doar 5 la sută din lucrarea de doctorat, un procent considerat prea mic.

LOVITURĂ DURĂ pentru DNA! Zeci de INTERCEPTĂRI declarate nule și eliminate dintr-un DOSAR GREU! DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE!

LOVITURĂ DURĂ pentru DNA! Zeci de INTERCEPTĂRI declarate nule și eliminate dintr-un DOSAR GREU! DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE!

Încă o lovitură pentru DNA! De data aceasta, în dosarul fostei șefe a Parchetului Tribunalului Botoșani, procuroarea Raluca Stăncescu. Mai exact, zeci de interceptări au fost declarate nule si eliminate...

Dubii spulberate. Da, STATUL PARALEL EXISTĂ! Un document exploziv demască INFILTRĂRILE LA NIVEL ÎNALT ale SRI şi ale Parchetului General

Dubii spulberate. Da, STATUL PARALEL EXISTĂ! Un document exploziv demască INFILTRĂRILE LA NIVEL ÎNALT ale SRI şi ale Parchetului General

Antena 3 a prezentat, în emisiunea Anei Maria Roman, primul document care arată cu funcționează Statul Paralel. Protocolul este semnat de nume mari din justiție, printre care și șefa DNA,...

Dezvăluire epocală! Evenimentul zilei a identificat MOMENTUL ZERO al celebrului PROTOCOL SECRET între SRI şi Parchetul General

Dezvăluire epocală! Evenimentul zilei a identificat MOMENTUL ZERO al celebrului PROTOCOL SECRET între SRI şi Parchetul General

De câteva zile cele mai folosite cuvinte din limba română par a fi ”protocol” și ”declasificare”. Unii vorbesc de 65 de protocoale, alții doar de unul singur. Cred că e...

Obiectiv al instituțiilor de forță: lichidarea presei critice

Obiectiv al instituțiilor de forță: lichidarea presei critice

Alinierea presei incomode și crearea unui aparat media obedient, de tribună, au fost, sunt și probabil vor fi practici obișnuite ale Puterii peste tot în lume. Metodele, însă, diferă de...

Şefii DNA vor fi judecaţi de CSM pe 9 mai

Şefii DNA vor fi judecaţi de CSM pe 9 mai

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi adjunctul său, procurorul Marius Iacob, au fost ieri audiaţi la Consiliul Superior al Magistraturii timp de aproximativ 30 de minute, fiind chemaţi...

Ce se ascunde în spatele reacției lui Dragnea de la ÎCCJ? Jurnalistul Mirel Curea intuiește o posibilă strategie a liderului PSD

Ce se ascunde în spatele reacției lui Dragnea de la ÎCCJ? Jurnalistul Mirel Curea intuiește o posibilă strategie a liderului PSD

Prim redactorul-şef adjunct al ziarului Evenimentul zilei, Mirel Curea, a comentat reacția președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, după ce politicianul a aflat că fosta sa soție, Bombonica Prodana, a cerut,...

Gheorghiu Dej a cerut drept despăgubiri morale un leu. Codruța Kovesi, un milion! România lui Cristoiu

Gheorghiu Dej a cerut drept despăgubiri morale un leu. Codruța Kovesi, un milion! România lui Cristoiu

Marți, 20 martie 2018, Curtea de Apel Ploiești a condamnat pe Mihai Gâdea, Bianca Nae, Mugur Ciuvică și Antena 3, în solidar, la plata sumei de 300000 de lei despăgubiri...

SOARTA șefei DNA, în mâinile CSM. Procurorii discută raportul Inspecţiei Judiciare referitor la Kovesi şi Iacob

SOARTA șefei DNA, în mâinile CSM. Procurorii discută raportul Inspecţiei Judiciare referitor la Kovesi şi Iacob

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să discute miercuri raportul întocmit de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorul şef adjunct, Marius...

AROGANȚĂ MAXIMĂ! LAURA CODRUȚA KOVESI a dovedit că-i mai puternică decât THOMAS JEFFERSON. Editorial de Dan Andronic

AROGANȚĂ MAXIMĂ! LAURA CODRUȚA KOVESI a dovedit că-i mai puternică decât THOMAS JEFFERSON. Editorial de Dan Andronic

Kovesi își dovedește puterea! Zi de zi. Prin aroganța cu care refuză să se prezinte în fața unei comisii parlamentare, să răspundă întrebărilor care nu-i convin sau să-și urmărească adversarii...

Dreapta poate câștiga alegerile cu social media, nu la Televiziunea Unică Antena 3-RTV

Dreapta poate câștiga alegerile cu social media, nu la Televiziunea Unică Antena 3-RTV

De cel puțin 15 ani, la toate alegerile importante, televiziunile de știri cu audiențele cele mai mari, Antena 3 și apoi, RTV se comportă ca o Televiziune Unică. In ultimul...

KOVESI, ŢINTA UNEI IRONII în premieră pentru televiziunea din România. Momentul de la Antena 3 poate fi VIRALUL ANULUI

KOVESI, ŢINTA UNEI IRONII în premieră pentru televiziunea din România. Momentul de la Antena 3 poate fi VIRALUL ANULUI

După ce Curtea de Apel Ploiești a decis că jurnaliștii Antena 3 trebuie să plătească suma de 300.000 de lei, daune morale, către șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, după o...

Ion Cristoiu, faţă în faţă cu Sebastian Ghiţă: Secretele implicării SRI, DNA și ANI în alegerile prezidențiale din 2014. Breaking news!

Ion Cristoiu, faţă în faţă cu Sebastian Ghiţă: Secretele implicării SRI, DNA și ANI în alegerile prezidențiale din 2014. Breaking news!

În partea a patra a interviului dat la Belgrad de fostul deputat Sebastian Ghiță sunt atinse cele mai sensibile puncte din activitatea Binomului SRI-DNA, cele legate de implicarea în politică....

„Nu e niciun război. E o EXECUȚIE”. Mircea Badea, în LUPTĂ DESCHISĂ cu „judecătorii fricoși” și Kovesi, după PROCESUL PIERDUT de junraliști

„Nu e niciun război. E o EXECUȚIE”. Mircea Badea, în LUPTĂ DESCHISĂ cu „judecătorii fricoși” și Kovesi, după PROCESUL PIERDUT de junraliști

Jurnalistul Antenei 3, Mircea Badea a comentat rezultatul apelului din procesul în care șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, l-ea cerut daune de un milion de lei jurnaliștilor de la Antena...

Kovesi nu scapă de atacurile lui Gâdea după procesul de UN MILION de lei. Realizatorul TV nu rămâne impasibil: „Azi ne-au luat...”

Kovesi nu scapă de atacurile lui Gâdea după procesul de UN MILION de lei. Realizatorul TV nu rămâne impasibil: „Azi ne-au luat...”

Jurnaliștii Antena 3 au fost puși în fața unei decizii care îi poate face să plătească 300.000 de lei către șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma hotărârii judecătorilor de...

Cine face parte din STATUL PARALEL? Răspunsul lui Tăriceanu la întrebarea întrebărilor. „Începem să-i vedem pe ACTORI”

Cine face parte din STATUL PARALEL? Răspunsul lui Tăriceanu la întrebarea întrebărilor. „Începem să-i vedem pe ACTORI”

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a vorbit, marți, despre un subiect foarte tensionat în societatea românească: serviciile și „statul paralel”. Într-o conferință de presă susținută la Brașov, liderul ALDE, a vorbit...

Gâdea, PRIMA REACȚIE după ce a pierdut procesul cu Kovesi: „Este absolut șocant!”

Gâdea, PRIMA REACȚIE după ce a pierdut procesul cu Kovesi: „Este absolut șocant!”

Mihai Gâdea s-a declarat șocat de decizia Curții de Apel Ploiești, în urma căreia trustul de presă Antena 3 a pierdut procesul cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Directorul postului...

GÂDEA a PIERDUT PROCESUL cu KOVESI. Jurnaliștii Antena3 trebuie să PLĂTEASCĂ o SUMĂ IMENSĂ către șefa DNA

GÂDEA a PIERDUT PROCESUL cu KOVESI. Jurnaliștii Antena3 trebuie să PLĂTEASCĂ o SUMĂ IMENSĂ către șefa DNA

Se pare că jurnaliștii Antena 3, Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică, vor fi nevoiți să plătească daune morale către șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, după ce au pierdut procesul...

Ponta îi spunea lui Coldea: „Te dau afară!” Generalul nu a gustat gluma. Dezvăluire senzaţională din culisele Sistemului. BREAKING NEWS

Ponta îi spunea lui Coldea: „Te dau afară!” Generalul nu a gustat gluma. Dezvăluire senzaţională din culisele Sistemului. BREAKING NEWS

Chermezele de la vilele de protocol ale SRI revin în discuția dintre Ion Cristoiu și Sebastian Ghiță. Cine o chema pe Laura Codruța Kovesi, cu cine avea discuții private. Fostul...

Un PACT Kovesi-Voiculescu? Băsescu își face publică TEORIA: „Nu eu am creat sistemul TICĂLOȘIT”

Un PACT Kovesi-Voiculescu? Băsescu își face publică TEORIA: „Nu eu am creat sistemul TICĂLOȘIT”

În timp ce scandalurile din jurul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, încep să scape de sub control, în sensul în care interviul acordat de fostul deputat Sebastian Ghiță jurnalistului ion...

Cronica procesului dintre Kovesi și jurnaliști. Care e motivul din spatele CERERILOR respinse în ședința „OLIMPICĂ”?

Cronica procesului dintre Kovesi și jurnaliști. Care e motivul din spatele CERERILOR respinse în ședința „OLIMPICĂ”?

Confruntarea legală dintre șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și jurnaliștii Antena 3 și Lumeajustiției se apropie de final. Procesul, în care procurorul cere daune de un milion de lei, se...